OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 10,7 milioane lei în primul trimestru al anului 2020
S.B.Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
S.B.Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
B.A.Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
• "Nu mai avem limita de 3% deficit bugetar, dar există o limită naturală a împrumuturilor pe care le poate accesa România - finanţarea deficitului nu va fi uşoară", spune Popa
• Cristian Popa: "BNR monitorizează atent lichiditatea din piaţă şi ia măsuri astfel încât aceasta să fie adecvată, să nu fie deficit, să avem lichiditate suficientă"
Toată lumea trebuie să fie conştientă că, deşi nu se mai aplică limita de 3% a deficitului bugetar, totuşi există o limită naturală a împrumuturilor pe care le poate accesa România, ceea ce înseamnă că este nevoie de prudenţă pentru că finanţarea deficitului nu va fi uşoară, a declarat Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie de la Banca Naţională a României (BNR).
George MarinescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
Intenţia Parlamentului este de a extinde anumite facilităţi pentru suspendarea ratelor la creditele bancare şi o dorinţă de protecţie socială pentru categoriile care se află într-o zonă vulnerabilă, susţine Andrei Pop, secretarul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
Oportunităţile de creştere pe care le are ţara noastră sunt multiple, în această perioadă, atrage atenţia Sergiu Oprescu, Preşedintele Executiv al Alpha Bank România şi Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), apreciind: "Am intrat în această criză cu un sistem bancar extrem de robust, cu rate de capitalizare şi lichiditate foarte ridicate. În acelaşi timp, intrarea în criză s-a făcut cu un sistem bancar cu o amprentă financiară destul de mică. Paradoxul este că s-ar putea demonstra că a intra în criză cu o intermediere financiară relativ mică ar putea să fie un punct bun de plecare, pentru că avem capacitatea să creştem mai repede această intermediere financiară. Cred că România are câteva oportunităţi uriaşe de dezvoltare.
C.B.Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
Melania AgiuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 2,32%, de la 2,49%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Melania AgiuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2020
Euro a coborât, ieri, cu 0,16 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8242 lei/euro.
M.I.Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
Clienţii Băncii Transilvania (BT), care au solicitat amânarea ratelor la credite, pot afla de pe site-ul băncii dobânda cumulată şi rata lunară după perioada de amânare a creditelor, a anunţat, joi, banca.
M.A.Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
Cristiana BănicăZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 2,49%, de la 2,57%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Cristiana BănicăZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2020
Euro a coborât, ieri, cu 0,32 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8258 lei/euro.
E.O.Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
Actualizare - CREDERE: "Această lege vine ca să înlăture situaţiile abuzive din contractele de credit"
S.B.Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8258 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,32 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8290 lei.
C.B.Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
E.O. Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
MELANIA AGIUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
MELANIA AGIUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
Călin Rechea Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai 2020
Curtea Constituţională a Germaniei a hotărât că programul de relaxare cantitativă din zona euro, lansat de BCE în 2015, nu are susţinere în tratatele europene şi este doar parţial constituţional în Germania.
M.A.Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
CRISTIANA BĂNICĂZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 mai 2020
Andrei Iacomi
Redacţia BURSA
F.A.
Călin Rechea
Andrei Iacomi
Andrei Iacomi
![]() | 5.0810 |
![]() | 4.3461 |
![]() | 5.4596 |
![]() | 5.8849 |
![]() | 466.3616 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 16 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 15 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 14 mai
Mihai Gongoroi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
George Marinescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Recorded by George Marinescu (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Adelina Toader, Emilia Olescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)