Bănci-Asigurări

22 iulie,
Sursă foto: Youtube / Vreau Să Ştiu;Alexandru Păunescu, despre sistemul bancar românesc

ROBOR, EURIBOR, LIBOR - diferenţe esenţiale

Alexandru Păunescu Director al Direcţiei juridice, BNRBănci-Asigurări / 22 iulie, 11:32

Indicii pieţei monetare au în comun faptul că reflectă în esenţă condiţiile de finanţare de pe piaţa interbancară. Dincolo de această caracteristică generală, diferenţele sunt, de asemenea, semnificative. În consecinţă, generalizarea simplă utilizată recent în spaţiul public, prin interpretări potrivit cărora situaţiile care au condus la sancţionare unor practici legate de Euribor şi Libor ar putea fi extrapolate şi în cazul ROBOR, nu sunt susţinute de o analiză comparativă a caracteristicilor acestor indici. Cei trei indici diferă prin metodologia de formare, prin cadrul instituţional în care sunt administraţi şi prin funcţia pe care o îndeplinesc.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo