Fundaţia Friends For Friends (FFFF), în cadrul programului BRD HUB START, organizat împreună cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) şi susţinut de BRD - Groupe Societe Generale, lansează prima ediţie a concursului naţional „10 lucrări de 10 BRD HUB START”, dedicat absolvenţilor care au susţinut în anul universitar 2026 o lucrare de licenţă sau disertaţie de excepţie, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Concursul îşi propune să aducă în prim-plan lucrări relevante pentru provocările economice, sociale şi tehnologice ale prezentului şi să ofere vizibilitate unor proiecte academice care pot deveni puncte de plecare pentru cariere profesionale, cercetări viitoare sau iniţiative cu impact în societate.
Vor fi premiate 10 lucrări, iar fiecare autor va primi câte 2.000 de euro. În plus, rezumatele extinse ale lucrărilor câştigătoare vor fi publicate pe platforma programului, iar autorii vor avea ocazia să le prezinte în cadrul unei gale organizate la Bucureşti.
Concursul este deschis lucrărilor din patru arii tematice care reflectă unele dintre cele mai importante provocări ale prezentului: sănătate mintală şi polarizare socială; inteligenţă artificială şi Big Data; drepturi civile, echitate şi integrare; antreprenoriat şi sustenabilitate. Sunt încurajate lucrările interdisciplinare, studiile de caz şi demersurile bine fundamentate, care aduc perspective noi asupra acestor teme.
„În universităţile din România se generează în fiecare an idei şi cercetări cu potenţial real de a explica fenomene, de a inspira soluţii şi de a contribui la progresul societăţii. Prin concursul «10 lucrări de 10 BRD HUB START» ne dorim să aducem aceste contribuţii în atenţia publicului şi să oferim tinerilor recunoaşterea pe care o merită. Credem că o lucrare academică valoroasă nu ar trebui să rămână doar în arhiva unei facultăţi, ci să devină parte din dialogul despre viitor. Pentru BRD, susţinerea educaţiei înseamnă să investim în idei şi proiecte, în gândirea critică şi în generaţiile care vor contribui la transformarea societăţii”, a spus Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Societe Generale.
Sunt încurajate lucrările interdisciplinare, bazate pe cercetare şi studii de caz, care contribuie la înţelegerea provocărilor economice, sociale, tehnologice sau psihologice şi oferă explicaţii, contexte sau direcţii de dezvoltare.
Pot participa studenţi cu vârste între 18 şi 35 de ani, care au susţinut în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2026 o lucrare de licenţă sau disertaţie la o universitate acreditată din România de cel puţin nota 9.
Înscrierile au loc între 13 şi 31 iulie 2026, prin completarea formularului de înscriere. Dosarul trebuie să conţină lucrarea în format PDF, raportul de similitudini, documentul care atestă nota obţinută şi un abstract de maximum 7.500 de caractere, care prezintă tema, metodologia şi rezultatele cercetării.
Mai mult decât un concurs, „10 lucrări de 10 BRD HUB START” este o invitaţie adresată tinerilor care cred că munca lor merită să fie citită, discutată şi să producă impact, dincolo de sala în care şi-au susţinut examenul.
















































