BIHOR: Muzeul Istoric din Săcuieni va fi refăcut

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 27 noiembrie 2007

Muzul Istoric-Etnografic-Viticol-Pisicol din Săcuieni, judeţul Bihor, urmează să fie reabilitat. În acest sens, primăria din localitate organizează o licitaţie deschisă în ziua de 10 decembrie, data limită pentru transmiterea ofertelor. În cadrul acestei proceduri va fi aleasă o companie de profil, care va elabora proiectul şi va realiza lucrările de refacere a clădirii cu regimul de înălţime parter şi etaj. Valoarea estimată a lucrării, fără TVA, se ridică la circa 1,8 milioane de lei. Garanţia de participare va fi de 17.976 de lei, cuantumul garanţiei de bună execuţie reprezentând 5% din valoarea contractului. Solicitanţii vor prezenta, printre altele, o listă a lucrărilor realizate în ultimii cinci ani (aceştia trebuie să fi executat cel puţin o lucrare, în valoare de 6 milioane de lei pentru partea de execuţie şi de 133.000 de lei pentru proiectare). Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic va obţine contractul licitat. Astfel, preţul lucrării va conta în proporţie de 70%, soluţia tehnică va ava o pondere de 20% din punctaj şi termenul de execuţie - 10%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb