BNR: Hotărârile CA pe probleme de politică monetară

S.E.
Miscellanea / 19 ianuarie, 16:49

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de pe 19 ianuarie 2026, a hotărât următoarele, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei:

*Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an;

*Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an;

*Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Rata anuală a inflaţiei s-a redus uşor în ultimele trei luni ale anului 2025, ajungând la 9,69 la sută în decembrie, de la 9,88 la sută în septembrie, în condiţiile în care scăderile semnificative de dinamică consemnate în acest interval pe segmentele combustibili şi LFO, au fost în mare parte contrabalansate de evoluţia ascendentă a ratei anuale a inflaţiei de bază, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat a continuat să se mărească pe parcursul trimestrului IV 2025, urcând în decembrie la 8,5 la sută, de la 8,1 la sută în septembrie - ascensiunea reflectă influenţele persistente venite din dinamica costurilor salariale şi din nivelul ridicat al aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt, alături de cele decurgând din creşterea cotaţiilor unor mărfuri agroalimentare şi a cursului de schimb leu/euro, precum şi din efecte indirecte ale scumpirii energiei electrice.

Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC - indicator al inflaţiei pentru statele membre UE) s-a situat în decembrie 2025 la 8,6 la sută, nivel similar celui din septembrie 2025, a informat sursa citată. Rata medie anuală a inflaţiei IPC sa mărit la 7,3 la sută în decembrie 2025, de la 6,1 la sută în septembrie, iar rata medie anuală a inflaţiei calculată pe baza IAPC a urcat la 6,8 la sută în decembrie 2025, de la 5,9 la sută în septembrie 2025, conform sursei amintite.

Activitatea economică s-a comprimat în trimestrul III 2025 cu 0,2 la sută, după ce a crescut cu 1,1 la sută în trimestrul precedent (variaţie trimestrială), astfel încât deficitul de cerere agregată şi-a accentuat probabil adâncirea în acest interval relativ în linie cu previziunile, a informat comunicatul.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, avansul PIB s-a mărit la 1,7 la sută în trimestrul III 2025, de la 0,3 la sută în trimestrul II, în principal cu aportul formării brute de capital fix, a cărei dinamică anuală a urcat semnificativ în teritoriul pozitiv, de la valoarea marginal negativă la care a coborât în trimestrul precedent, conform sursei menţionate. Totodată, consumul privat şi-a accelerat întrucâtva creşterea în termeni anuali, iar evoluţia exportului net a redevenit expansionistă în trimestrul III 2025, în condiţiile în care variaţia anuală în ascensiune a volumului exporturilor de bunuri şi servicii a devansat-o consistent pe cea a volumului importurilor, care şi-a prelungit scăderea, a relatat comunicatul de presă. Drept consecinţă, deficitul comercial şi-a accentuat contracţia în termeni anuali în trimestrul III 2025, iar deficitul de cont curent a continuat să se reducă în raport cu perioada similară a anului precedent, deşi într-un ritm încetinit faţă de trimestrul II, atribuibil deteriorării balanţei veniturilor primare, conform sursei citate.

Cele mai recente date şi analize indică o stagnare a activităţii economice în trimestrul IV 2025, în linie cu previziunile precedente, asociată cu o creştere a dinamicii anuale a PIB, în condiţiile unor evoluţii eterogene la nivelul componentelor cererii agregate şi al sectoarelor majore, a informat sursa citată.

Astfel, în intervalul octombrie-noiembrie 2025, vânzările cu amănuntul şi-au accentuat declinul în raport cu perioada similară a anului anterior, iar producţia industrială a suferit din nou o contracţie în termeni anuali, în timp ce dinamica anuală a volumului lucrărilor de construcţii s-a menţinut pe palierul de două cifre în luna octombrie, reducându-se doar uşor faţă de trimestrul III, a relatat comunicatul de presă. Totodată, variaţia anuală a exporturilor de bunuri şi servicii şi-a conservat ecartul pozitiv faţă de cea a importurilor în octombrie-noiembrie 2025, în urma scăderilor similare ca amplitudine înregistrate de acestea faţă de trimestrul III, a subliniat sursa menţionată. Pe acest fond, deficitul comercial şi-a accentuat şi mai mult contracţia în termeni anuali în primele două luni din trimestrul IV 2025, iar deficitul de cont curent s-a reamplificat doar uşor faţă de perioada similară a anului precedent, chiar şi în condiţiile înrăutăţirii pronunţate a balanţelor veniturilor, conform sursei citate.

Pe piaţa muncii, efectivul salariaţilor din economie a continuat să se reducă în lunile septembrie şi octombrie 2025, în timp ce rata şomajului BIM (Biroul Internaţional al Muncii) a înregistrat, la rândul ei, o mică scădere pe ansamblul intervalului octombrie-noiembrie, după ce s-a mărit la o valoare medie de 6,1 la sută în trimestrul III 2025, a relatat comunicatul. Potrivit sondajelor de specialitate aferente trimestrului IV 2025 intenţiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp s-au menţinut la nivelul în descreştere pronunţată din trimestrul anterior, rămânând uşor peste media istorică, iar deficitul de forţă de muncă raportat de companii s-a restrâns, anulându-şi creşterea moderată consemnată în precedentele trei luni, potrivit sursei citate. Dinamica anuală a salariului brut nominal şi-a temperat scăderea în octombrie-noiembrie în raport cu trimestrul anterior, iar costul unitar cu forţa de muncă din industrie şi-a reaccelerat creşterea în termeni anuali, conform sursei menţionate.

Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare au continuat să se reducă gradual în lunile noiembrie şi decembrie 2025, rămânând la finele anului peste nivelurile din aprilie, iar randamentele pe termen mediu şi lung ale titlurilor de stat şi-au prelungit descreşterea, atingând valori minime ale ultimelor 13-14 luni, a informat comunicatul de presă. Cursul de schimb leu/euro a manifestat o tendinţă ascendentă de la mijlocul lunii noiembrie şi şi-a mărit întrucâtva fluctuaţiile în decembrie 2025, în contextul modificărilor succesive ale aşteptărilor investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed, dar şi pe fondul demersurilor interne legate de adoptarea integrală a celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale corective şi a altor măsuri destinate consolidării bugetare. În raport cu dolarul SUA, leul s-a întărit semnificativ în decembrie, recuperând în mare pierderea de valoare din primele două luni ale trimestrului IV 2025, în condiţiile deprecierii consemnate de moneda americană pe pieţele financiare internaţionale în ultima lună a anului 2025, potrivit celor relatate în comunicat.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se reducă în primele două luni ale trimestrului IV 2025, dar sensibil mai lent decât în trimestrul precedent, coborând la 6,8 la sută în noiembrie, de la 7,5 la sută în septembrie, în condiţiile în care variaţia componentei în lei şi-a temperat vizibil scăderea, cu precădere pe seama împrumuturilor societăţilor nefinanciare, iar cea a creditului în valută şi-a încetinit doar uşor ascensiunea, a informat comunicatul de presă. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat s-a redus astfel la 68,7 la sută în noiembrie 2025, de la 69,1 la sută în septembrie, conform sursei citate.

Actualele evaluări relevă perspectiva descreşterii lente a ratei anuale a inflaţiei în primele trei luni din 2026, pe fondul influenţelor decurgând din evoluţia cotaţiilor unor mărfuri, inclusive agroalimentare, şi din efecte de bază, suprapuse efectelor directe tranzitorii peste aşteptări generate de expirarea schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi de majorarea cotelor de TVA şi a accizelor în trimestrul III 2025, ce se vor epuiza în a doua parte a anului current, conform comunicatului.

Totodată, corecţia bugetară iniţiată în 2025 şi continuată probabil în 2026, inclusiv prin implementarea în debutul acestui an a unor măsuri fiscal-bugetare suplimentare, este de natură să antreneze în perspectivă presiuni dezinflaţioniste tot mai intense din partea factorilor fundamentali, îndeosebi din partea cererii agregate, şi să conducă la ajustarea pe mai departe a deficitului de cont current, a amintit comunicatul de presă.

Incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în viitor în scopul continuării consolidării bugetare dincolo de anul curent corespunzător Planului bugetar- structural pe termen mediu convenit cu CE şi procedurii de deficit excesiv, conform sursei citate.

Incertitudini şi riscuri semnificative la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, provin din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, conflictele geopolitice în escaladare şi tensiunile comerciale globale, iar pe de altă parte, planurile de creştere a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi infrastructură în statele UE, a relatat sursa citată.

În această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, potrivit sursei citate.

Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune, conform sursei citate.

Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 19 ianuarie 2026, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, a relatat comunicatul de presă.

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse, a informat BNR.

BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare, a concluzionat sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0921
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3799
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8746
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.9613

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb