Bolojan: "Primăriile ar trebui să reducă impozitele până la minimul legal"

O.S.
Politică / 4 februarie, 20:52

Sursa foto:Facebook/Ilie Bolojan

Sursa foto:Facebook/Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a apreciat că primăriilor ar trebui să li se permită revenirea la nivelul minim al impozitelor, cu condiţia ca acestea să nu scadă sub pragul prevăzut de lege, conform Agerpres.

Pentru a permite astfel de ajustări la nivelul administraţiilor locale sunt necesare modificări legislative, a declarat premierul miercuri, la o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit sursei.

"Guvernul a stabilit un nivel minim pentru impozitarea maşinilor. Unele primării, având în vedere nivelul anterior sau aplicând majorări mai mari, au ajuns în situaţia în care nivelul efectiv depăşeşte minimul legal. Datorită discuţiilor apărute în spaţiul public, unele primării doresc să reducă nivelul impozitelor la minimul legal. Legislaţia actuală nu le permite acest lucru. Le-a permis să crească mai mult decât minimul, dar nu să scadă”, a explicat Bolojan, relatează Agerpres.

Premierul a adăugat că administraţiilor locale ar trebui să li se permită atât majorarea, cât şi reducerea impozitelor în funcţie de politicile locale, subliniind că nicio scădere nu poate coborî sub plafonul minim stabilit prin lege, conform sursei.

"Putem analiza în ce măsură această corecţie poate fi făcută prin legislaţie. Sigur, ar trebui să facem asta cât mai rapid, înainte de aprobarea bugetului, astfel încât înainte de aprobarea bugetelor locale să fie implementate toate modificările necesare. Anul acesta a fost unul deosebit din punct de vedere al impozitelor, pentru că acestea au fost adoptate foarte târziu, din cauza contestaţiilor la Curtea Constituţională, şi nu a fost timp de clarificări. Unele primării comunicau date eronate, iar lucrurile s-au stabilizat abia după două-trei săptămâni”, a menţionat premierul, mai precizează sursa.

Ilie Bolojan a precizat că a discutat aceste aspecte cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, în cursul zilei de miercuri, conform unui comunicat oficial. Acesta din urmă declarase, marţi seară, că Guvernul ar trebui să revină asupra deciziei privind majorările de taxe şi impozite locale prin reducerea acestora cu până la 50%, în limitele stabilite de Executiv, potrivit surselor Agerpres.

"Răspunsul nu poate fi dat simplu, pentru că problema impozitelor pe proprietate este complexă şi are o aplicare largă, dar aş face câteva precizări. România s-a angajat să aducă impozitele pe proprietate la un nivel mai apropiat de preţul de piaţă al locuinţelor, fiecare localitate având o marjă de aplicare a procentului. Această schemă ar trebui să se aplice de la finalul acestui an, deci suntem într-o formulă intermediară”, a spus Bolojan, subliniază Agerpres.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Wtf

    1. Penele

    România s-a angajat să aducă impozitele pe proprietate la un nivel mai apropiat de preţul de piaţă al locuinţelor, poate dc nu va bagati in datorii pt nimic nu mai trebuia sa ne jecmaniti ca la drumul mare.

    1. Prietene.. la aceiasi suprafata construita un apartament la oras mare nu e echivalent cu un apartament intr-un oras mic vai de mama lui, astas se preface ca nu intelege Bolojan.. Una e sa platesti 500 lei impozit al un apartament de 2 camere in Bucuresti, unde avem o valoare de piata certa si cu totul alta e sa platesti aceiasi suma, stabilita din burta pentru un apartament in Furei unde se vinde din an in paste cate un apartament ca s-au mutat proprietarii din tara.

    Mariti perioada de bonusare de 10% de la pana la sf.lunii Martie ,pana la sf.lunii Iunie si ar fi solutia pt.aplanarea presiunii.Adevarata problema a oamenilor este ca au aceasta bonusare exact in perioada in care au facturile cele mai mari la utilitati.Si pt.a obtine acea bonusare de 10% se chinuie sa le plateasca pana la sf.lunii martie.Daca perioada ar fi mai mare ,nu ar mai fi aceasta presiune.

    1. Esti foarte destept... recomanzi cu incredere o frectie la piciorul de lemn al scaunului...

      Pe astfel de prosti se bazeaza statu... sunt primii care achita.  

    nu mai da mafia ardeleana ce fura inapoi.

    bai nene....constitutia si legile tarii....au fost incalcate...

    bai nene,trebuia pe totii smecherii care au furat si nu pot justifica cum au case,pamanturi,afaceri ilegale,multe multe hotii...nu pe amaratii de romani care au pensii de pana la 2500-3000 lei sau multi nu au ,ca sa ce sa le umfle sacii de banii?????? 

    salarii si pensii de mizerii si impovararea populatieNU ESTE SA INVRAJBIM SAU SA DAM CU NOROI....TOTI IL LAUDA PE BOLO,BOLAVAN,BOLOJAF,BOLOTAU SAU CUM E DENUMIT...TOTI CARE IL LAUDA ,IL LAUDA AI LUI NU POPULATIA....MMMMMM

    JALNIC... DACA AVEA SANGE IN INSTALATIE LUA TAURUL DE COARNE SI JOS CU EL,SAU II DOBORAU PE HOTII DIN AMARATA ASTA DE ROMANIE.... 

    NU ZAU? ... SI SA NU UITAM CA LOCUINTA E MAI IMPORT CA MASINA INDIVIDUALA. DACA... NU DORMIM (ETC) IN MASINA!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3250
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5833
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8436
Gram de aur (XAU)Gram de aur719.6110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb