AP: Întârzierea modernizării armatei îngrijorează Statului Major polonez

C.A.
Internaţional / 25 februarie, 16:25

AP: Întârzierea modernizării armatei îngrijorează Statului Major polonez

Şeful Statului Major al Forţelor Armate Poloneze, generalul Wieslaw Kukula, a avertizat miercuri că Rusia constituie o „ameninţare existenţială” pentru Polonia, subliniind că procesul de modernizare a armatei este întârziat, în pofida alocărilor bugetare record din ultimii ani, relatează AFP.

Polonia, cel mai mare stat de pe flancul estic al NATO şi vecină cu Rusia, Belarus şi Ucraina, se numără printre ţările Alianţei care investesc cel mai mult în apărare, alături de statele baltice. Varşovia va aloca 4,8% din PIB pentru sectorul apărării, apropiindu-se de noul obiectiv NATO de 5% până în 2035, precizează AFP.

Cu toate acestea, generalul Kukula a atras atenţia că majorările recente nu pot compensa „aproape trei decenii de subfinanţare cronică” a armatei. Declaraţiile au fost făcute la Varşovia, în cadrul unei reuniuni la care au participat ministrul apărării şi preşedintele ţării.

Potrivit acestuia, ritmul modernizării tehnice este mai lent decât se anticipa, mai ales în contextul planurilor de extindere a efectivelor militare la 500.000 de soldaţi până în 2039, faţă de aproximativ 210.000 în prezent.

Generalul a menţionat că unele unităţi nou înfiinţate nu ating capacitatea operaţională, nu datorită lipsei de personal, ci din cauza deficitului de echipamente esenţiale necesare, notează sursa.

„Rusia rămâne o ameninţare existenţială pentru Polonia”, a afirmat Kukula, insistând asupra necesităţii accelerării consolidării capacităţilor de apărare.

În acest context, Polonia urmează să beneficieze de 43,7 miliarde de euro prin instrumentul financiar european SAFE, parte a unui buget total de 150 de miliarde de euro destinat întăririi apărării europene. Autorităţile de la Varşovia intenţionează să utilizeze fondurile pentru a stimula producţia internă de armament, conform AFP.

Guvernul polonez a anunţat că va participa la programul SAFE chiar dacă preşedintele Karol Nawrocki, susţinut de opoziţia naţionalistă de dreapta, ar decide să blocheze prin veto legea care reglementează aplicarea internă a acestuia.

Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), principala formaţiune de opoziţie, susţine că mecanismele de control privind alocarea fondurilor ar putea transforma SAFE într-un instrument de presiune politică din partea Bruxelles-ului. În opinia reprezentanţilor PiS, o astfel de abordare ar putea afecta suveranitatea Poloniei, relatează sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4270
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6256
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8986
Gram de aur (XAU)Gram de aur711.5643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb