Cristina Guţu este prima româncă numită vicepreşedinte ACCA la nivel global
A.B.Companii / 13 noiembrie 2025
A.B.Companii / 13 noiembrie 2025
A.B.Piaţa de Capital / 14 aprilie 2025
F.D.Companii / 19 decembrie 2023
S.B.Companii / 19 mai 2023
Park Properties, dezvoltatorul proiectului SunLake Residence din Bucureşti, situat pe malul lacului Fundeni, a demarat lucrările fazei a doua a complexului rezidenţial, respectiv blocul B, de 12 etaje.
Ileana GuţuPolitică / 5 octombrie 2022
G.D.Companii / 26 august 2022
Costul capitalului a continuat o tendinţă crescătoare în cel de-al doilea trimestru al anului curent, conturată încă din a doua parte a anului 2021, conform analizei sectoriale EY România, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
G.U.Companii / 19 noiembrie 2021
Randamentele aşteptate de investitori reflectă o uşoară tendinţă de creştere în cel de-al treilea trimestru al anului, conform unei analize sectoriale a EY România.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 9 aprilie 2020
• Ileana Guţu: "Se preconizează un recul al economiei româneşti în acest an, iar gradul de severitate va depinde de durata dar şi de intensitatea crizei medicale"
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 iulie 2018
• Companiile din China reduc avansul faţă de cele din Statele Unite
M.D.Piaţa de Capital / 25 aprilie 2018
Internaţional / 30 octombrie 2016
• ACTAULIZARE 17:55 Galaţi: Studenţii din Republica Moldova votează pentru un preşedinte care să garanteze libertatea şi democraţia
Elena DeacuAnticorupţie / 31 iulie 2015
I.P.Ziarul BURSA #Politică / 6 decembrie 2013
• Update 21:37 Antonescu: "Bucureştiul şi România sunt singura speranţă pentru Republica Moldova"
F.A.Politică / 5 decembrie 2013
• Update 18:40 Ponta: "România şi Republica Moldova continuă parcursul lor comun"
F. A.Internaţional / 19 august 2013
Curtea Constituţională din Republica Moldova va examina pe 12 septembrie sesizarea deputatei liberal-reformatoare Ana Guţu de a înlocui, în Constituţie, limba oficială "moldovenească" cu româna, potrivit site-ului Moldnews.md.
ALEXANDRA OANCĂ, VERONICA PLĂCINTESCUZiarul BURSA #Companii / 2 august 2013
MAKEZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2012
• UPDATE 19:20 > Dialog între administratorii Sibex
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2007
Romsys a finalizat dezvoltarea reţelei de comunicaţii şi calcul a combinatului siderurgic Mechel Târgovişte

F.G.
Mori Savir
Florian Goldstein
A.V.
George Marinescu
Cornel Codiţă
| 5.0894 | |
| 4.3816 | |
| 5.4663 | |
| 5.8745 | |
| 648.8063 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 16 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 15 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 ianuarie
Florian Goldstein