CE: Pachetul de norme referitor la supravegherea bugetară intră în vigoare pe 30 mai

F.A.
Bănci-Asigurări / 28 mai 2013

Pachetul privind supravegherea bugetară intră în vigoare în această săptămână, anunţă Reprezentanţa Comisiei Europene în România printr-un comunicat de presă.

Totodată, vor fi publicate recomandările specifice anuale ale Comisiei Europene pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Pachetul privind supravegherea bugetară conţine două noi legi care completează setul de iniţiative în domeniu pentru zona euro şi îmbunătăţesc pe mai departe guvernanţa economică. Ele se vor aplica începând cu data de 30 mai în toate statele membre UE din zona euro.

Prin intrarea în vigoare a acestui Pachet se întăresc, de asemenea, regulile care se aplică în timpul Semestrului European, ciclu anual de coordonare a politicilor economice la nivelul Uniunii Europene.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb