"Cefin" a majorat capitalul subsidiarei din România cu aproape 40 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 9 februarie 2011

Grupul italian cu activităţi în domeniile auto şi imobiliar Cefin Holdin a majorat capitalul social al subsidiarei din România cu 38,7 milioane lei, la aproape 63 milioane lei.

Reprezentanţii companiei nu au oferit detalii referitoare la operaţiune, însă au lăsat să se înţeleagă că suma este destinată afacerilor din domeniul auto. "Această creştere de capital este o dovadă angajamentului companiei noastre şi a încrederii pe care o avem în operaţiunile pe care Cefin România le derulează în piaţa auto românească. Avem încredere în potenţialul pe termen mediu al pieţei auto şi am dorit să îmbunătăţim bilanţul companiei pentru a putea face faţă provocărilor viitoare", a declarat directorul executiv al Cefin România, Stefano Albarosa, citat de Mediafax.

El declara în primăvara anului trecut că divizia auto a companiei discută cu mai multe firme din domeniu în vederea preluării acestora sau a unor eventuale fuziuni.

Cefin Holding, grup italian înregistrat în Luxemburg, controlează Cefin România, formată din cinci divizii - Franchiza Iveco, Cefin Automotive, Eurobody, 4 Bus şi Cefin Real Estate Asset Management.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb