Chimcomplex vrea o majorare de capital de 157 milioane lei

F. A.
Piaţa de Capital / 9 decembrie 2013

Omul de afaceri Ştefan Vuza vrea o majorare de capital de 157 milioane lei la Chimcomplex Borzeşti (simbol CHOB) şi să preia, astfel, activele viabile ale Oltchim (simbol OLT).

Sumplimentarea capitalului social va fi discutată într-o AGA programată pentru 6 ianuarie, potrivit unui comvocator AGA transmis, luni, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vuza deţine indirect 83,8% din acţiunile Chimcomplex, prin firma A2 Impex.

Pentru majorarea capitalului, Chimcomplex va emite 125 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,26 lei, care vor fi scoase la vânzare acţionarilor în termen de 30 de zile.

Dacă vor rămâne acţiuni după această perioadă, titlurile respective vor putea fi cumpărate de investitori în cadrul unei oferte publice adresată unui număr de mai puţin de 100 de persoane. Preţul la care va fi derulată oferta va fi stabilit în baza unui raport de evaluare şi va include şi o primă de emisiune. Operaţiunea va fi intermediată de firma de brokeraj Estinvest.

Pe ordinea de zi a AGA figurează şi aprobarea pentru participarea Chimcomplex la \"procesul de achiziţionare a activelor viabile ale Oltchim, conform metodei şi procedurilor stabilite de către administratorul judiciar\", potrivit convocatorului AGA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vuza face o alta majorare de capital social in situatia in care, prima majorare de capital social, facuta acum cateva luni de zile, nu s-a operat la Depozitarul Central.

    Practic, o noua inginerie financiara marca Vuza, prin care dilueaza micii actionari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb