Companii

3 februarie 2005

Haos în viaţa sindicală de la RATP Iaşi

Doru Mocanu, IaşiZiarul BURSA #Companii / 3 februarie 2005 /

Continuarea negocierii Contractului Colectiv de Muncă la Regia Autonomă de Transport Public Iaşi se află în impas, deoarece cele trei sindicate care funcţionează legal în unitate nu se pot decide care are un grad mai mare de reprezentativitate, pentru a se aşeza la masa negocierilor.

Noul zăcămînt de gaz din România urcă acţiunile "Europa"

Carola IonescuZiarul BURSA #Companii / 3 februarie 2005 /

Acţiunile Europa Oil & Gas au crescut ieri cu 23%, atingînd 361/2p - cel mai ridicat nivel din noiembrie 2004 - după ce firma britanică (cunoscut producător independent de petrol şi gaze naturale) a anunţat că cel de-al doilea foraj de evaluare executat la zăcămîntul de gaze de la Bîlca, România, s-a dovedit un succes.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE REABILITARE A TRAMEI STRADALE, DEMARAT ACUM DOI ANI,În acest an, municipalitatea constănţeană va acoperi cu covor asfaltic peste 550.000 mp de străzi şi trotuare

Dan Nedelcu, ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 1 februarie 2005 /

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a tramei stradale din municipiul Constanţa în acest an se va ridica la aproximativ 13 milioane de euro, sumă în care sînt cuprinse atît turnarea covorului asfaltic pe carosabil, cît şi refacerea...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo