Companii

13 aprilie 2018
Compania Armaco este evaluată la aproximativ 2.000 milarde de dolari

Compania Armaco este evaluată la aproximativ 2.000 milarde de dolari

M.D.Companii / 13 aprilie 2018

Aramco din Arabia Saudită este cea mai profitabilă companie petrolieră pe plan global, a anunţat, astăzi, Bloomberg, dar câştigurile sale imense şi fluxul de numerar ar putea să nu justifice încă valoarea sa estimată la 2.000 de miliarde de dolari, transmit Bloomberg şi Reuters.

Catastrofă la Marea Neagră

Catastrofă la Marea Neagră

SORIN ROŞCA STĂNESCUZiarul BURSA #Companii / 13 aprilie 2018

Am făcut cu mai multă vreme în urmă, împreună cu avocatul Dan Chitic, o dezvăluire vizând modul în care este fraudat statul român, prin exploatarea zăcămintelor de gaze dintr-un singur perimetru din Marea Neagră, denumit Neptun Deep. Iar prejudiciul adus, asupra căruia voi reveni, este cu adevărat cutremurător. Între timp, avem imaginea catastrofei în întregul ei. Ştim ce se va întâmpla cu toate resursele de petrol şi gaze din Marea Neagră, cine va câştiga de pe urma lor, prin ce inginerie românii nu se vor alege cu nimic şi mai ştim şi care sunt consecinţele absolut dramatice pe care le va avea de suferit litoralul românesc, ca o consecinţă directă a modului în care vor decurge operaţiunile de exploatare şi de transport a unor bogăţii uriaşe, pe care Dumnezeu ni le-a dat nouă şi generaţiilor viitoare şi nicidecum unor societăţi străine.

Evoluţie spectaculoasă a pieţei imobiliare, în 2017

Evoluţie spectaculoasă a pieţei imobiliare, în 2017

Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 13 aprilie 2018

Piaţa noastră imobiliară a înregis­trat o evoluţie spectaculoasă, în 2017, cu volume record de activitate în sectorul industrial şi cel de birouri, cerere record în majoritatea segmentelor şi creştere a gradului de ocupare, conform Raportului asupra pieţei de real estate, întocmit de GVA Activ. Acesta arată că nivelul chiriilor a fost în general stabil, cu uşoare creşteri în piaţa spaţiilor comerciale şi segmentul industrial, în timp ce preţurile rezidenţiale s-au apreciat, în medie, cu 10%.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3859
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3674
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.3017

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo