Companii

24 aprilie 2018
Se cere alegerea unui nou board

SIF BANAT:Se cere alegerea unui nou board

M.D.Companii / 24 aprilie 2018

Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Banat - Crişana SA, care deţine 6,5 % din capitalul social al transportatorului naţional de ţiţei Conpet Ploieşti, solicită revocarea membrilor Consiliului de Administraţie şi alegerea unui nou board din şapte membri prin aplicarea metodei votului cumulativ şi stabilirea duratei mandatului administratorilor aleşi la patru luni sau până la finalizarea procedurii de selecţie prevăzută în O.U.G. nr. 109/ 2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, informează News.ro.

De ce ajung firmele în insolvenţă?

STUDIU SIERRA QUADRANT:De ce ajung firmele în insolvenţă?

V.D.Companii / 24 aprilie 2018

România se află în rândul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea mai lungă şi dificilă perioadă de insolvenţă, pentru firme, iar unul dintre motivele principale este legat de faptul că mulţi investitori au lacune serioase în domeniul strategiilor de prevenire a riscului, afirmă experţii de la Sierra Quadrant, într-un studiu privind piaţa insolvenţei, realizat în colaborare cu KeysFin.

ANRE, ANRM şi ACROPO, interpelate cu privire la bugetele de salarii

ANRE, ANRM şi ACROPO, interpelate cu privire la bugetele de salarii

A.A.Ziarul BURSA #Companii / 24 aprilie 2018

Deputatul USR Cristina Prună a transmis o serie de interpelări cu privire la bugetul, numărul salariaţilor şi structura organizaţională a celor trei autoriăţi din domeniul energiei - Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO).

Peste jumătate din managerii zonali ai Loteriei refuză să recepţioneze noile echipamente

UN NOU IMPAS ÎN DERULAREA CONTRACTULUI DE TERMINALE LOTERISTICEPeste jumătate din managerii zonali ai Loteriei refuză să recepţioneze noile echipamente

Ancuţa Stanciu Ziarul BURSA #Companii / 24 aprilie 2018

Direcţia Control Financiar de Gestiune le dă dreptate managerilor: "Managerii de zonă nu au competenţa legală să semneze în numele şi pentru CN Loteria Română - în calitate de achizitor, deoarece Loteria Română, ca societate comercială ce funcţionează în baza Legii 31/1990 actualizată, nu poate acorda competenţe managerilor de zonă ale punctelor de lucru judeţene" 

Scandalul provocat de contractul terminalelor loteristice, încheiat anul trecut între Loteria Română şi asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, în valoare de 8 milioane de euro, pare să nu se mai termine.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Volkswagen face investiţii masive în China

Volkswagen face investiţii masive în China

M.D.Companii / 24 aprilie 2018

Grupul german Volkswagen AG a anunţat, astăzi, că va face investiţii masive în China, în domeniul vehiculelor electrice şi maşinilor autonome, transmite DPA, informează Agerpres.

Cagri Memisoglu

Garanti Bank sprijină reţeaua de clinici Anima

M.D.Companii / 24 aprilie 2018

Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piaţa locală, a acordat recent o finanţare de 9,3 milioane de lei furnizorului de servicii medicale Anima, parte a grupului MedLife, pentru dezvoltarea reţelei sale de clinici, conform...

BERD creditează cu 10 milioane de euro Agricover

BERD creditează cu 10 milioane de euro Agricover

V.D.Companii / 24 aprilie 2018

BERD creditează cu 10 milioane de euro (echivalent în lei) Agricover Credit IFN, o companie specializată în finanţarea sectorului agricol din România, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea A&D Pharma

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea A&D Pharma

M.D.Companii / 23 aprilie 2018

Consiliul Concurenţei a anunţat, astăzi, că a autorizat, cu condiţii, tranzacţia prin care Glebi Holdings PLC, companie a grupului Penta, preia A&D Pharma Holdings NV, după ce Glebi şi-a luat angajamentul de a cesiona 18 farmacii Arta,...

KMGI acoperă nevoile de finanţare a benzinăriilor

KMGI acoperă nevoile de finanţare a benzinăriilor

M.D.Companii / 23 aprilie 2018

Conform comunicatului de presă remis către Redacţie, Grupul KMG International (KMGI) a modificat şi extins, pe 20 de ani, o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 milioane USD. Maturitatea creditului este de 3 ani din...

Netcity Telecom investeşte în reţeaua subterană

Netcity Telecom investeşte în reţeaua subterană

M.D.Companii / 23 aprilie 2018

Netcity Telecom a anunţat, astăzi, că a semnat, pe 19 aprilie, majorarea facilităţii de credit de tip club loan mai vechi, în valoare de 36 millione euro, cu o nouă facilitate , în valoare de 10 milioane euro, cu un sindicat de bănci format din...

Sesderma lansează o gamă inovatoare de cosmetice

Sesderma lansează o gamă inovatoare de cosmetice

M.D.Companii / 23 aprilie 2018

Conform comunicatului de presă remis către Redacţie, Sesderma, companie spaniolă înfiinţată acum 30 de ani în Spania de către o echipă de medici dermatologi condusă de Dr. Gabriel Serrano, intră pe piaţa din România cu o gamă inovatoare de...

Sursa foto: Twitter

Stars Group va cumpăra Sky Betting & Gaming

D.I.Companii / 22 aprilie 2018

Compania candiană de pariuri Stars Group a convenit achiziţia Sky Betting & Gaming, într-un acord evaluat la 4,7 miliarde de dolari, pentru -şi extinde prezenţa pe segmentul pariurilor sportive şi a crea cea mai mare companie de pariuri...

Alvogen anunţă că se retrage din Europa de Est

Alvogen anunţă că se retrage din Europa de Est

D.I.Companii / 21 aprilie 2018

Producătorul american de medicamente generice Alvogen, prezent şi pe piaţa din România, şi-a scos la vânzare operaţiunile din Europa Centrală şi de Est, au declarat ieri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Air France negociază cu salariaţii încheierea grevei

Air France negociază cu salariaţii încheierea grevei

D.I.Companii / 20 aprilie 2018

Preşedintele companiei aeriene Air France a anunţat astăzi că va demara o procedură de consultări directe cu toţi salariaţii companiei, care vor fi invitaţi să aprobe ultimele propuneri salariale formulate de echipa managerială, propuneri...

Facebook se adaptează legii privind protecţia datelor

Facebook se adaptează legii privind protecţia datelor

D.I.Companii / 19 aprilie 2018

Facebook anunţă măsurile luate pentru asigurarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor săi, ca parte a Regulamentului UE privind protecţia generală a datelor (GDPR), inclusiv actualizări ale termenilor şi politicilor sale privind datele, se...

Sursa foto: Twitter

Unilever va răscumpăra acţiuni de 6 miliarde de euro

D.I.Companii / 19 aprilie 2018

Grupul anglo-olandez Unilever a anunţat, astăzi, că luna viitoare va demara un program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de 6 miliarde de euro (7,4 miliarde de dolari) şi majorarea dividendelor, transmit Bloomberg şi Reuters.

Comisia Europeană va menţine Sidex Galaţi deschis

Comisia Europeană va menţine Sidex Galaţi deschis

V.D.Companii / 19 aprilie 2018

Dacă ArcelorMittal va decide să vândă Sidex Galaţi, Comisia Europeană se va asigura că noul cumpărător nu va închide combinatul şi că producţia va continua, a declarat, astăzi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Vâzările Nestle au crescut cu 2,8%

Vâzările Nestle au crescut cu 2,8%

M.D.Companii / 19 aprilie 2018

Nestle, cel mai mare grup alimentar din lume, a confirmat astăzi estimările sale anuale, după ce vânzările au urcat cu 2,8% în primul trimestru din 2018, faţă de un avans de 1,9% în ultimele trei luni din 2017, transmit RTE News şi Reuters,...

Alexander Simionescu

Centrul tehnologic al Renault are un nou director

M.D.Companii / 19 aprilie 2018

Alexander Simionescu a fost numit în funcţia de director general al Renault Technologie Roumanie (RTR), centrul tehnologic din România al grupului francez, a anunţat, astăzi, compania, informează News.ro.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3797
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9083
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.4081

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo