Companii

8 noiembrie 2018
CE Hunedoara a primit un ajutor de stat incompatibil

COMISIA EUROPEANĂ:CE Hunedoara a primit un ajutor de stat incompatibil

V.D.Companii / 8 noiembrie 2018

Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" (CE Hunedoara) a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, prin patru împrumuturi finanţate din fonduri publice, şi în consecinţă a decis joi că România trebuie să recupereze ajutorul ilegal şi dobânzile aferente, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Rodica Târcavu

AL TREILEA TRIMESTRU AL ACESTUI AN:Stocul spaţiilor industriale a ajuns la 3,42 milioane de metri pătraţi

V.D.Companii / 8 noiembrie 2018

Piaţa spaţiilor industriale şi logistice din ţara noastră, traversează cea mai bună perioadă din istorie, atât din prisma cererii, cât şi a ofertei, dezvoltarea fiind concentrată într-o serie de oraşe mari cu acces la cel puţin o autostradă care facilitează transportul şi distribuţia mărfurilor într-un timp mai scurt şi cu costuri mai reduse către un număr mai mare de clienţi.

Adrian Volintiru

Statul cere încă 500 milioane lei de la Romgaz

A.I.Ziarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2018

Adrian Volintiru: "Am convocat acţionarii pentru aprobarea repartizării dividendului suplimentar" 

Consiliul de Administraţie al Romgaz (SNG) a avizat, în şedinţa de ieri, solicitarea acţionarului majoritar Ministerul Energiei, privind distribuirea, în acest an, a unui dividend suplimentar de 500 de milioane de lei, respectiv 1,3 lei/acţiune, se arată într-un comunicat al producătorului de gaze naturale publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Sursa foto: Twitter

Veniturile OTE România, scădere de 5,3%

F.B.Companii / 8 noiembrie 2018

Hellenic Telecommunications Organisation (OTE), cel mai mare operator de telecomunicaţii din Grecia, a informat astăzi că veniturile totale realizate în România au scăzut cu 5,3% în trimestrul al treilea, până la 226,7 milioane euro, informează...

Jack Cutişteanu

OPINIIANRE şi OPCOM - politica struţului

JACK CUTIŞTEANU, Director general PetprodZiarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2018

În ediţiile din 17 octombrie şi 5 noiembrie ale ziarului BURSA au fost publicate două interviuri pe două teme diferite. În 17 octombrie, subiectul principal era piaţa de echilibrare şi, în parte, PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare), iar în 5...

Telefonul, vedeta site-urilor de vânzări

Ziarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2018

Telefonul mobil este cel mai tranzacţionat obiect pe site-urile de vânzări autohtone. Peste 400.000 de utilizatori scot anual la vânzare pe internet mai mult de 1,8 milioane de telefoane mobile, principalul motiv fiind acela de a-şi cumpăra...

Grupul Enel, creştere de 11,8% a profitului net

Grupul Enel, creştere de 11,8% a profitului net

F.B. Companii / 7 noiembrie 2018

Grupul Enel a înregistrat, în primele nouă luni din 2018, un profit net de 2,888 miliarde de euro, în creştere cu 11,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când profitul a fost de 2,583 miliarde euro, conform unui comunicat al companiei...

Sursa foto: Twitter

Airbus şi IAR, contract de colaborare pe 15 ani

V.D. Companii / 7 noiembrie 2018

Grupul francez Airbus şi IAR Ghimbav au semnat în 6 noiembrie, la Paris, contractul definitiv de colaborare exclusivă pe o perioadă de 15 ani, document ale cărui principii au fost stabilite prin semnarea unui acord iniţial, pe 24 august 2017, la...

Precizări OPCOM

Ziarul BURSA #Companii / 7 noiembrie 2018

Referitor la articolul JACK CUTIŞTEANU, PETPROD: "Datele OPCOM nu «se pupă»", publicat pe bursa.ro, în data de 5 noiembrie 2018, Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale "OPCOM" S.A. face...

Gabriela Firea

Preţul Gigacaloriei nu va înregistra creşteri

T.T.Companii / 6 noiembrie 2018

Primăria Municipiului Bucureşti infirmă datele publicate în presă conform cărora o eventuală majorare a preţului de producţie a Gigacaloriei se va reflecta în facturile finale plătite de populaţie.

<< mai multe ştiri >>
cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0919
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3707
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4427
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8310
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4969

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo