Kanal D lansează theXclusive
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiţii finanţat din fonduri europene, prin care staţiile de transformare Gorban, Paşcani şi Hîrlău au fost modernizate şi integrate în SCADA (Monitorizare, Control şi Achiziţii de Date), potrivit unui comuni-cat remis redacţiei.
Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte RomâniaComunicate de presă / 28 mai 2021
Agenda Uniunii Europene (UE) privind reforma impozitării companiilor, publicată recent de Comisia Europeană (CE), este prezentată ca fiind una "nouă şi ambiţioasă", "adaptată exigenţelor viitorului" şi care are drept scop crearea unui mediu de afaceri echitabil şi stabil pentru a stimula creşterea sustenabilă a economiei europene.
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Depozitarul Central informează investitorii că, în perioada 31.05.2021-30.11.2021, distribuie dividende pentru acţionarii ARTEGO S.A. (simbol ARTE). Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2020, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,66317 lei, conform unui comunicat remis redacţiei.
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Comunicate de presă / 28 mai 2021
Banca Transilvania lansează un centru online de research, unde sunt disponibile rapoarte de analiză macroeconomică, accesul la acestea fiind fie direct pe site, fie prin e-mail, pe bază de abonare, conform unui comunicat remis redacţiei.
Comunicate de presă / 27 mai 2021
Comunicate de presă / 24 mai 2021
Simon Peters, analist în domeniul pieţei criptoactivelor al platformei de investiţii eToroComunicate de presă / 13 mai 2021
G.BComunicate de presă / 13 mai 2021
Comunicate de presă / 13 mai 2021
SkyTower a primit certificarea "COVID-19 COMPLIANT", recunoscută internaţional, care implică evaluarea şi confirmarea eficienţei măsurilor de protecţie împotriva Covid implementate în clădire, conform unui comunicat remis redacţiei.
Comunicate de presă / 13 mai 2021
Huawei celebrează anul acesta 18 ani de activitate în România. Din 2003, compania a investit 1 miliard de euro în economia românească, conform unui comunicat remis redacţiei.
Camelia Malahov, Director Taxe Directe, şi Anca Ghizdavu, Manager Taxe Directe, Deloitte RomâniaComunicate de presă / 13 mai 2021
J.P.Comunicate de presă / 13 mai 2021
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul DKV Mobility şi domnul Ovidiu-Ioan Andrieş intenţionează să preia companiile Smart Diesel SRL şi Tax Refund SRL.
Ionuţ Paulenco, analist eToroComunicate de presă / 12 mai 2021
AirBnB îşi raportează câştigurile joi, sperând la o normalizare a situaţiei. Serviciul de cazare a avut dificultăţi în ultimul an din cauza restricţiilor de călătorie, veniturile scăzând cu 30% în 2020, la 3,4 miliarde de dolari.
Ionuţ Paulenco, analist eToroComunicate de presă / 12 mai 2021
George Marinescu
Marius Mataragis
V.R.
F.A.
O.D.
A.I.
![]() | 5.0677 |
![]() | 4.3157 |
![]() | 5.4183 |
![]() | 5.8708 |
![]() | 461.0847 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 iulie