Comunismul se întoarce prin New York

În urma victoriei sale electorale, Zohran Mamdani, politician în vârstă de 34 de ani, care îşi va prelua mandatul de primar al New York-ului la 1 ianuarie 2026, devine nu doar primul primar musulman al celui mai influent oraş al Statelor Unite, ci şi simbolul unei mutaţii istorice: intrarea pe scena centrală a politicii americane a discursului Sudului Global, articulat direct din interiorul metropolei-simbol a lumii occidentale. Născut la Kampala (Uganda), purtând în ADN memoria exilului, format în New York, marcat intelectual de moştenirea tatălui său, politologul Mahmood Mamdani, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni contemporani ai colonialismului şi ai relaţiei dintre centru şi periferie, Zohran aduce în politica municipală americană o viziune profund poziţionată în tradiţia critică a raporturilor de putere care au structurat lumea modernă. Campania sa, în care a pus accent pe controlul chiriilor, pe naţionalizarea serviciilor şi utilităţilor publice, pe transportul gratuit şi pe accesul universal la locuinţe, reprezintă expresia unei idei-matrice: inegalitatea nu este o fatalitate naturală, ci rezultatul unei ordini istorice create, întreţinută de acumularea disproporţionată de capital în Nordul Global şi de extracţia resurselor, muncii şi valorii din Sudul Global.

Ceea ce adversarii săi politici au numit peiorativ „socialism radical” îşi are, de fapt, rădăcinile în critica sistemică formulată de tradiţia marxistă, în special în observaţia fundamentală din Manifestul Comunist al lui Karl Marx: că istoria societăţilor este istoria luptelor de clasă, că bogăţia acumulată într-un pol se sprijină pe sărăcia sistematic produsă în celălalt şi că emanciparea nu este o chestiune morală, ci una politică, economică şi instituţională.

Fără să se revendice ca marxist în sens doctrinar, Zohran Mamdani a preluat esenţa diagnosticului lui Marx asupra capitalismului globalizat: abisul dintre cei care deţin capitalul şi cei care îşi vând munca se reproduce în forme noi, iar în epoca metropolelor-imperii şi a migraţiilor transcontinentale, clasa muncitoare nu mai este strict naţională, ci transnaţională, la fel cum este şi injustiţia care o afectează.

Alegerea lui ca primar al oraşului New York nu este doar rezultatul unui vot local, ci reflexul unei tensiuni care fierbe în interiorul Occidentului însuşi, tensiune între structura economică ce produce concentrare de bogăţie şi nevoia socială de redistribuţie, între modelul neoliberal şi cererea populară pentru o reconstrucţie a statului ca garant al dreptului la locuire, sănătate, hrană şi energie.

• O fractură simbolică în ceea ce cunoaştem drept "visul american”

În această cheie, victoria lui Mamdani este resimţită nu doar ca o schimbare politică, ci ca o fisură simbolică în mitologia americană a prosperităţii neolimitate şi a meritocraţiei individuale: pentru prima dată în istoria New York-ului, oraşul global prin excelenţă, unul dintre cei care vorbesc explicit despre relaţia dintre Nord şi Sud, despre colonialism şi despre redistribuţie devine administratorul mecanismelor urbane care concentrează cel mai mult capital în lume.

Astfel, mandatul său se conturează ca o punere în practică, în condiţii reale, a unei lupte istorice împotriva inegalităţii de avuţie, a polarizării între Occident şi restul lumii şi a disparităţilor structurale care definesc ordinea globală de la începutul modernităţii şi până astăzi, luptă ale cărei rădăcini teoretice se regăsesc, inevitabil, în intuiţiile radicale enunţate de Marx şi rearticulate, într-o formă adaptată secolului XXI, în programul politic al unui primar care, pentru prima oară, transformă New York-ul în arena centrală a confruntării dintre vechea ordine şi posibilitatea unei lumi mai echitabile.

Toate aceste lucruri de mai sus privind campania electorală şi programul politic ale lui Zohran Mamdani, au fost reflectate în presa americană, dar şi în cea din Orientul Mijlociu şi din zona Golfului. Mai mult, publicaţiile respective au preluat şi postările de pe X ale viitorului primar al oraşului New York. Într-una dintre ele, citată de presa americană, Zohran Mamdani a scris că fiecare va primi în funcţie de nevoile sale şi în funcţie de abilităţile sale, iar în altă postare a menţionat că toate problemele pot fi rezolvate - anularea datoriilor studenţeşti, Medicare for Allm chiar şi boicotul împotriva Israelului - prin realizarea „obiectivului final”: preluarea de către stat, ca reprezentant al poporului sau maselor, a mijloacelor de producţie. Afirmaţia lui Mamdani, care a fost preluată şi de cotidianul The New York Post, în ediţia din 30 iunie 2025, este extrem de periculoasă deoarece ea se înscrie în centrul teoriei marxiste în care clasa muncitoare transformă proprietatea capitalistă în bun public.

În replică la postarea respectivă, Ari Kagan, consilier municipal din Brooklyn, refugiat din Belarus unde se numea Arkadiy Kagan, avertizează pe X că tot ceea ce propune Zohran Mamdani reproduce paşii bolşevicilor după revoluţia din octombrie 1917. Kagan reaminteşte că atunci au fost preluate violent mijloacele de producţie, au fost închişi şi ucişi proprietarii acestora, au fost suprimate libertăţi şi au fost confiscate ferme şi magazine, şi adaugă că promisiunile de „case ieftine pentru săraci”, „transport gratuit” şi „magazine ale municipalităţii” din programul lui Mamdani sunt copy-paste după modelul sovietic, care a fost aplicat şi în Belarus, unde rafturile respectivelor magazine erau goale şi coada permanentă.

• Controversele privind discursul despre Intifada şi radicalismul politic

Un alt aspect care a iscat controverse este faptul că Zohran Mamdani, între-un articol publicat de The New York Times în 19 iunie 2025 cere o „globalizare” a Intifadei. Cu privire la acest aspect, fostul parlamentar român Remus Cernea arată că, într-un oraş sfâşiat de terorism în 2001 - New York, americanii au ales un primar care „legitimează terorismul”. Cernea aminteşte că Intifada anilor 2000-2005 a inclus atentate sinucigaşe, bombe în locuri publice, atacuri asupra autobuzelor şi cafenelelor, înjunghieri şi tiruri cu rachete spre zone rezidenţiale, efectuate de Hamas şi care s-au soldat cu aproximativ 741 de civili israelieni ucişi.

Experţii politici citaţi de presa americană susţin că populismul radical de tip Mamdani se situează în registrul resentimentului, al vinei istorice şi al furiei împotriva „sistemului”, până la un „rasism contra albilor” în ideea unor taxe mai mari, motive ce dau apă la moară promisiunilor făcute de viitorul primar al New York-ului referitoare la „eliminarea capitalismului”, „locuinţe gratuite pentru toţi”, „abolirea poliţiei”, „transport gratuit universal”, „ştergerea tuturor datoriilor”, „redistribuirea integrală a bogăţiei”, promisiuni care nu pot fi acoperite din punct de vedere economic şi denotă o iresponsabilitate fiscală.

Cu toate acestea, presa iraniană - Tehran Times, Iran Diplomacy, Iran International, Press TV Iran -, dar şi cea din zona arabă - Al Jazeera - îl laudă pe „tânărul musulman” care a învins „sistemul corupt” american şi îl prezintă drept venit dintr-o familie modestă de imigranţi şi reprezentant al luptei pentru echitate socială, transformând victoria lui Zohran Mamdani într-un semn al „prăbuşirii moralităţii capitalismului occidental”, al eşecului capitalismului american şi al „renaşterii valorilor umane şi islamice” în inima Occidentului.

• Factorii votului pro-Mamdani: oboseala socială şi reacţia societăţii americane

În contrapunct, experienţa zilnică din SUA invocată de un român stabilit acolo de aproape trei decenii, într-un comentariu YouTube semnat greymatter2525 - cont abonat @Burntwaffle9699 - la un clip al lui Sabin Gherman, radiografiază contextul socio-economic care a făcut posibil fenomenul Mamdani: un contribuabil cu venituri bune, proprietar de la 23-24 de ani şi cu investiţii, spune că plăteşte anual atâtea taxe încât „aproape ar putea cumpăra un apartament cu două camere în Baciu” (n.red. - aproape de Cluj-Napoca), declară că trăieşte probabil mai bine decât 90% din cetăţenii din statul respectiv, dar că „stabilitatea lipseşte”, pentru că SUA a devenit un „debt-driven hyperfinancialized rentier system” (sistem rentier hiperfinanciarizat pe bază de datorii) care extrage resurse de la clasele sărace şi mijlocii către elite. Acest tip de sistem îl face pe autorul comentariului de pe YouTube, un român stabilit în SUA, să se simtă mai degrabă „un iobag technofeudal” decât un cetăţean liber, iar această oboseală socială ar explica reacţia electoratului newyorkez după „30-50 de ani de failed policy (eşec politic)” venită de la ambele partide, democrat şi republican.

Mai mult, politologul Adrian Papahagi respinge ideea că Zohran Mamdani ar fi „un om educat” în sens profesional, îl descrie ca pe un activist care cântă hip-hop şi rap şi are un BA în studii africane „de la o universitate de mâna a zecea”, apoi întoarce reflectorul către tatăl acestuia, profesorul Mahmood Mamdani de la Columbia, văzut ca purtător al „resentimentului anticolonial”, citând de pe Wikipedia pasaje din cartea „Good Muslim, Bad Muslim: America, the Cold War, and the Roots of Terror” (2004) unde autorul arată că atentatorii sinucigaşi ar trebui înţeleşi „ca o categorie de soldaţi” în logica „violenţei politice moderne”, interpretare pe care un universitar o contextualizează ca analiză ce pune accent pe deciziile de politică externă ale SUA în timpul Războiului Rece care ar fi creat condiţiile de proliferare a islamismului militant. Papahagi conchide că „identitatea profundă” a lui Mamdani Jr., în calitatea sa de „indian musulman născut în Africa”, ar dicta solidarităţi mai puternice decât cele civice, nu una de „newyorkez”, ţesând o punte ideologică între opera tatălui şi proiectul fiului.

• Efectul Mamdani în Europa, un pericol pentru Piaţa Unică?

Dincolo de polemică, impactul „fenomenului Mamdani” a reverberat în Europa, unde partidele de stânga văd în victoria acestuia la alegerile din New York dovada că o agendă radicală poate răsturna ofensiva dreptei şi a extremei drepte, după cum notează o analiză Reuters. Conform sursei citate, Manon Aubry, copreşedintă a grupului Left (Stânga) din Parlamentul European, a fost la New York să-l susţină pe Zohran Mamdani, iar comparaţiile au mers până în Ţările de Jos şi Irlanda, cu exemple de ascensiune a unor stângi independente. De exemplu, în Regatul Unit, Zack Polanski, primul lider evreu al Partidului Verde din Anglia şi Ţara Galilor, este comparat cu Mamdani pentru modul în care foloseşte reţelele sociale şi cere taxă pe avere pentru reducerea inegalităţii, afirmând că „speranţa a triumfat asupra urii” şi că „acest lucru rezonează în întreaga lume”, în timp ce contextul britanic rămâne marcat de costul vieţii, cu inflaţia la alimente de 19% în martie 2023, cea mai mare din 45 de ani, şi cu anunţul ministrului de Finanţe Rachel Reeves privind „alegeri dificile” şi posibile creşteri de taxe.

În Germania, Die Linke (Stânga) mizează pe transport gratuit sau puternic subvenţionat şi pe controlul chiriilor, iar liderul Jan van Aken spune că e „în strânsă legătură cu Zohran Mamdani şi echipa sa” şi că „victoria lui ne dă un impuls”, în vreme ce SPD, prin parlamentara Rasha Nasr, afirmă că lecţia de la New York înseamnă revenirea la „politici sociale pentru majoritatea societăţii”, după ce partidul a obţinut cel mai slab rezultat de după al Doilea Război Mondial.

În acest context, politologul Philipp Koeker a notat pentru Reuters că formaţiunile care nu vor să piardă voturi spre extrema dreaptă ar trebui să se concentreze pe propriile soluţii la probleme reale, nu să imite agenda anti-imigraţie.

Tot acest amestec de elan de stânga, critică anticapitalistă, simbolism al Sudului Global şi rezistenţă instituţională a Nordului Occidentului face ca Zohran Mamdani să fie simultan o promisiune şi o spaimă, un program şi un rechizitoriu, o teorie coborâtă în practică, în care referinţele directe la Marx, invocarea preluării mijloacelor de producţie, pledoaria pentru naţionalizări şi scandările despre „globalizarea Intifada” se întâlnesc cu frica memoriei istorice a secolului XX, cu revoltele europene ale costului vieţii, cu entuziasmul stângii continentale şi cu cinismul pieţelor, într-un oraş care a mai testat limitele lumii şi care acum devine scena perfectă pentru confruntarea dintre inegalitatea de avuţie şi dorinţa de redistribuţie, dintre Occident şi Sud, dintre promisiunea socialistă şi realitatea capitalistă.