Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

CONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ / DEPUTATUL VIRGIL POPESCU, VICEPREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU INDUSTRII ŞI SERVICII:"Fără OUG 114, deciziile de investiţii la Marea Neagră ar fi fost deja adoptate"

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

"Fără OUG 114, deciziile de investiţii la Marea Neagră ar fi fost deja adoptate"

Lipsa de predictibilitate legislativă şi instabilitatea au făcut ca investitorii să nu ia decizii de investiţii în extragerea gazelor din Marea Neagră, consideră Virgil Popescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii din cadrul Camerei Deputaţilor.

Domnia sa a declarat: "Prin legea offshore, o lege bună zic eu, care s-a discutat foarte mult în Parlament, pe partea financiară statul câştigă, şi chiar foarte bine, si cu toate că au fost nemulţumiţi investitorii, eu cred că nu era o problemă partea financiară. Problema care s-a pus a fost ordonanţa 114 şi cred că dacă aceasta nu exista atunci deciziile de investiţii în Marea Neagră ar fi fost luate. Modificând legislaţia, nu am făcut decât să alungăm investitorii".

Deputatul a subliniat faptul că, deşi suntem a doua ţară producătoare de gaze din Europa, stăm fără să facem nimic.

Legat de informaţiile conform cărora s-ar dori o modificare a legii offshore, Virgil Popescu a spus că nu ştie nimic, dar este dispus oricând să discute şi să găsească soluţii astfel încât gazele din Marea Neagră să fie extrase.

"Nu a discutat nimeni cu mine des­pre modificarea legii offshore. Nu ştiu ce articol ar urma să fie modificat, cert este că partea financiară nu cred că mai are nevoie de îmbunătăţiri. Este o parte bine negociată, statul câştigă suficient de mult, la fel şi investitorii. Poate că mai sunt alte lucruri care necesită modificări, cum ar fi obligativitatea vânzării pe bursa OPCOM. Eu sunt dis­pus oricând să discut în aşa fel încât să găsim o soluţie ca acele gaze să poată fi scoase şi consumate într-un procent cât mai mare în ţară pentru că este nevoie şi de gaze naturale şi de energie electrică în România", a explicat Virgil Popescu.

Reprezentantul Comisiei pentru Industrii a mai adăugat că nu crede că decizia de investiţie a lui Black Sea Oil&Gase va fi şi finalizată în extracţie de gaz.

"Cred că acolo se pregăteşte un exit, unul frumos cu autorizaţii. Sper, totuşi, să mă înşel. Oricum cantitatea de acolo este destul de mică. Cantitatea mare de gaze este în blocul Neptun, pentru care s-au asociat ExxonMobil şi OMV. În plus, ExxonMobil a anunţat Guvernul României, care tace, că vrea să deschidă camera de date să preia alţi potenţiali investitori, deci nu ar mai face nici ei investiţia, ci ar vrea să vândă. Cred că ar trebui ca aici să punem toţi umărul şi să vedem ce putem face şi să încercăm să-i convingem să nu plece.

Eventual, cred că ar trebui să punem şi Romgazul în această asociere, să fie un consorţiu mai mare din care să aibă şi statul român mai mult de câştigat şi să aibă acces la acea resursă", a mai competat Virgil Popescu.

Domnia sa consideră că dacă nu vom reuşi să dăm drumul la exploatarea gazelor din Marea Neagră într-un timp relativ scurt, ţinând cont de evoluţia tehnologică, s-ar putea să rămânem cu gazele neexploatate.

Deputatul a mai adăugat: "Peste 15-20 de ani s-ar putea să nu mai valoreze la fel de mult acest gaz natural, combustibil de tranziţie. Şi atunci cine are de pierdut? Românii din nou. Cred că acele gaze trebuie extrase şi introduse în circuitul naţional şi, evident, în paralel avem nevoie de o strategie foarte clară de consum a lor cât mai mult în interiorul ţării noastre. De altfel, se potriveşte foarte bine cu nevoia unei capacităţi noi de producere a energiei electrice, se potriveşte cu dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, având în vedere că avem doar 35% reţea dezvoltată în ţară şi se potriveşte la fel de bine cu dezvoltarea petrochimiei. Deci avem ce să facem cu ele. Chiar nu înţeleg de ce batem pasul pe loc".

Virgil Popescu a adus în discuţie şi problema necesarului de gaze naturale pentru această iarnă, în condiţiile în care există riscul ca Rusia să oprească tranzitul de gaze prin Ucraina.

Domnia sa a afirmat: "Am avut o interpelare către Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei şi mi-au răspuns că sunt foarte pregătiţi să facem faţă acestei situaţii. Putem să importăm pe la Medieşu Aurit, dar din câte ştiu eu nu avem acord de interconectare cu Ucraina. Transgaz şi compania de transport ucrainiană nu au ajuns la o înţelegere unde să pună punctul de măsurare, ucrainienii îl doresc pe partea lor, iar noi îl dorim pe bună dreptate pe partea noastră. Cele două ministere mi-au mai răspuns că se mai pot importa gaze pe la graniţa cu Ungaria, dar nu am finalizat BRUA. O altă idee, tot din partea celor două ministere, a fost importarea de gaze pe la Giurgiu, la graniţa cu Bulgaria, dar nici acolo nu avem punct de interconectare. Eu nu ştiu ce gândesc şi ce ştiu cele două ministere şi pe unde putem importa".

Totodată, Virgil Popescu a amintit că s-a crescut capacitatea de înmagazinare la aproape 3 miliarde de mc, numai că nu putem extrage mai mult de 25-30 de milioane de mc pe zi, pentru că nu avem compresoare suficient de puternice.

Deputatul a subliniat faptul că ţara noastră a fost importator net de energie pentru că în România avem capacităţi de producţie a energiei electrice pe hârtie, consumăm mai mult decât producem.

"Am văzut că în ultimii 3-4 ani au fost puse în funcţiune aproximativ 28 de MW din regenerabile. Centrala de la Iernut a Romgazului este în continuare în construcţie. Şi este normal. Cine vine să facă investiţii în România în energie electrică cu un cadru legislativ nepredictibil, instabil şi care are obligativitatea să vândă curentul electric obligatoriu pe piaţa OPCOM. Cine vine să investească are nevoie de finanţare şi pentru asta trebuie să demonstreze că îşi poate vinde producţia, ori nu poate de pe bursa OPCOM. Cred că restricţia din legea energiei electrice privind obligativitatea de vânzare pe bursa OPCOM ar trebui ridicată, cel puţin pentru investiţiile noi în energie electrică", a mai adăugat Virgil Popescu.

Domnia sa a mai spus că noul regulament european care ar intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 ridică aceste bariere şi regulamentul se aplică aşa cum este, fără a fi necesară transpunerea lui în legislaţie.

"În următoarele săptămâni o să depun un proiect de lege, care este deja scris, pentru a elimina acea restricţie din legea energiei electrice şi a gazelor naturale pentru a nu avea iar surprize de interpretare. Nu este normal să nu avem investiţii noi în energia electrică, în ultimii ani. Vrem să fim hub regional, dar suntem importatori net", a mai declarat Virgil Popescu.

Trebuie să ne întoarcem acolo unde am fost, adică la piaţa liberalizată, mai consideră reprezentatul Comisiei pentru Industrii.

Domnia sa precizat: "Am reuşit abrogarea, în mare parte, a tuturor articolelor din Ordonanţa 114, în special la energie electrică. Taxa de 2% a fost înlăturată, practic s-a revenit la 0,1% şi am reuşit abrogarea articolului care plafona preţurile energiei electrice şi gaze naturale, propunând o perioadă de tranziţie de 90 de zile în Comisie. În discuţiile care au avut loc ulterior între furnizorii de energie şi grupurile politice am înţeles că se doreşte o perioadă de tranziţie mai mare. Pentru mine tranziţie înseamnă o perioadă relativ scurtă de timp. Am fi de acord cu o perioadă până în aprilie 2020, dar cred că totuşi 2021, cum înţeleg că se discută acum nu mai este tranziţie. Mi se pare că ne întoarcem uşor, uşor la preţurile reglementate".

Virgil Popescu a subliniat faptul că OUG 114 a creat mari tulburări în piaţă, timp în care unii au avut de câştigat, alţii de pierdut.

"După părerea mea, prin OUG 114 au avut de pierdut românii în primul rând. Nu am văzut o scădere de preţ nici la current electric, nici la gaze naturale, din contră, s-a simţit o uşoară creştere. Producătorii de gaze naturale au fost nevoiţi să vândă cu 68 de lei MW, producătorii de energie electrică au avut un adaos de 5% impus pentru energia electrică vândută către consumatorii casnici la un preţ mai mic, deci practic producătorii au fost nevoiţi să scadă preţul. La consumatorii casnici preţul a rămas constant şi atunci ne întrebăm cine a avut de câştigat? Această diferenţă s-a dus către lanţul distribuţie-furnizare. Nu cred că acesta a fost scopul, să transferăm din eventualul profit al producătorilor către furnizori şi distribuitori. Cred că trebuie să punem ordine în piaţă şi ordonanţa 114 trebuie abrogată, cel puţin din punct de vedere al energiei electrice şi trebuie aprobată o perioadă de tranziţie rezonabilă ca aprilie 2020", a mai afirmat Virgil Popescu.

De asemenea, vicepreşedintele Comisiei de Industrie consideră că există un interes din piaţa unor jucători din piaţă ca ordonanţa 114 să fie abrogate, în timp ce alţii doresc să tragă cât mai mult de ea, pentru că au observat că au beneficii.

"Nu cred că este normal ca dintr-o eroare legislativă să dăm şansa unora să câştige în continuare. Nu ştiu dacă sunt reale zvonurile din piaţă, ANRE trebuie să ne lămurească cum prin această ordonanţă anumiţi furnizori şi-au recuperat pierderile. Nu cred că acesta este scopul OUG 114, să facem anumite firme bune de vândut. Cred că trebuie să punem lucrurile în matcă şi piaţa liberalizată să funcţioneze aşa cum trebuie. Am avut o piaţă liberalizată şi foarte bună a energiei electrice, am pus bazele pieţei liberalizate la gaze naturale şi, practic, ne-am întors cu ceva ani în urmă prin această OUG 114", a subliniat Virgil Popescu.

Totodată, deputatul a ţinut să precizeze că Ministerul Energiei nu a reacţionat în urma informaţiilor apărute în presă legate de infringementul pe care îl riscăm. Comisia Europeană a trimis, recent, un aviz motivat suplimentar ţării noastre din cauza faptului că aceasta nu a eliminat restricţiile impuse comerţului cu gaze naturale dintre statele membre aşa cum se prevede în normele UE privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale. În plus, Comisia Europeană ne-a cerut definirea cosumatorului vulnerabil.

"Există în jurul Bucureştiului vile cu piscine încălzite care beneficiază de subvenţie la gaz, ceea ce este strigător la cer. Este o risipă de resurse financiare care se dau în acest moment către toată lumea. În discuţii, Ministerul Energiei şi ANRE spun că Guvernul nu are capacitatea administrativă ca până la 2 octombrie 2020 să reuşască să definească consumatorul vulnerabil. Nu înţeleg cum nu putem să ştim care sunt persoanele care au nevoie de subvenţii", a mai adăugat Virgil Popescu.

Domnia sa consideră că în acest moment există o luptă surdă atât între producători, cât şi între furnizori, dar şi între guvernanţi.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Virgil Popescu este un sclav al corporatilor. Corporatile s au invatat la pomana iar scalvii gen usr pnl sustin acest trend.Mergeti in tarile UE si vedeti nivel de redeventa si ce impozite si taxe achita. Plus ca sunt destule societati care investesc in Marea Neagra. Doar Exxon a plecat ca sa investeasca in Cipru si Egipt (conform politica Trump) si OMV care s a obisnuit la pomana .

    Deci oilor behaiti . 

    1. Lipsa implicării în a ne informa ne face o turmă ușor de manipulat.

      Decat sclavul (citeste carpa de sters pe jos al) rusnacilor lukoil ori gazprom, Iulian Iancu mai bine adeptul pietelor oneste !

      Latrinistii turnatorului securist voiculescu hauleau deunazi contra gazelor de sist la Pungesti, alaturi de infractorii pesedisti si de popi, intre timp SUA a devenit complet independenta energetic,atat prin exploatarea gazelor de sist cat si prin GPL. Porturile din Azebadjan sunt pline ochi cu containere de GPL spre Bulgaria si Turcia , iar cand Basescu ar fi vrut sa declara ruta strategica Baku- Tbilisi- Ceyhan, cu conexiune la Constanta pesedimea latrinista zbiera ca ne vindem tara...Intre timp si bulgarii s-au ridicat de sub cizma ruseasca, iar alaltaieri au declarat persona non grata un jmecher putinist !

      Numai pesedeii latrinisti au mai ramas pe statele de plata ale rusnacilor ! 

    OUG 114 rezolva PROBLEMELE ROMANILOR. Eliminarea ei rezolva problemele CORPORATIILOR. Chiar ne credeti tampiti, mai lachei ordinari?!

    De ce lipseste din poza "nea Iancu"?

    1. Nu lipseste. Uita-te mai bine!

      Serios? Nu ziceam de Avram Iancu sau de Iancu Jianu.Care, din grămadă, este?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

26 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5473
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3888
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.3262

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie