Consiliul Judeţean Vrancea ţinteşte parteneriate internaţionale în educaţie duală, AI şi business la Torino

Ana Felea
Miscellanea / 1 iulie, 14:26

Consiliul Judeţean Vrancea ţinteşte parteneriate internaţionale în educaţie duală, AI şi business la Torino

Campusul pentru învăţământul dual din Vrancea este aproape de startul construcţiei, iar, până la acest moment, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Halici, caută parteneriate internaţionale în educaţie duală, AI şi business. În acest sens, Nicuşor Halici se află în aceste zile într-o vizită strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaţionale şi tehnologice din Italia.

”Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă a consulului general Cosmin Dumitrescu, iar scopul principal al delegaţiei prezente în Italia este construirea unei infrastructuri educaţionale moderne în Vrancea, prin Campusul de învăţământ dual, conectarea cu cele mai avansate tehnologii europene, în special în zona de inteligenţă artificială, precum şi dezvoltarea de reţele economice între antreprenorii din Vrancea şi cei din Italia”, se arată în comunicatul de presă emis de Consiliul Judeţean.

Campusul din Focşani, o investiţie de 31 milioane de euro

Campusul dedicat învăţământului dual este unul dintre proiectele majore ale judeţului Vrancea. În prezent, se lucrează la finalizarea proiectului ethnic.

”Se lucrează intens la finalizarea proiectului tehnic, o documentaţie foarte elaborată şi complexă, care va sta la baza viitorului Campus, iar construcţia va începe în curând. Am gândit Campusul ca pe un ecosistem educaţional complet, cu săli de curs moderne, laboratoare tehnologice, ateliere de practică, cămine, cantine, baze sportive şi spaţii de recreere, toate în sprijinul formării unor tineri bine pregătiţi, conectaţi la nevoile reale ale pieţei muncii. Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu universităţi de prestigiu, licee şi operatori economici locali, fiind o punte între educaţie şi angajare. Viitorii elevi şi studenţi vor învăţa aplicat, vor lucra cot la cot cu profesionişti din industrie, vor avea trasee educaţionale clare şi se pot angaja imediat.

Această investiţie - în valoare de 157 milioane lei, finanţată prin PNRR, cu o contribuţie proprie de 20% din partea Consiliului Judeţean (6,7 milioane euro), este o investiţie în educaţie, inovare şi dezvoltarea unei generaţii pregătite de profesionişti”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Viitorul campus de învăţământ dual din Vrancea va fi construit nu doar ca infrastructură, ci ca un ecosistem educaţional adaptat pieţei muncii. În Torino, delegaţia vizitează campusuri universitare de top şi centre de cercetare în domeniul AI şi blockchain, pentru a înţelege cum funcţionează în practică modelele educaţionale centrate pe competenţe şi integrarea tehnologiei în formarea profesională.

”Universitatea din Torino, un lider în inovare educaţională şi digitalizare, este unul dintre partenerii cheie în acest schimb de experienţă. Cu o tradiţie academică solidă, dar şi cu o orientare spre viitor (inclusiv proiecte pilot în AI şi data science), această instituţie oferă repere valoroase pentru implementarea unui model educaţional modern în judeţul Vrancea”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea.

Universitatea a distribuit doar în ultimele două luni 600 de licenţe ChatGPT şi Copilot, folosind AI pentru didactică, cercetare şi administrativ. Politehnico di Torino oferă mastere şi doctorate în AI aplicată şi management digital, pregătind specialişti pentru industrie.

Cooperare teritorială inteligentă: Vrancea şi Piemont

Un alt pilon important al vizitei îl reprezintă dezvoltarea relaţiilor de cooperare instituţională între judeţul Vrancea şi Regiunea Piemont. Cu o economie bazată pe industrie avansată, agricultură performantă şi turism sustenabil, Piemontul poate oferi modele de bună practică şi strategii de dezvoltare regională, perfect adaptabile şi la realităţile socio-economice ale Vrancei.

Domenii vizate sunt viticultura şi industria alimentară, prin schimburi de expertiză şi promovarea produselor locale în reţele europene, agricultură sustenabilă, prin digitalizare şi eficientizarea proceselor, turismul rural şi cultural, prin valorificarea patrimoniului şi branding territorial.

”Într-o Europă în care conexiunile economice locale se construiesc pe reţele globale, sprijinirea antreprenorilor vrânceni prin deschiderea unor canale directe de comunicare cu mediul privat din Piemont devine o componentă esenţială a acestei misiuni. Membrii delegaţiei participă la întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, camere de comerţ, clustere industriale şi iniţiative antreprenoriale din zona Torino, în vederea stabilirii de parteneriate, colaborări sau proiecte comune de investiţii. Astfel, printre personalităţile şi experţii care se vor întâlni cu delegaţia vrânceană se numără: prof. Guido Boella, prorector adjunct al Universităţii din Torino, expert recunoscut în AI, blockchain şi guvernanţă digital, Paolo Mazzoleni, doctor în arhitectură, consilier pentru urbanism al oraşului Torino, implicat în regenerarea urbană inteligentă, Dr. Matteo Marnati, consilier regional pentru inovaţie, digitalizare şi protecţia mediului, coordonator al strategiilor tech în Piemont şi Ing. Fiorenza Succu, promotoare a integrării AI în industria italiană şi membră activă în reţelele europene de inovare”, se arată în comunicatul de presă.

Întâlnirile vizează dezvoltarea unor platforme de colaborare pe termen mediu şi lung, care să genereze beneficii reale pentru comunitatea vrânceană, în special în zona tinerilor, a educaţiei profesionale, a transformării digitale şi a internaţionalizării economiei locale.

„Ne inspirăm din Torino, un oraş care a ştiut să-şi reconstruiască economia prin educaţie, inovaţie şi parteneriate. Acest model poate funcţiona şi în Vrancea, dacă vom valorifica parteneriatele strategice pe care le iniţiem acum şi care nu ştiu să se fi întâmplat în ultimii 30 de ani. În Torino se află unul dintre cele mai dezvoltate centre universitare din Italia şi una dintre primele locaţii în care au fost implementate baze data-center şi de inteligenţă artificială. Vrem ca Vrancea să se afle pe acelaşi drum: să investim în competenţe reale, în tehnologii aplicate şi în legături directe cu mediul universitar şi economic european. Această vizită este un pas concret spre un judeţ conectat, modern şi pregătit pentru viitor”, a declarat Nicuşor Halici, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Vizita oficială la Torino marchează o etapă esenţială în strategia Consiliului Judeţean Vrancea de a repoziţiona judeţul pe harta europeană a educaţiei de calitate, a inovaţiei digitale şi a dezvoltării economice sustenabile.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4517
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1098

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb