Construcţia podului Calafat - Vidin ar putea începe în prima jumătate a anului viitor

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 12 octombrie 2007

Construcţia podului Calafat - Vidin ar putea începe în prima jumătate a anului viitor

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a avut ieri, la Calafat, o întâlnire cu omologul său bulgar, Peter Mutafchiev. Subiectele abordate au vizat aspecte cheie ale colaborării în domeniul transporturilor între cele două state, precum construcţia podurilor Calafat - Vidin, Bechet - Oreahovo, cât şi modernizarea gărilor existente şi a infrastucturii rutiere pe cele două maluri. Cei doi miniştri au discutat despre accelerarea proiectului pentru podul Calafat - Vidin, astfel încât lucrările să înceapă în prima parte a anului viitor şi să se finalizeze în 2010.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, podul va avea o lungime de 1,97 km, patru benzi, o linie de cale ferată, o alee pentru biciclişti şi un trotuar pe sens. În privinţa podului între localităţile Bechet şi Oreahova s-a propus realizarea acestuia în parteneriat public- privat.

O altă temă a vizat introducerea rovignetei de o zi pentru vehiculele care intră în România din Bulgaria. "L-am asigurat pe Mutafchiev că vom schimba legislaţia. Am elaborat legea, care a fost aprobată de două ministere, iar într-o săptămână urmează să fie aprobată de Parlament", a declarat Ludovic Orban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb