Consulatul General al României din Sankt Petersburg s-a închis vineri, iar angajaţii săi au părăsit clădirea, potrivit news.ro, care citează un corespondent TASS.
Personalul consulatului a eliberat imobilul vineri dimineaţă, luând cu el bunurile din interior, iar drapelele României şi Uniunii Europene, precum şi placa de deasupra intrării, pe care era înscris numele instituţiei, au fost îndepărtate, a transmis sursa citată.
În faţa clădirii au mai rămas doar stâlpii de delimitare a parcării, care poartă în continuare însemnele Consulatului General al României, iar la 25 iunie s-a anunţat că Rusia a decis închiderea acestui consulat din al doilea oraş ca mărime al ţării şi l-a declarat persona non grata pe consulul general român, ca măsură de răspuns, a precizat news.ro.
Ministerul rus de Externe a explicat că decizia a fost luată ca reacţie la ceea ce a numit „retragerea nejustificată de către Bucureşti a consimţământului pentru funcţionarea Consulatului General al Rusiei la Constanţa şi decizia României de a-l declara persona non grata pe şeful biroului", conform informaţiilor transmise.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre decizia Rusiei în cazul consulatului român din Sankt Petersburg, că această reciprocitate a măsurilor se întâmplă întotdeauna, iar acesta a mai spus că nu există o altă justificare a Rusiei pentru asta şi nu va exista din partea României un răspuns, a relatat sursa citată.
Preşedintele a declarat la acel moment că imediat după incidentul cu drona care a căzut pe un bloc din Galaţi, cu cei doi cetăţeni români care au fost răniţi, România a închis Consulatul rus de la Constanţa şi a expulzat consulii, iar aceasta a fost, în opinia sa, o măsură proporţională a României faţă de incidentul respectiv, a explicat Nicuşor Dan, potrivit news.ro.
„A fost, în opinia mea, o măsură proporţională a României faţă de incidentul pe care l-am avut. Evident că, în mod diplomatic, lucrurile astea, această reciprocitate a măsurilor, se întâmplă întotdeauna. Nu există o altă justificare a Rusiei pentru asta, nu va exista din partea României un răspuns", a afirmat atunci preşedintele, a încheiat sursa citată.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2026, 09:59)
anul 2065: și ce ati vrea sa va mai spună bunica, povestea prin care am închis consulate?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2026, 11:02)
A fost odată un Putler idiot care a distrus un continent întreg de mongoli.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2026, 11:31)
Si va mai spune bunica ca limba pe care o vorbiti, nu e “Limba Moldoveneasca”, e Limba Romana si ca Basarabia si Bucovina sunt teritorii Romanesti invadate de mujici:-)
1.3. Mda (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 25.07.2026, 12:16)
Trolache, 1.1 e Boccica, consoarta și colega ta de suferință medicală. Văd că preferi cu ea deasupra :)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 25.07.2026, 16:29)
Aceeași larvă sovietică ineptă, internată la Obregia, un boșorilă comunist care-i aștepta pe ruși cu trandafiri la kiev în 25 februarie 2022. :
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.07.2026, 05:56)
Lipsa de scoala ar trebui sa nu duca neaparat la boala .
Dar ceva medicamente nu ti-ar strica...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2026, 11:03)
Nu ne trebuie consulate la teroristi
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2026, 11:44)
exact asta a spus si ND. au inchis? ne asteptam, bye.
Rusoflocii s-au dat de ceasul mortii cand am inchis noi Constanta si ai nostri nici o problema daca ati inchis. e clar cine are nevoie de cine, se tin ca raia de Romania, avem si simptome.