Pentru mulţi turişti, Antalya înseamnă în primul rând vacanţa all inclusive: resorturi luxoase, plaje private şi servicii impecabile. Dincolo de această imagine bine cunoscută însă, Riviera Turcească ascunde o diversitate impresionantă de experienţe, capabile să transforme un simplu sejur într-o adevărată aventură. Aici, natura, cultura şi ritmul autentic al vieţii locale se împletesc într-un mod care te invită să descoperi mai mult decât confortul hotelului.
Un program recent organizat de Christian Tour pentru un grup de jurnalişti din România arată clar această altă faţă a Antalyei: o destinaţie ideală şi pentru turism activ, unde peisajele spectaculoase şi energia locului devin elementele centrale ale experienţei.
• Răsăritul, din balonul cu aer cald

Aventura poate începe într-un mod spectaculos, cu un zbor cu balonul cu aer cald, o experienţă care, de doi ani, poate fi trăită şi în Antalya, nu doar în Cappadocia. Chiar dacă ai teamă de înălţime, merită să-ţi dai voie să încerci. Emoţia aceea intensă, care te cuprinde când te ridici la sute de metri deasupra pământului, se estompează treptat, lăsând loc unei stări de uimire. Peisajele îţi taie respiraţia, iar în lumina blândă a răsăritului, când soarele pictează cerul în nuanţe calde, fiecare clipă devine o fotografie perfectă.
Ziua zborului începe înainte ca lumea să se trezească. Pentru noi, alarma a sunat la patru dimineaţa. Cu ochii încă somnoroşi şi o cafea fierbinte în mână, am pornit spre autocarul care urma să ne ducă aproape de teatrul antic Aspendos, locul unde aventura prinde cu adevărat viaţă. În liniştea dimineţii, primul gând care îţi trece prin minte este simplu: „Să fie vremea bună pentru zbor”. Siguranţa este prioritară, iar fiecare decolare depinde de condiţiile meteo. Totuşi, ghidul nostru a strecurat, cu un zâmbet, o vorbă care ne-a stârnit emoţia: „Se ştie de unde decolează balonul, dar nu şi unde va ateriza”.
Adevărul este undeva la mijloc, există un sâmbure de imprevizibil, dar piloţii sunt extrem de bine pregătiţi, iar senzaţia de siguranţă nu te părăseşte nicio clipă, indiferent de altitudine. Noi am urcat până la 600 de metri! După sosirea în zona de decolare, am făcut o scurtă oprire la un punct de „trezire”: o masă amenajată în aer liber, cu cafea şi ceai fierbinte, lucruri care păreau exact ce aveam nevoie în acel moment. Timpul a trecut pe nesimţite, printre fotografii şi priviri curioase aruncate spre baloanele uriaşe care se pregăteau să ne poarte într-o experienţă de neuitat.
În clipa în care am păşit în nacelă, pilotul ne-a oferit instructajul. Cea mai importantă regulă - poziţia de aterizare. Trebuie să stai aşezat, cu spatele lipit de nacelă şi fără telefon în mână. Pilotul este cel care anunţă momentul şi tot el decide când te poţi ridica din nou. Cu lecţia învăţată, am fost gata de zbor. Şi apoi... ne-am desprins de pământ.

Au urmat 45 de minute care au trecut ca un vis. Purtaţi de vânt, am plutit deasupra ruinelor antice şi am admirat de sus maiestuosul teatru din Aspendos, unul dintre cele mai bine conservate teatre romane din lume, construit în secolul al II-lea d.Hr., în vremea împăratului Marcus Aurelius şi restaurat în 1930 la ordinul lui Mustafa Kemal Ataturk. Totul părea ireal, ca o scenă desprinsă dintr-un alt timp.
Momentul culminant a fost răsăritul peste Munţii Taurus, o clipă care transformă această excursie într-un adevărat „must” al vacanţei în Antalya. Lumina aurie a dimineţii îmbrăca munţii într-o căldură tăcută, iar atmosfera din nacelă devenea neaşteptat de vie când, din telefonul pilotului, au început să răsune melodii precum „I Will Survive” şi „Hit the Road, Jack”. Contrastul dintre liniştea cerului şi energia muzicii crea o emoţie greu de descris în cuvinte.

Privind spre crestele mângâiate de soare, mi-am amintit de legenda spusă cu o zi înainte de Marina (foto), o tânără care de patru sezoane însoţeşte turiştii români în excursiile organizate de Christian Tour în Turcia.
„Încă din vremea Olimpului, zeul Taurus s-a îndrăgostit de o muritoare. Când fata a plecat în lumea morţilor, el s-a dus la tatăl său, Zeus, şi l-a rugat să-l trimită şi pe el acolo, pentru a-i fi alături. Deşi Zeus nu a fost încântat de dorinţa fiului său, i-a pus o condiţie: să creeze pe pământ ceva care să dăinuie foarte mult timp şi prin care oamenii să-l slăvească. Taurus s-a gândit îndelung ce ar putea construi sau inventa, însă nu i-a venit nicio idee. În ziua în care trebuia să se întoarcă la Zeus şi să-i spună că nu a reuşit nimic, cuprins de supărare, a lovit de trei ori pământul cu pumnul. Atunci s-au ridicat maiestoşii Munţi Taurus. Zeus şi-a ţinut promisiunea şi l-a trimis pe Taurus în lumea morţilor, iar legenda spune că de atunci el este alături de iubita sa, în timp ce noi ne bucurăm de aceşti munţi spectaculoşi”, ne-a povestit Marina Andronic, unul dintre cei 60 de ghizi pe care Christian Tour îi are în Turcia.
Cele 45 de minute în aer trec fără să-ţi dai seama. Frica, dacă a existat, dispare complet, lăsând loc unei dorinţe neaşteptate: să mai dureze puţin.
Aterizarea a fost lină, într-un decor aproape ireal, lângă o livadă de portocali înfloriţi. Iar sentimentul de la final... greu de definit într-un singur cuvânt. Un amestec de plutire, visare, adrenalină şi o bucurie profundă.
Aventura se încheie într-un mod festiv, cu un toast traditional, în cazul nostru, cu şampanie roz, şi cu un certificat de zbor care îţi aminteşte că ai avut curajul să trăieşti această experienţă până la capăt.
Un zbor cu balonul cu aer cald în Antalya costă 130 de euro de persoană.
• Adrenalină şi natură: Antalya activă

După ce „te-ai încălzit” în timpul zborului cu balonul, poţi trece la activităţi care îţi vor oferi doza sănătoasă de adrenalină: o incursiune în spectaculosul Tazi Canyon, unde te aşteaptă buggy, zipline sau, pentru iubitorii de adrenalină pe apă, o tură de rafting. Totul într-un peisaj impresionant, în care natura pare să-şi etaleze cele mai dramatice forme. Este acel tip de experienţă căutat de turiştii care vor mai mult decât plajă, piscină şi all inclusive, o alternativă activă care completează perfect relaxarea de la malul mării. Odată ce ai făcut o astfel de alegere, pregăteşte-te pentru o zi de aventură în inima naturii, plină de energie şi momente memorabile.
Ziua începe cu safari cu maşina spre Tazi Canyon. Şi de această dată, ghizii locali „fac toţi banii”. Vin cu multă bună dispoziţie, cu bomboane şi muzică pentru toate gusturile, chiar şi hituri româneşti care creează instant o atmosferă familiară. Călătoria pe drumul şerpuit este însăşi o aventură, iar pentru mai multă adrenalină, şoferul, bine instruit, apasă pedala de acceleraţie, amplificând senzaţia de libertate şi entuziasm. Până la destinaţie, priveliştile uluitoare ale Canionului Tazi sunt completate de alte cadre spectaculoase, pentru care se fac opriri speciale. Fotografiile surprinse aici devin adevărate tablouri, în care lumina, stâncile şi vegetaţia creează contraste memorabile.
După circa 40 de minute, ajungi la destinaţie. Aici, respiră şi bucură-te de atmosfera liniştită a canionului Tazi, de stâncile sale impunătoare şi de panoramele vaste care te vor însoţi mult timp după încheierea călătoriei. Liniştea locului contrastează puternic cu energia traseului parcurs până aici. Noi am avut parte de o zi însorită, cu o climă perfectă, aşa că am plecat spre următorul obiectiv încărcaţi de energie şi entuziasm.
A urmat prânzul, în natură. Mâncare bună, tradiţională, servită într-un cadru simplu, dar autentic, care completează perfect experienţa zilei. Cu bateriile încărcate, ne-am echipat corespunzător (eşarfă care acoperea aproape toată faţa şi ochelari) şi am urcat în buggy-uri. Sfatul primit a fost să avem haine de schimb, fără să ştim, totuşi, cât de mult vom avea nevoie de ele! Am aflat pe traseu, când adrenalina te îndemna să nu ocoleşti nicio groapă plină de apă sau noroiul care amplifica sentimentul de aventură. Traseul durează câteva minute bune, dar intensitatea lui îl face să pară şi mai lung. La final, eşti de nerecunoscut, dar cu satisfacţia unei experienţe unice şi palpitante.
Până şi duşul, pe care îl vei face sub cerul liber, este o aventură în sine, pentru că apa este rece! Dar, după tot ce ai trăit, senzaţia devine revigorantă şi chiar binevenită. Nu mai simţi oboseala, iar tot ce îţi doreşti este să afli ce urmează, ce surprize au mai pregătit ghizii.
Ei bine, în cazul nostru, a urmat tiroliana. O „călătorie” de câteva secunde, la câţiva zeci de metri altitudine, dar suficient cât să-ţi accelereze pulsul şi să-ţi ofere o perspectivă spectaculoasă asupra împrejurimilor. Senzaţia de zbor, chiar şi pentru scurt timp, completează perfect ziua de aventură. Pentru cei care vor să încerce senzaţia maximă nu trebuie să rateze zipline-ul la 410 metri înălţime, promovat ca fiind cel mai înalt din lume, dar şi cel mai lung din Europa, cu 1960 metri.
O zi perfectă pentru cei care caută aventură, pentru iubitorii de natură şi pentru oricine doreşte să ardă caloriile de la all inclusive-ul care a făcut celebră Turcia şi, implicit, Antalya. O astfel de zi costă 110 euro de persoană şi include buggy, zipline, canion, rafting şi prânz.
Excursiile organizate de Christian Tour sunt sigure, iar turiştii sunt însoţiţi pe tot parcursul călătoriei de ghizi. Operatorul român are în Turcia 60 de ghizi pregătiţi să te ajute să-ţi creezi amintiri de neuitat în mijlocul naturii.
• Antalya, o destinaţie în transformare
Antalya nu renunţă la modelul all inclusive, acesta rămâne un pilon economic important, însă evoluţia este evidentă. Acum, turiştii se pot bucura, inclusiv prin pachetele create de Christian Tour, de experienţe personalizate care îmbină confortul cu explorarea şi relaxarea cu adrenalina, oferind o vacanţă mult mai complexă decât în trecut.
În această nouă paradigmă, Antalya nu mai este doar o destinaţie de vacanţă, ci un ecosistem turistic complet, în care fiecare tip de călător îşi poate găsi propriul ritm. Iar cifrele înregistrate de Christian Tour, operatorul turistic prin care ajung în Antalya peste 20% dintre turiştii români, confirmă acest lucru.
„România a crescut constant în ultimii cinci ani, contribuind cu peste 1,65 milioane de pasageri către Aeroportul Antalya, cu o creştere de 152%”, informează reprezentanţii Christian Tour din Turcia.
În ultimii doi ani, aproximativ un milion de români au ales să-şi petreacă vacanţele în Antalya, cifră care poziţionează România pe locul al şaptelea din 27 de pieţe, în topul naţionalităţilor care ajung în Antalya, consolidând astfel popularitatea acestei destinaţii în rândul turiştilor români.
După vârful atins în 2024, când în Antalya au ajuns la 425.795 de turişti, şi după cifrele încurajatoare de anul trecut, Christian Tour are perspective pozitive şi pentru 2026. Oficialii turci estimează depăşirea pragului de 400.000 de turişti români, în acest an.
"În ceea ce priveşte clasamentul ţărilor din care provin turiştii ce aleg Antalya, Rusia se află pe primul loc, urmată de Germania şi Marea Britanie. România este pe locul al şaptelea, iar cifrele obţinute până acum sunt cel puţin satisfăcătoare, dar, la o populaţie de 18 milioane de locuitori, considerăm că România e o piaţă cu potenţial foarte mare de creştere şi că există toate premisele în acest sens”, afirmă Emrah Seyit, director general Memento Turkey, parte din grupul Christian Tour.
• Un sezon cu 495 de zboruri charter Christian Tour
Christian Tour mizează pe un sezon solid în Antalya şi anunţă că, în perioada aprilie-noiembrie 2026, compania va opera în total 495 de zboruri charter, adică 29 de zboruri săptămânale, cu plecări din 15 aeroporturi din România. Zborurile vor conecta Antalya cu aeroporturile din Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov, Craiova, Constanţa, Suceava, Iaşi şi Bacău. Evoluţia confirmă popularitatea acestei destinaţii în rândul turiştilor români, al căror număr a depăşit în 2025 nivelul din 2019, ultimul an înainte de pandemie.
„Antalya rămâne una dintre cele mai apreciate destinaţii externe de vacanţă pentru români datorită combinaţiei dintre servicii excelente, accesibilitate şi raportul foarte bun calitate-preţ. Interesul pentru sezonul 2026 este ridicat, iar semnalele din piaţă arată o revenire puternică a cererii începând cu luna aprilie”, transmite Cristian Pandel, CEO şi fondator Christian Tour.
• All inclusive rămâne formula preferată de români
În timp ce Antalya începe să fie descoperită tot mai mult şi ca o destinaţie de aventură în natură, cu experienţe pline de adrenalină, turiştii români preferă în continuare vacanţele all inclusive. Peste 95% dintre pachetele turistice vândute pentru această destinaţie sunt în acest regim, ceea ce confirmă apetitul pentru confort, servicii integrate şi costuri predictibile. Durata medie a unui sejur este de şapte nopţi, iar profilul turistului român este dominat de familiile cu copii, urmate de cupluri. În topul preferinţelor se află staţiunile Side, Alanya, Antalya, Belek şi Kemer, recunoscute pentru plajele extinse, hotelurile prietenoase cu familiile şi varietatea opţiunilor de cazare.
Reprezentanţii Christian Tour subliniază că turiştii români preferă în special hotelurile de 4 şi 5 stele, cu servicii ultra all inclusive, mini cluburi pentru copii, entertainment şi camere adaptate familiilor.
Cristian Pandel adaugă: "Antalya oferă opţiuni pentru toate bugetele, de la pachete accesibile până la resorturi premium, ceea ce explică popularitatea constantă a destinaţiei în rândul românilor. De asemenea, ne dorim ca turiştii care ajung în destinaţie să înceapă să descopere şi activităţile pe care le pot face în afara resortului, precum excursii la Pamukkale, în oraşele antice Side sau Hierapolis, în Oraşul Vechi Antalya, activităţi în natură precum rafting, tiroliană, excursii la Canionul Köprulu şi, nou introdus în ofertă, zbor cu balonul cu aer cald deasupra Teatrului Antic Aspendos. Sunt activităţi şi excursii care le vor arăta o altă dimensiune a Antalyei, ce evidenţiază bogăţia culturală a destinaţiei”.

































































































Opinia Cititorului