Costi Stratnic şi Rafal Mosionek, noii membri ai directoratului OMNIASIG de la 1 iulie

F.A.
Bănci-Asigurări / 28 iunie 2013

Componenţa directoratului OMNIASIG Vienna Insurance Group, ca structură de conducere executivă a companiei, se va modifica, începând cu 1 iulie, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Astfel, mandatele domnului Sergiu Loghin - Membru al Directoratului cu atribuţii în coordonarea activităţii de vânzări şi al doamnei Adina Edelmaier - Membru al Directoratului cu atribuţii in coordonarea activităţii de bancassurance şi logistică, vor înceta prin acordul părţilor.

De asemenea, directoratului OMNIASIG VIG se vor alătura domnii Costi Stratnic şi Rafal Mosionek.

În prezent, directoratul companiei este compus din cinci membri, din care un Preşedinte şi un Vicepreşedinte, fiecare component al structurii de conducere coordonând arii specifice de activitate ale companiei.

Componenţa directoratului OMNIASIG VIG de la data de 1 iulie este:

- Mihai Tecău - Preşedinte;

- Artur Borowinski - Vicepreşedinte;

- Daniela Covăcescu - Membru;

- Rafal Mosionek - Membru;

- Costi Stratnic - Membru.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb