CUSHMAN & WAKEFIELD: Prima jumătate a anului 2012 va aduce creşteri de aproximativ 20% în sectorul industrial

F.A.
Companii / 31 ianuarie 2012

Compania globală de consultanţă imobiliară, Cushman & Wakefield oferă publicităţii date şi cifre referitoare la evoluţia pietei imobiliare industriale din România în anul ce a trecut, precum şi previziuni pentru anul 2012, arată un comunicat remis redacţiei.

De asemenea, Cushman & Wakefield anunţă o cotă de piaţă de 15% in 2011, din segmentul de piaţă industrială, ceea ce reprezintă 25.000 mp inchiriaţi din totalul tranzacţionat, respectiv, 150.000 mp.

 Conform companiei Cushman & Wakefield, piaţa imobiliară industrială în România a crescut cu aproximativ 100% in 2011, dacă ne referim la suprafaţa totală tranzacţionată în 2010 comparativ cu 2011: "La sfârşitul Q4 2011 puteam vorbi de o suprafaţă tranzacţionată de aproximativ 150.000 mp faţă de 75.000 mp la sfărşitul trimestrului 4 al 2010 ",  explică Gabriel Sfetcu, Directorul Departamentului Industrial, Cushman & Wakefield România. " De asemenea", continuă Directorul Departamentului Industrial, "în 2011 am avut mai multe cereri din domeniul producţiei, dar nu au fost de neglijat nici cele venite din partea unor operatori logistici nou intraţi pe piaţă în urma fuzionării sau în urma scindării altor operatori deja existenţi în piaţă."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb