DACĂ ÎŞI SCHIMBĂ FURNIZORUL, Consumatorii de energie nu se mai pot întoarce la preţ reglementat

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 august 2013

Consumatorii finali de energie care şi-au exercitat dreptul de a trece la un alt furnizor de energie decât cel tradiţional şi de a plăti preţuri negociate direct nu se mai pot întoarce în regim reglementat, potrivit unui proiect elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). De la 1 iulie 2007, oricare consumator de energie din România, chiar şi cei casnici, poate schimba furnizorul, însă preţurile plătite nu mai sunt cele reglementate de ANRE, ci se negociază direct între cele două părţi, informează Agerpres. Până acum, cine trecea în piaţa liberă şi constata apoi că regimul reglementat era mai potrivit pentru activitatea sa se putea întoarce la vechiul furnizor şi la preţurile finale stabilite de ANRE. Noul regulament precizează că, pentru schimbarea furnizorului unui loc de consum, clientul final are dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare, cu respectarea condiţiilor contractuale şi cu obligaţia de a transmite furnizorului de energie electrică şi operatorului de reţea o notificare cu cel puţin 21 de zile înainte de data schimbării furnizorului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb