Daniel Anghel (PwC): România are nevoie de un nou model de dezvoltare, bazat pe investiţii

România se află în momentul în care nu lipsa resurselor reprezintă problema, ci modelul după care acestea sunt utilizate, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

După un deceniu de creştere susţinută, economia încetineşte, în timp ce dezechilibrele fiscale se adâncesc. PIB-ul a avansat cu doar 0,9% în 2024 şi 0,7% în 2025, iar în primul trimestru din 2026 a scăzut cu 1,7% faţă de anul anterior. În acelaşi timp, însă, paradoxal, investiţiile străine continuă să crească, piaţa tranzacţiilor înregistrează niveluri record, proiectele de infrastructură finanţate din fonduri europene se extind, iar aderarea la OCDE se apropie de finalizare.

Aşadar avem oportunităţi, capital şi perspective, dar lipseşte tranziţia către un nou model de creştere.

Pentru că întrebarea esenţială nu mai este cât putem consuma, ci cât putem produce, inova şi investi. Modelul economic care a susţinut dezvoltarea României în ultimii ani s-a bazat într-o măsură importantă pe consum, alimentat de deficite bugetare şi de creşterea rapidă a datoriei publice. Acest model a generat convergenţă şi a susţinut creşterea veniturilor, dar îşi arată tot mai clar limitele. O parte tot mai mare a consumului intern se transferă către alte economii prin importuri, în timp ce costurile finanţării datoriei reduc spaţiul disponibil pentru investiţii productive.

În plus, avantajele competitive pe care România s-a bazat timp de mulţi ani se erodează. Forţa de muncă nu mai este printre cele mai ieftine din regiune, costurile cu energia rămân ridicate, iar creşterea salariilor a depăşit în multe sectoare ritmul productivităţii.

În absenţa unei accelerări a investiţiilor, inovării şi dezvoltării competenţelor, va fi dificil să susţinem pe termen lung atât competitivitatea economiei, cât şi creşterea nivelului de trai.

România a demonstrat rezilienţă în faţa unor crize succesive şi a continuat să atragă investiţii şi iniţiativă antreprenorială. Dar rezilienţa este necesară pentru a depăşi perioade dificile; nu este suficientă pentru a genera prosperitate sustenabilă. Iar capacitatea României de a evita capcana venitului mijlociu şi de a construi o economie bazată pe productivitate, inovare şi valoare adăugată ridicată în următorul deceniu depinde de răspunsul la o întrebare simplă: creştere prin consum sau prin investiţii?

Fundamente solide, dar insuficiente

Există deja elemente importante pe care România poate construi. În infrastructură, proiectele finanţate prin fonduri europene, PNRR şi SAFE avansează într-un ritm fără precedent. Odată finalizate, acestea pot atrage investiţii suplimentare, pot consolida conectivitatea economică şi pot reduce decalajele dintre regiuni.

În paralel, aderarea la OCDE, aflată în etapa finală, poate deveni un important factor de credibilitate pentru investitori, consolidând percepţia unei economii care se apropie de standardele economiilor dezvoltate nu doar prin nivelul veniturilor, ci şi prin calitatea instituţiilor şi a guvernanţei.

Aceste fundamente sunt importante, dar nu suficiente. Pentru ca România să accelereze convergenţa economică, are nevoie de câţiva piloni suplimentari: antreprenoriat mai puternic, investiţii cu valoare adăugată ridicată, o bază industrială competitivă, exporturi mai robuste, tehnologie şi, mai ales, competenţe.

Antreprenoriatul: de la număr de firme la companii scalabile

Spiritul antreprenorial există şi continuă să genereze oportunităţi chiar şi într-un context economic şi fiscal mai complex, dar numărul de firme nou create este doar începutul. Întrebarea relevantă este câte dintre acestea reuşesc să crească, să investească, să exporte şi să inoveze. O economie se transformă prin companii capabile să scaleze şi să se integreze în lanţuri valorice sofisticate, nu doar prin multiplicarea iniţiativelor antreprenoriale. Scorul României în raportul Business Ready al Băncii Mondiale a crescut de la 68,33 în 2024 la 70,18 în 2025. Mediul de afaceri se îmbunătăţeşte, dar provocarea principală rămâne aplicarea cadrului de reglementare şi interacţiunea cu instituţiile statului.

În acest sens, cele mai importante forme de sprijin nu sunt neapărat programele de finanţare, ci predictibilitatea legislativă, digitalizarea administraţiei, reducerea birocraţiei şi o relaţie mai eficientă între stat şi mediul privat. Antreprenorii nu cer un stat mai prezent, ci unul mai predictibil.

Investiţiile: motorul următoarei etape de dezvoltare

Investiţiile trebuie să devină principalul motor al creşterii economice în următorul deceniu. România continuă să fie atractivă pentru capitalul străin, iar fluxurile de investiţii directe şi dinamica pieţei de tranzacţii confirmă acest lucru.

Fluxurile nete de ISD au ajuns la 8,1 miliarde de euro în 2025, iar în 2021-2025 au cumulat 40 de miliarde de euro, faţă de 22 de miliarde în precedenţii cinci ani.

Piaţa tranzacţiilor confirmă acelaşi interes: 5,3 miliarde de euro în 2025, iar în T1 2026 deja 2,9 miliarde de euro. Investitorii văd oportunităţi, deşi urmăresc atent stabilitatea fiscală, infrastructura, costurile şi disponibilitatea forţei de muncă.

Locul 9 în Europa între destinaţiile de investiţii căutate (conform raportului PwC CEO Survey) confirmă că România rămâne pe radarul companiilor globale. Avantajel e sunt piaţă internă relevantă, poziţionare geografică, apartenenţă la UE, costuri competitive şi capital uman apreciat.

Însă o economie matură nu poate rămâne doar destinaţie pentru capital, trebuie să devină şi exportator. În 2024, in România erau prezente circa 700 de companii multinaţionale, mult sub alte economii din regiune.

Astfel, exemplul Poloniei este relevant. Creşterea sa economică nu a fost susţinută doar de investiţiile străine, ci şi de apariţia unor companii locale capabile să se internaţionalizeze şi să investească în afara graniţelor.

Totodată, atragerea investiţiilor trebuie orientată către domenii cu productivitate ridicată şi valoare adăugată mare. Într-o economie în care avantajul costului redus al forţei de muncă s-a diminuat, competitivitatea trebuie construită pe tehnologie, inovare şi competenţe.

Industria şi exporturile: testul sustenabilităţii

Contribuţia industriei la PIB a scăzut considerabil în ultimul deceniu, iar exporturile au pierdut din pondere în economie. Contribuţia industriei la PIB a scăzut de la 23,8% la 16,8% în ultimii zece ani, iar exporturile au coborât de la 41% din PIB în 2015 la 35,4% în 2025. Aceste evoluţii arată că modelul de creştere bazat preponderent pe consum generează vulnerabilităţi structurale.

O economie care importă mai mult decât produce riscă să acumuleze dezechilibre pe termen lung. În plus, dependenţa excesivă de consum lasă puţin spaţiu pentru corectarea deficitelor şi pentru crearea unor surse sustenabile de creştere economică.

Semnalele de alarmă se înmulţesc în industria auto care înseamnă 230.000 de angajaţi, circa 14% din PIB şi circa o treime din exporturi. Producţia României a scăzut cu aproape 13% în prima jumătate a anului, cel mai slab semestru din ultimii cinci ani pentru Dacia Mioveni, pe fondul celui mai ridicat preţ industrial al energiei din Europa, iar mesajul transmis de conducerea Renault arată că avantajul istoric de cost al României nu mai este un dat, ci o poziţie care trebuie apărată.

Mai mult, faptul că modelele construite pe platforme comune pot migra oricând către jurisdicţii mai eficiente, aşa cum Dacia a pierdut deja volume în favoarea Marocului şi Turciei, iar alianţa Ford cu Geely de la Valencia ridică semne de întrebare pentru Craiova, arată că miza depăşeşte perimetrul unei singure uzine pentru că în jurul celor doi mari producători s-a creat un întreg ecosistem esenţial pentru industria locală.

Păstrarea producţiei în România depinde de măsuri concrete şi rapide, o politică industrială care să reducă factura energetică pentru marii producători, fiscalitate predictibilă şi fără inovaţii, precum impozitul minim pe cifra de afaceri care a afectat competitivitatea sectorului, precum şi scheme de sprijin care să facă atractive investiţiile în noile generaţii de modele, inclusiv electrice.

România are nevoie de o bază productivă mai puternică, de industrii moderne şi competitive şi de o integrare mai profundă în lanţurile valorice europene. Mai multă producţie, mai multe exporturi şi mai multă valoare adăugată nu reprezintă doar obiective economice, ci condiţii ale prosperităţii pe termen lung.

Capitalul uman: cheia productivităţii

În cele din urmă, productivitatea este cea care determină nivelul de trai al unei economii. Iar productivitatea depinde de oameni.

În ultimii ani, salariile au crescut mai rapid decât productivitatea, în special pe fondul unor măsuri administrative şi al presiunilor din piaţa muncii. Pe termen scurt, această evoluţie a susţinut consumul. Pe termen lung însă, fără creşteri corespunzătoare de productivitate, competitivitatea economiei este afectată.

România continuă să aibă un nivel al studiilor superioare şi al calificărilor avansate semnificativ sub media Uniunii Europene. În lipsa unor investiţii consistente în educaţie şi dezvoltarea competenţelor, va fi dificil să susţinem salarii mai mari şi să atragem investiţii sofisticate.

Aceasta este şi una dintre explicaţiile riscului de a rămâne blocaţi în aşa-numita „capcană a venitului mijlociu”, situaţia în care o economie nu mai poate concura prin costuri reduse, dar nici nu reuşeşte să facă trecerea către activităţi cu valoare adăugată şi productivitate ridicate.

Coreea de Sud, Singapore sau Israel demonstrează că această tranziţie este posibilă. Dar ea se construieşte prin investiţii consistente în educaţie, cercetare, inovare şi capital uman.

Inteligenţa artificială: şansa unui salt de productivitate

Dacă există un factor capabil să accelereze această transformare, acesta este tehnologia şi, în special, inteligenţa artificială.

Studiile PwC arată că organizaţiile care adoptă AI la scară largă şi îşi transformă modelele de business cresc mai rapid şi sunt mai productive. Acelaşi principiu este valabil şi la nivel de economie.

România dispune de un capital uman tehnic valoros şi de un ecosistem IT relevant. Însă aceste avantaje trebuie conectate printr-o strategie coerentă care să accelereze adopţia tehnologiei în economie şi administraţie.

Întrebarea nu este dacă AI va schimba economia, ci dacă România va folosi această oportunitate pentru a recupera decalajele de productivitate şi a crea avantaje competitive noi.

Alegerea care va defini următorul deceniu

România nu duce lipsă de oportunităţi, dar modelul de creştere bazat pe consum, datorie şi avantajul unei forţe de muncă relativ ieftine şi-a atins limitele.

Experienţa Greciei arată cât de rapid pot deveni nesustenabile modelele economice construite pe acumularea dezechilibrelor fiscale şi a datoriei. În schimb, economiile care au reuşit să depăşească capcana venitului mijlociu au făcut-o investind în educaţie, productivitate, inovare şi infrastructură.

Miza următorului deceniu este, în esenţă, alegerea între două modele diferite de dezvoltare. Continuăm să ne bazăm preponderent pe consum sau facem pasul către o economie bazată pe investiţii? Continuăm să concurăm prin costuri sau prin valoare adăugată? Punem accent pe stimularea cererii sau pe dezvoltarea capacităţii de a produce, exporta şi inova?

Răspunsurile la aceste întrebări se vor regăsi în salarii, în calitatea locurilor de muncă, în nivelul investiţiilor, în competitivitatea companiilor româneşti şi, în cele din urmă, în nivelul de trai.

Prosperitatea nu poate fi susţinută la nesfârşit prin consum alimentat de împrumuturi, iar România are resursele necesare pentru a face următorul salt economic: capital european, antreprenori, investitori, talent şi oportunităţi de dezvoltare. Ceea ce va face diferenţa nu este disponibilitatea acestor resurse, ci modul în care alegem să le folosim, potrivit comunicatului.