Daniel Tudor, ASF: "PAID ar putea fi listat la bursă"

F.A.
Bănci-Asigurări / 15 octombrie 2013

Societatea care emite asigurarea obligatorie a locuinţelor, PAID, ar putea fi listată la bursă, vizând creşterea capitalizării, a declarat, astăzi, Daniel Tudor, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Voi propune acţionarilor atragerea de noi fonduri pentru o mai bună capitalizare a companiei şi, în acest context, nu exclud cotarea pe bursă a titlurilor asigurătorilor. Acest proces ar avea ca efect o vizibilitate mai bună a PAID România în rândul investitorilor străini", a afirmat Tudor, la un eveniment pe teme de specialitate, potrivit surselor de presă.

La finele lunii septembrie, portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) număra aproximativ 426.000 de poliţe.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009. Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Platinum, fiecare cu 15%. Generali România are o participaţie de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România şi UNIQA România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb