Departamentul de Securitate Internă al SUA este închis temporar

O.S.
Internaţional / 14 februarie, 12:41

Departamentul de Securitate Internă al SUA este închis temporar

Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a intrat în paralizie bugetară, o „închidere” parţială care se anunţă a fi de lungă durată din cauza dezacordului profund dintre democraţi şi republicani cu privire la practicile poliţiei de imigrare (ICE), conform News.ro.

În zilele următoare, mii de funcţionari vor fi concediaţi temporar, în timp ce alţi mii, ale căror funcţii sunt considerate esenţiale, vor trebui să continue să lucreze, scrie sursa. În ambele cazuri, salariile lor nu vor fi plătite până când Congresul nu va ajunge la un acord privind bugetul pentru DHS, ministerul de care depinde ICE, potrivit sursei.

Democraţii justifică blocajul - care riscă să afecteze controalele în aeroporturi sau gestionarea catastrofelor naturale - prin acţiunile ICE, cărora vor să le impună restricţii importante. Opoziţia lor faţă de practicile acestei agenţii s-a amplificat după moartea, la câteva săptămâni distanţă, în ianuarie, a lui Renee Good şi Alex Pretti, doi americani împuşcaţi mortal de agenţi federali în Minneapolis, relatează sursa.

„Banii contribuabililor ar trebui folosiţi pentru a face viaţa mai accesibilă pentru americani, nu pentru a-i brutaliza sau ucide”, a subliniat şeful minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, subliniază sursa.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a criticat opoziţia, afirmând vineri la Fox News că „motive politice şi partizane” stau la baza blocajului, precizează sursa citată anterior.

Una dintre puţinele voci din rândurile democraţilor care s-au opus „shutdown-ului”, senatorul John Fetterman a subliniat că paralizia federală va avea „literalmente zero impact” asupra poliţiei de imigrare, potrivit surse. Aceasta din urmă va putea continua să funcţioneze pe durata blocajului, datorită fondurilor aprobate deja anul trecut de Congres, subliniază sursa. Alte agenţii ale DHS vor fi afectate în principal de blocaj, cum ar fi Fema, responsabilă cu ajutorul în urma dezastrelor naturale, mai scrie sursa.

TSA, responsabilă cu controalele de securitate în aeroporturi, a avertizat pe X că o paralizie prelungită ar putea provoca penurie de personal, cu „consecinţe semnificative în aeroporturi, în special întârzieri, timpi de aşteptare mai lungi şi anulări de zboruri”, menţionează News.ro.

Conform regulilor în vigoare în Senatul american, sunt necesare 60 de voturi din 100 pentru adoptarea unui text bugetar, iar republicanii, chiar dacă deţin majoritatea, au nevoie de sprijinul mai multor aleşi din opoziţie pentru a adopta propunerea lor de buget pentru DHS, relatează sursa. Democraţii cer ca o condiţie prealabilă să se aducă schimbări profunde în modul în care ICE operează în întreaga ţară, mai scrie sursa menţionată. Ei cer, în special, încetarea patrulelor aeriene, interzicerea agenţilor de a-şi ascunde faţa şi obligaţia de a obţine un mandat judiciar înainte de arestarea unui migrant, arată News.ro.

Casa Albă s-a declarat dispusă să negocieze şi a trimis o contrapropunere miercuri seara, notează sursa citată. „Casa Albă s-a implicat foarte mult în discuţii şi negocieri serioase cu democraţii”, a asigurat Karoline Leavitt vineri, potrivit sursei menţionate anterior.

Liderul republicanilor din Senat, John Thune, a avertizat joi membrii opoziţiei că „nu vor obţine niciodată tot ce îşi doresc”, conform sursei. Dar opoziţia a respins din start propunerea executivului, semnificând eşecul negocierilor pentru moment, relatează sursa.

Parlamentarii au plecat joi seara într-o vacanţă de o săptămână, dar ar putea fi chemaţi rapid la Washington în cazul în care se înregistrează progrese în discuţii, precizează sursa citată. Această paralizie federală parţială este a treia de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, după cea de la începutul lunii februarie, care a durat câteva zile şi a vizat deja problema ICE, şi cea din octombrie-noiembrie anul trecut, care a doborât un record de longevitate cu 43 de zile de blocaj, conform News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb