Diavolul votează în America

Cu trei săptămâni înainte de alegerile de jumătatea mandatului, care vor avea loc marţi 3 noiembrie, Donald Trump a anunţat, vineri, că a ajuns la o înţelegere cu Vladimir Putin. Rusia va livra din luna octombrie peste 300.000 de tone de motorină pe piaţa americană şi pe cea mondială, încă 500.000 de tone în noiembrie şi un milion după aceea. Trezoreria americană a emis fără întârziere o licenţă temporară care suspendă o parte din sancţiunile energetice impuse Moscovei.

A doua zi, preşedintele american a declarat că Ucraina ar avea nevoie de un nou lider, unul care să ştie să facă o înţelegere, iar o zi mai târziu, duminică, a anunţat pe reţeaua sa de socializare un „armistiţiu energetic” între Rusia şi Ucraina, despre care Volodimir Zelenski nu părea să ştie ceva.

Logica întregii operaţiuni nu numai că nu are nimic de-a face cu diplomaţia, dar nici cu economia, ci cu alegerile. Preţul motorinei a atins niveluri record în Statele Unite din cauza războiului cu Iranul, care a dat peste cap aprovizionarea mondială cu petrol, iar asta are un impact direct asupra alegerilor de la jumătatea mandatului. Donald Trump vrea să amortizeze efectul scumpirilor şi preferă să incrimineze atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti. În felul acesta, preşedintele american speră ca pentru alegătorul american care face plinul de motorină faptul că la Zaporojia un bombardament rusesc a ucis sâmbătă 23 de oameni, între care patru copii, să conteze mai puţin decât scăderea preţului la pompă.

Şi oricum, asemenea răsturnări nu-l costă electoral prea mult pe Donald Trump pentru că o parte a Americii trăieşte politica altfel. Pentru dreapta evanghelică, alegerile nu sunt o competiţie între programe şi candidaţi, ci un episod al luptei continue dintre bine şi rău. QAnon a dus ideea până la capăt, cu povestea unei clici satanice care ar conduce statul american din umbră. Pe această scenă, înfrângerea din 2020 nu putea fi altceva decât o fraudă, iar asaltul asupra Capitoliului devenea un act de credinţă.

Religia nu a produs doar credincioşi, ci şi un fel de a gândi. A învăţat generaţii întregi că răul are un autor care lucrează pe ascuns şi este mereu în spatele aparenţelor. Diavolul creştin este tatăl minciunii, iar de aici vine regula cea mai rezistentă a minţii conspiraţioniste. Orice dovadă contrară devine o probă în plus a vicleniei adversarului. Societăţile se pot seculariza, dar oamenii rămân cu această gramatică în cap, chiar şi atunci când nu mai sunt practicanţi.

Tot în SUA, în celebrul proces din Massachusetts, deşi Lindsay Clancy îşi recunoaşte fapta, uciderea celor trei copii în urma unei presupuse crize psihotice, unii utilizatori ai reţelelor sociale refuză s-o creadă şi indică drept vinovat real fostul soţ, chiar dacă probele îl plasează pe acesta departe de casă. Un tată diabolic e mai uşor de suportat decât un rău fără sens. Iar acelaşi reflex lucrează şi în cabina de vot.

Paradoxul acestei toamne este că dreapta americană a petrecut o jumătate de secol luptând cu „imperiul răului” de la Moscova, iar astăzi Putin primeşte licenţe de export şi laude pentru disponibilitatea de a face pace. Rolul diavolului a fost mutat la Kiev, la un preşedinte acuzat că refuză orice înţelegere, şi la Bruxelles, la europenii care ar sta în calea păcii.

Mintea conspiraţionistă nu are nevoie de un duşman coerent, îi ajunge să aibă unul, şi-l poate schimba peste noapte fără să simtă vreo contradicţie. Contează doar ca răul să aibă un chip, iar liderul să fie singurul care-l vede.

Trădarea americană nu trebuie citită aici în cheie morală, ci ca urmarea firească a unei politici externe supuse ciclului electoral şi dispoziţiei unui singur om. Acordul a fost anunţat chiar când diplomaţi ucraineni şi europeni ajungeau la Miami pentru negocieri de pace. Zelenski a avertizat că darurile făcute lui Putin nu aduc pacea şi vor fi plătite cu noi atacuri. La Washington, avertismentul cântăreşte mai puţin decât preţul unui galon de motorină în Ohio. O alianţă care depinde de preţul la pompă nu mai este o alianţă, ci o tranzacţie cu termen de valabilitate.

Pentru Europa, concluzia e incomodă. Garanţia americană nu mai este o certitudine strategică, ci o variabilă a calendarului electoral de la Washington. Viitorul Ucrainei se negociază între Casa Albă şi Kremlin, iar europenii află deznodământul de pe reţelele de socializare, la fel ca Zelenski.

Pentru România, pericolul e dublu. Aici matricea religioasă e intactă, iar peste aceasta s-a aşezat moştenirea unui regim care i-a învăţat pe oameni să caute peste tot sabotori, agenturi şi mâini nevăzute. Extrema dreaptă românească vorbeşte deja limbajul luptei dintre bine şi rău şi şi-a construit propria poveste a alegerilor furate după anularea scrutinului prezidenţial din 2024. Când Washingtonul schimbă chipul diavolului, neolegionarismul românesc exultă pentru că oricum Bruxellesul şi Kievul aveau deja rolurile principale în această scenetă a Apocalipsei.

O democraţie poate funcţiona multă vreme cu instituţii solide şi cu cetăţeni care cred în diavol, dar nu poate funcţiona la nesfârşit dacă cei care o conduc fac din diavol un instrument de guvernare. Diavolul nu şi-a schimbat natura, doar adresa.