
Era o vreme când credeam că democraţia americană poate suporta tot. Că americanii nu trebuie să se teamă de nimic. Că speculaţiile cu privire la o dictatură în Statele Unite sunt fantezii ale scenariştilor de la Hollywood. Din păcate, timpurile acelea au trecut.
Acum democraţia americană este, poate pentru prima dată în istoria ei, ameninţată serios. Chiar din interior. Chiar de şeful Executivului, adică de Preşedinte. Donald Trump însă nu ar fi reuşit această performanţă dacă ar fi fost singur. Însă el este sprijinit de mulţi membri ai partidului Republican, aşa-numita grupare MAGA. Spun "republicani”, dar asta a ajuns acum o etichetă goală de conţinut. Ronald Reagan şi Dwight Eisenhower se răsucesc în mormânt.
Ultima ispravă a bufonului cu păr portocaliu: vrea ca unul dintre oceanele lumii, "Atlantic” sau "Pacific”, să poarte numele lui. Ce să mai spui la aşa ceva? Nici Stalin nu a avut pretenţia asta - deşi trebuie spus că a avut altele, aproape la fel de extravagante.
Sub Donald Trump Statele Unite au căzut cât se poate de jos e posibil, în contextul actual. Iată altă "probă la dosar”. Omul a făcut o înţelegere cu Vladimir Putin ca Rusia să vândă motorină pe pieţele internaţionale. Un "deal” denunţat ca ilegal chiar de membri propriului partid.
Trei lucruri cu deosebire trebuie reţinute. Primul: nici un preşedinte american, până acum, nu şi-a permis să joace cu picioarele pe Constituţie aşa cum a făcut-o Donald Trump. Abraham Lincoln a luat măsuri la limita legii - dacă nu cumva dincolo de aceasta - dar măcar atunci era un război civil cu Confederaţie sclavagistă şi secesionistă. Roosevelt a ameninţat voalat Curtea Supremă pentru eventualitatea că îi blochează politicile de New Deal, dar s-a abţinut în cele din urmă. Pe Donald Trump însă îl doare în proverbialul cot. Vorbeşte deschis de al treilea mandat, ca şi cum în Constituţia americană nu scrie clar, în limba engleză, că există o limită de două mandate.
Al doilea: sub guvernarea lui Donald Trump sistemul de alianţe al Statelor Unite a ajuns la coşul de gunoi. Omul a ajuns să ameninţe cu invazia teritoriului unui aliat din NATO. A ajuns să taxeze un grup de insule unde trăiesc doar pinguini. (Nu, nu este o glumă). Şi-a bătut joc de relaţia cu Franţa, o ţară cărora Statele Unite îi cam datorează chiar independenţa. A călcat în picioare relaţia cu Marea Britanie, o ţară alături de care Statele Unite au învins Germania nazistă, Italia fascistă şi Japonia imperială. A ameninţat cu anexarea un alt aliat din NATO, împotriva căruia duce un război vamal lipsit de orice logică economică. Se căciuleşte în faţa celor mai periculoşi dictatori ai lumii.
Al treilea: sub Donald Trump, corupţia a ajuns la rang de artă. A acceptat un ditamai avion prezidenţial din partea şeicului din Qatar, o ţară cu un regim brutal. A trimis la post în Atena o ambasadoare care se laudă că face şi desface guverne în funcţie de contractele dubioase pe care le semnează sau nu. A primit un lingou de aur şi un ceas Rolex de la oameni de afaceri elveţieni, iar după câteva zile taxele vamale aplicate produselor elveţiene au scăzut de la 39 la sută la 15 la sută.
Ce se întâmplă în America, fiţi siguri, nu rămâne în America. De acolo au început să vină ameninţări la adresa brumei de democraţie din România. Liderii extremişti din România au ajuns să aibă o tribună la influencerii aripii extreme a MAGA. De curând, unul dintre ei a ajuns la un deviant care l-a lăsat să vorbească. Rezultatul? Minciuni după minciuni. Un site de ştiri a numărat 8 minciuni gogonate în 18 minute.
Iar acum chiar şi Administraţia Prezidenţială s-a prins în horă. Un consilier prezidenţial, Valentin Naumescu, a dat o declaraţie în care susţine că România nu ar trebui să se alăture celor care "înjură” Washingtonul şi să nu ia partea Uniunii Europene în disputa cu Statele Unite. Dar cine "înjură”? Va să zică dacă critici derapajele majore ale Administraţiei Trump "înjuri”? Şi ce ar trebui să facem? Să trimitem un consilier prezidenţial la masă cu ambasadoarea din Atena aşa cum a făcut Nicuşor Dan? Şi de ce nu ar trebui să ţinem partea UE? E cumva opţional? A uitat domnul Naumescu că suntem membri ai Uniunii Europene? Că avem obligaţii faţă de principalii noştri parteneri, comerciali şi politici?
Linia actualei Administraţii Prezidenţiale este perfect iraţională. De ce să te iei de mână cu un personaj care este, în prezent, de râsul Americii? Unul pe care alegătorii îl vor repudia în câteva săptămâni, la următoare alegeri? Un individ care a făcut deja un rău imens sistemului de alianţe pe care Statele Unite l-au construit cu grijă după Al Doilea Război Mondial?
Cred că un singur răspuns este plauzibil. Admiraţia unor Nicuşor Dan şi George Simion pentru Donald Trump se explică prin puţinătatea culturii lor politice. Pentru ei, ce face Trump este frumos şi bun. Se laudă, domneşte după cum are chef, nu dă un dolar găurit pe lege şi pe bun-simţ. Şi, cumva, i-a ieşit. După Trump, orice neavenit îşi poate imagina că şi el poate să fie un mare politician.




















































1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 13.10.2026, 05:57)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 09:09)
Trebuie sa te pui bine cu Trump ca altfel te schimba. Ati auzit zilele astea ce a spus despre Zelenski. Ca trebuie schimbat. Dupa ce Zelenski a spus ca Trump e slab.
Ati auzit ce a spus ambasadoarea americana la Atena, ca ei ar fi dat jos guv Bolojan. Ati vazut Maduro. Iran.
2.1. ambasadoare amaricana la Atena (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 12:53)
este istorie ,puscaria o asteapta.maga ,ea este un simbol maga va fi in curand istorie.alegerile din noiembrie, vor schimba SUA. trump nu a facut decat sa-si rasplateasca sustinatorii din campania electorala adica rusia .
PS [...]
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 11:09)
Singura voloare "morala" a lui Trump e banul pentru famiglia sa. A ridicat embargoul asupra motorinei din Rusia pentru ca vasele fantoma nu puteau fi comisionate. In plus deabia acum s-ar putea sa vedem implicarea Rusiei in alegerile din SUA.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 12:11)
S-a vazut implicarea Rusiei in alegeri si in destramarea ordinii sociale in US, dupa explozia fermelor de boti Yandex, e liniste totala pe X. La noi pe FB, au disparut toate paginile pro guru, pro comunismul de aur, pro suvernaism. Nu mai e niciuna. Pfff.
3.2. la mai mare (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 12:55)
poate urmeaza si tictocaria oligofrenilor.
4. Refacerea Imperiului
(mesaj trimis de esop în data de 13.10.2026, 12:24)
Trump spera sa recîstige alegerile folosind din plin ajutorul sovieticilor si fabricile lor de boti .Zelenski le-a distrus .In acel moment Trump a rabufnit .Trump isi vede astfel spulberată ultima lui sansă .Trump nu mai poate pacăli pe nimeni in SUA si in intreaga lume .Cu toate acestea Trump , fie ca a stiut fie ca nu a știut ce face, a facut Europa mareată .Dupa ce adminisratia Biden a oferit sute și sute de miliarde de dolari pentru Zelenski (poate duce doua trei razboie cu banii astia )a venit Trump si a reușit imposibilul .NATO isi tripleaza forta materială si inplicit pe cea militară dupa ce Trump a cerut oferirea a 5 la suta din PIBul tarilor NATO.Trump a reusit sa ofere UE (Germaniei ) posibilitatea nicicind crezută de cineva de a se inarma . Trump a adus lîngă Europa si Marea Britanie si Japonia si Ucraina si Rep .Moldova si Azerbaidjan și Australia si Noua Zeelandă si mai toti fostii si actualii ei prieteni ce se dezic de SUA si vin lingă Europa .Multumită lui Trump si Putin intreg aresenalul militar învechit , aflat in Europa de est si de vest ,a fost distrus in Ucraina si este inlocuit cu cele mai noi tehnologii .Vorba sefului NATO: „avem si banii si accesul la tehnologie ”Nimeni nu ar fi crezut că se poate .Acum Germania si Ucraina ( a doua Germanie ) sunt legate veșnic .Zelenski chiar ne zice : „ noi suntem cei care decidem dacă rafinariile sovieticilor mai functioneaza sau nu” .Trump a fost folosit masiv .Acum cind nu mai este nevoie de el poate pleca linistit .
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2026, 18:32)
Tocmai am vazut cum au batut o femeie la un raliu a lui Trump, pt un tricou cu release the epstein files,deci se poate si mai jos decat azi dimineata.
Ati observat cum protestatarii sunt batuti numai la raliurile MAGA sau aurari? Ca ND si Bolojan sau etc Grindeanu sunt huiduiti la ordinea zilei si nimeni nu pateste nimic(asa-i in democratie, de fapt asta e testul sa vezi daca esti in democratie sau nu. )
Urmeaza executii publice live. Dap se poate si mai jos.