DIICOT: 23 de persoane acuzate de şantaj şi camătă aduse la audieri

E.D.
Anticorupţie / 9 decembrie 2014

Procurorii DIICOT desfăşoară un număr de 61 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane dar şi la sediile unor firme prin intermediul cărora s-au restituit împrumuturi şi dobânzi aferente infracţiunii de camătă, fiind citate ori aduse cu mandat un număr de 23 de persoane în vederea audierii.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, procurorii efectuează acte de urmărire penală într-o cauză având ca obiect infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi camătă. Până în prezent există indicii potrivit cărora membrii grupului infracţional organizat au acordat împrumuturi de peste un milion de euro, transmite DIICOT.

Potrivit instituţiei, în fapt, se reţine că suspecţii cercetaţi au acţionat în mod coordonat, împrumutând sume de bani importante cu o dobândă cuprinsă între 3% şi 10% mai multor persoane, unele dintre acestea administrând societăţi comerciale cunoscute la nivel local.

În condiţiile în care părţile vătămate nu puteau plăti sumele împrumutate şi dobânda stabilită, suspecţii procedau la inducerea unei stări de temere victimelor prin ameninţarea cu acte de violenţă împotriva lor sau a persoanelor apropiate.

Persoanele împrumutate de membrii grupului infracţional organizat sunt, de regulă, administratori ai unor societăţi comerciale care deţin în patrimoniu bunuri imobile sau mobile ce reprezintă o garanţie pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor.

O altă categorie de persoane împrumutate de membrii grupului infracţional o reprezintă fiii unor persoane cu potenţial financiar din judeţul Argeş, aceştia fiind atraşi în cercul de "prieteni" ai suspecţilor şi împrumutaţi cu sume de bani din ce în ce mai mari pe care nu le mai puteau restitui fără ajutorul părinţilor. Precizăm că dobânda percepută era între 4% şi 10% lunar, în cazul sumelor de bani împrumutate pe o durată mare de timp şi peste 15% în cazul sumelor de bani împrumutate pentru perioade de timp scurte.

O a treia categorie o reprezintă persoane care, fără a avea o situaţie financiară foarte bună, împrumută sume mai mici de bani, pentru restituirea banilor urmând să răspundă şi persoanele prin intermediul cărora aceştia au ajuns să-i cunoască pe membrii grupului infracţional.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb