Abonament gratuit

DRAGOŞ CABAT:"Fondul de Investiţii şi Banca Naţională de Dezvoltare nu trebuie politizate"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Dragoş Cabat

Dragoş Cabat

La conducerea Fondului Român de Investiţii (FRI) şi Băncii Naţionale de Dezvoltare (BND), instrumente propuse de guvernul Orban prin Programul de relansare economică, nu trebuie efectuate numiri politice, ci aplicate principiile de guvernanţă corporativă şi puşi la conducere profesionişti în gestionarea investiţiilor, consideră Dragoş Cabat, analist CFA.

Acesta ne-a declarat: "Ele de principiu sunt nişte instrumente bune care există la nivel mondial şi în Uniunea Europeană, mai este o ţară sau două în Uniunea Europeană care nu au o asemenea Bancă de Dezvoltare de exemplu. Fiecare dintre aceste instrumente, dacă este utilizat aşa cum trebuie, poate să ajute la finanţarea unor proiecte de investiţii, de dezvoltare. Aici contează însă foarte mult politizarea sau nu a acestor instrumente. Dacă ele vor fi politizate, dacă nu se vor aplica regulile de guvernanţă corporativă, (dacă) vor fi puşi şefi acolo pe criterii politice aşa cum sunt la ASF şi peste tot, atunci sigur că el nu va fi decât un alt instrument unde să fie angajaţi clienţi politici cărora să li se dea salarii mari şi probabil gradul lor de eficienţă, al acestor două instituţii, va fi unul scăzut. Dacă în schimb se vor aplica principiile de guvernanţă corporativă, eventual cu administrare de către administratori străini chiar - dar cu siguranţă de către persoane neimplicate politic şi persoane cu adevărat profesioniste - atunci cu siguranţă aceste instituţii pot avea un mare impact pozitiv la creşterea economică a României şi în orice caz la atragerea de investiţii străine private care să suplimenteze chiar fondurile acestor instituţii. Până la urmă aceasta este ideea: ele să mobilizeze şi alţi investitori care să participe la finanţarea unor proiecte".

Potrivit acestuia, banii pentru cele două instrumente trebuie să provină dintr-un mix: atât de la bugetul de stat, cât şi de la Uniunea Europeană.

"Banii trebuie să vină de la buget, cu siguranţă. Pot să fie şi bani de la Uniunea Europeană, de la BERD, pentru că cel puţin pentru Banca (Naţională) de Dezvoltare se pot finanţa şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), iar celelalte ţări care au aceste instituţii au şi finanţări de la instituţiile europene. Deci aşa ar fi normal să se întâmple şi în România, dar o parte bună din bani trebuie să vină de la buget".

Cabat mai arată că guvernul poate stabili priorităţile cu privire la ce se va finanţa prin aceste instituţii, dar ideea de bază este să se finanţeze investiţiile prioritare pentru România în acest moment.

"Dezvoltarea infrastructurii, avansul tehnologic, sectoarele care sunt prioritare în acea renumită Strategie de dezvoltare a României pe următorii 10 ani şi care sunt în consonanţă şi cu Strategia de dezvoltare a Uniunii Europene pentru următorii 10 ani", arată analistul, adăugând că Fondul de Investiţii ar trebui listat eventual la bursă.

"Normal şi frumos ar fi ca Fondul Român de Investiţii să fie listat pe piaţă cum este Fondul Proprietatea de exemplu, cel puţin după o perioadă iniţială în care se va restructura. Acum, ideal ar fi ca capitalurile (instrumentelor) să fie cât mai mari pentru fiecare dintre cele două, dar depinde însă foarte mult de resursele care sunt la buget şi resursele care se pot atrage de la instituţiile internaţionale. În orice caz, probabil că, având în vedere economia României, ar trebui pe relaţia România-Franţa să fie un raport între PIB-ul celor două ţări - acelaşi raport să fie la capitalizarea băncii de dezvoltare din România faţă de cea a Franţei".

Agenţia de Dezvoltare a Franţei (AFD) a acordat finanţări de 12,2 miliarde de dolari în 2019, în timp ce investiţiile publice totale ale României de la bugetul de stat pe perioada ianuarie-mai s-au ridicat la 16,1 miliarde de lei.

Ziarul BURSA

14 august

Citeşte Ziarul BURSA din 14 august

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

14 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8358
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1020
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4986
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3603
Gram de aur (XAU)Gram de aur256.1622

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie