ŞTEFAN MIHU, VICEPREŞEDINTE COMISIA BUGET, FINANŢE, BĂNCI ŞI PENTRU PIAŢA DE CAPITAL DIN SENAT: "Fondul Român de Investiţii - o redenumire a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii pe care l-a propus PSD"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 iulie 2020

Ştefan Mihu

Ştefan Mihu

Pe hârtie, cele două instrumente financiare propuse de Cabinetul Orban - Fondul Român de Investiţii şi Banca Naţională de Dezvoltare - arată foarte bine, dar punerea lor în practică de către actualul guvern este imposibilă susţine Ştefan Mihu, vicepreşedintele Comisiei buget, finanţe-bănci şi pentru piaţa de capital din cadrul Senatului.

Senatorul social-democrat a declarat pentru Ziarul BURSA: "Teoretic, cele două instrumente propuse de Guvern sunt necesare. În opinia mea, actualii guvernanţi nu sunt capabili să pună în practică nici Fondul Român de Investiţii şi nici Banca Naţională de Dezvoltare. Singurul lucru de care sunt capabili membrii Cabinetului Orban este să împrumute bani şi să îi cheltuiască în interes propriu. După cum observaţi, nu se vede nimic în piaţă sau în economie din toate împrumuturile fabuloase care au fost făcute în ultimul timp, adică peste 110 miliarde euro, în aproape şapte luni. Să împrumuţi mereu şi să nu se vadă nimic ca să întorci în economie, este ceva de domeniul absurdului. Unde s-au dus sumele respective? Indiferent cine ar veni după acest guvern va fi o problemă să repună economia pe linia de plutire".

Vicepreşedintele comisiei senatoriale pentru piaţa de capital a precizat că proiectele pe care guvernul Orban ar dori să le finanţeze prin cele două instrumente financiare au fost propuse iniţial de PSD, în programul de guvernare.

"Chiar şi acest Fond Român de Investiţii nu este altceva decât o redenumire a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii pe care l-au propus guvernările PSD. Fondul Suveran a fost atât de hulit de către membrii actualei guvernări, iar acum bine-mersi, ce să povestim, pornesc la un "nou alfabet financiar". Eu cred că ideea lor privind funcţionarea acestui fond este nerealizabilă, deşi mi-aş dori ca fondul respectiv să funcţioneze, dar capitalizarea iniţială propusă de 300 milioane euro este insuficientă pentru nevoia financiară acută a marilor proiecte de investiţii şi nu numai. Faceţi o proporţie între această capitalizare pe care o doresc la FRI şi împrumuturile pe care le-au făcut în şapte luni, adică între 300 milioane euro şi peste 110 miliarde euro. Se fac împrumuturi externe peste tot în lume, dar banii respectivi, odată investiţi în economie, ar trebui să se reîntoarcă în bugetul de stat, să aducă plusvaloare necesară rambursării împrumuturilor respective", a spus senatorul Ştefan Mihu.

Domnia sa a precizat că nu ştie dacă guvernul are fondurile necesare pentru finanţarea şi funcţionarea celor două instrumente financiare pe care doreşte să le înfiinţeze, dar prin prisma împrumuturilor zilnice făcute de Ministerul Finanţelor Publice, ar înclina să creadă că Executivul nu are sumele respective, iar în aceste condiţii i se pare anormal să fie înfiinţate aceste structuri cu bani împrumutaţi.

Ştefan Mihu a arătat: "Actuala guvernare nu va fi în stare să pună în practică aceste două instrumente financiare, pentru că membrii Executivului lucrează în afara logicii economice. Dacă fac împrumuturi, întâi ar trebui să infuzeze economia, să ajute IMM-urile, să dea drumul la activităţile din toate domeniile economice, să creeze plusvaloare care va aduce bani la bugetul de stat necesar capitalizării atât a Fondului Român de Investiţii cât şi a Băncii Naţionale de Dezvoltare, pentru că aceste instrumente financiare trebuie susţinute cu fonduri proprii".

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb