DUPĂ CE AU FOST CONTROLATE DE FISC ŞI ANPC, BĂNCILE - VERIFICATE ŞI DE CONSILIUL CONCURENŢEIVasilescu, BNR: "Sperăm că băncile vor ieşi curate din controlul Consiliului Concurenţei"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 decembrie 2017

Vasilescu, BNR: "Sperăm că băncile vor ieşi curate din controlul Consiliului Concurenţei"

Chiriţoiu: "Suspectăm un schimb de informaţii sensibile în piaţa financiară"

Dan Suciu, BNR: "Controalele Consiliului Concurenţei nu au ce panică să creeze"

Control inopinat şi la publicaţia Finmedia

Instituţiile verificate riscă amenzi de 10% din cifra de afaceri

Vasilescu: "BNR nu are legătură cu aceste investigaţii"

Sistemul financiar-bancar pare să se afle în atenţia majorităţii instituţiilor de control. După ce au fost controlate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), unele dintre băncile care activează la noi au fost verificate şi de Consiliul Concurenţei (CC).

Menţionăm că acţiunea Fiscului s-a soldat cu imputarea unor sume adiţionale pentru câteva bănci mari din sistem, iar ANPC a amendat mai multe instituţii de credit pentru practici incorecte, emiţând chiar un ordin de încetare a acestora, adresat Raiffeisen Bank.

Ancheta Consiliului Concurenţei se află la început, potrivit unui comunicat de presă, care anunţă că inspectorii de la CC au efectuat controale inopinate la 25 de entităţi din domeniu.

Documentul citat menţionează că verificările instituţiei de control vin ca urmare a unor sesizări primite, în vară, din partea uneia dintre entităţile din piaţă.

Consiliul Concurenţei verifică, printre altele, dacă instituţiile vizate s-au înţeles între ele cu privire la preţurile practicate, investigaţia având ca ţintă piaţa serviciilor de leasing operaţional şi financiar şi sectorul creditului de consum. Entităţile controlate riscă amenzi de 10% din cifra de afaceri, dacă se va dovedi că au făcut schimb de informaţii.

Banca Naţională a României (BNR) este interesată de rezultatul controlului efectuat de Consiliul Concurenţei, ne-a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Centrale. "Suntem interesaţi să ştim dacă băncile au încălcat sau nu legea. Sperăm că băncile vor ieşi curate din acest control, dar pe lângă această speranţă suntem interesaţi să ştim exact care este situaţia", ne-a spus, în nume personal, Adrian Vasilescu.

Acesta ne-a declarat: "Este important să vedem ce doreşte să descopere Consiliul Concurenţei în instituţiile financiare. Entitatea de control caută dovezi să vadă dacă au avut loc schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, adică informaţii legate de politica de dobânzi pasive, de dobânzi active, sau o posibilă coordonare, adică un cartel privind fixarea preţurilor, respectiv a comisioanelor şi a dobânzilor.

Subliniez că BNR nu are legătură cu aceste investigaţii, ce privesc aspecte care nu fac în niciun fel obiectul de activitate al Băncii Centrale, acestea revenind în exclusivitate Consiliului Concurenţei. BNR nu participă la investigaţie, nu colaborează cu CC, nu aprobă investigaţia şi nici nu i se cere aprobarea sau vreun aviz. Cum, însă, în prerogativele BNR, legea înscrie autorizarea, reglementarea şi supravegherea instituţiilor de credit, este firesc ca Banca Centrală să fie atentă şi să fie interesată de modul în care se face această investigaţie, precum şi de rezultatele ei, care pot să arunce o lumină asupra comportamentului companiilor care compun sistemul bancar românesc.

Sper, însă, că nu este nicio legătură între acest moment privind investigaţiile în bănci şi ceea ce se întâmplă în Parlament, unde sunt dezbătute propuneri privind legiferarea dobânzilor în bănci. (n.r. amintim că senatorul PNL Daniel Cătălin Zamfir a anunţat, recent, că susţine o iniţiativă legislativă care presupune plafonarea dobânzilor bancare la un nivel egal cu rata dobânzii de politică monetară plus 50% din aceasta). Cum băncile pot fi suspectate că se înţeleg între ele, deşi sunt independente una de alta, şi instituţiile statului pot fi suspectate de acelaşi lucru. Pentru că aceleaşi voci care susţin în Parlament respectivele iniţiative legislative se pronunţă în spaţiul public privind investigaţia Consiliului Concurenţei."

În opinia lui Adrian Vasilescu, Consiliul Concurenţei a anunţat că va investiga băncile în clipa în care ROBOR a crescut şi, în spaţiul public, a început să se vorbească despre propunerile legislative ce privesc nivelul dobânzilor. "Sunt întâmplări din spaţiul public la care nu pot să nu mă gândesc", a completat Vasilescu. Acesta a mai punctat: "Reţinem, din declaraţia preşedintelui de la Consiliul Concurenţei, că instituţia pe care o conduce monitorizează permanent piaţa financiară, ceea ce înseamnă că vorbim despre o acţiune continuă. Este foarte greu de descoperit, însă, că există un cartel între mai multe societăţi comerciale, din orice domeniu ar fi ele. Eu cred că Consiliul Concurenţei s-a aruncat într-o problemă foarte complicată.

În acelaşi timp, nu cred că instituţia nu a ţinut seama de prezumţia de nevinovăţie, însă, făcând publice toate aceste informaţii, dintr-o dată în mentalul publicului s-a creat ideea că băncile s-au înţeles între ele şi că de aceea sunt scumpe creditele. Acest lucru, fără să se ţină seama de faptul că suntem în România, iar sistemul bancar are anumite costuri, care se regăsesc în nivelul creditării, iar acestea sunt destul de mari. În alte ţări nu sunt situaţiile de la noi."

Adrian Vasilescu a conchis că investigaţia Consiliului Concurenţei nu afectează cu nimic sistemul bancar.

Controale inopinate la BCR, Raiffeisen Bank şi Bancpost

Printre societăţile care se află în atenţia Consiliului, se numără câteva dintre cele mai mari bănci din piaţă, respectiv BCR, Raiffeisen Bank, Bancpost, Unicredit Bank, dar şi asociaţii patronale cum ar fi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) sau Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB). Consiliul Concurenţei a verificat şi publicaţia Finmedia, după cum reiese din comunicatul CC, care arată: "Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei.

Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar şi creditului de consum din România.

S-au efectuat inspecţii simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA, Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Leaseplan Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management S.R.L., Finmedia S.R.L., Asociaţia Societăţilor De Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), Federaţia Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului şi al Creditului din România şi Patronatul Creditului IFN".

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, ne-a spus că această investigaţie va dura minim un an dacă va fi derulată toată procedura sau mai puţin de un an doar dacă entităţile vizate "vin la recunoaştere": "Monitorizăm permanent această piaţă şi pregătim declanşarea investigaţiei de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informaţiile furnizate în luna august de una dintre părţile investigate, care a aplicat la programul de clemenţă".

CC nu are, acum, planificate şi alte acţiuni de control inopinat, după cum ne-a spus domnul Chiriţoiu, care ne-a precizat că obiectul principal al investigaţiei îl constituie comisioanele şi dobânzile. "Suspectăm un schimb de informaţii sensibile. Nu ne referim în direct la ROBOR, în momentul de faţă", ne-a spus domnia sa.

Una dintre investigaţiile CC vizează posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum, arată comunicatul citat, subliniind că părţile investigate sunt Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului şi al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, precum şi Diplomat Consult SRL.

"Cea de-a doua investigaţie se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea preţului şi/sau o împărţire de piaţă realizată printr-un schimb de informaţii sensibile între companii concurente active pe piaţa leasingului operaţional şi a serviciilor conexe acestora din România", adaugă reprezentanţii Consiliului Concurenţei, anunţând: "Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice".

În cazul în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Societăţile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor, anunţă CC.

Reprezentanţii BCR, Raiffeisen Bank şi Unicredit Bank ne-au spus că nu comentează pe subiect, în timp ce Bancpost nu a răspuns solicităţii noastre până la închiderea ediţiei.

Întrebat de ziarul BURSA dacă acţiunile Consiliului Concurenţei vor crea panică în piaţa de profil, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a declarat: "Nu are ce panică să creeze, să fim serioşi. Înţeleg că e o investigaţie pe concurenţă pornind mai ales de la piaţa leasingului. Foarte bine! Am mai văzut câţiva «înţelepţi» care vor să lege investigaţia de BNR. Sunt aceleaşi personaje obosite (sau neobosite) în a spune tot soiul de lucruri care sunt paralele cu realitatea. Legea e clară, atribuţiile instituţionale clare, mai multe detalii aflaţi, desigur, de la Consiliul Concurenţei".

Avocatul Gheorghe Piperea consideră că verificările CC au legătură cu creşterea ROBOR din ultima perioadă, amintind şi de rolul BNR în evoluţia acestui indice.

Piperea: "Creşterea coordonată a ROBOR este o regie, o practică de tip cartelar care nu ar trebui trecută cu vederea de autorităţi"

Una dintre entităţile anchetate a recunoscut fapta şi este singura entitate care va fi amendată cu doar 2,5% din cifra de afaceri, atrage atenţia avocatul Gheorghe Piperea. Specialistul a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook: "Celelalte entităţi anchetate, inclusiv BCR, Raiffeisen şi Unicredit, vor putea fi amendate chiar şi cu 10% din cifra de afaceri. Faceţi un calcul şi vedeţi cam câţi bani ar trebui să verse aceşti magnifici capitalişti la bugetul de stat pentru măreţele lor fapte de arme pe frontul războiului economiei "liberale" de piaţă. Dacă ANPC poate fi sfidat şi dispreţuit atunci când aplică amenzi modice şi când dispune încetarea practicilor înşelătoare ale băncilor, fără a avea curajul să dispună şi suspendarea activităţii de bancă, acum vorbim de Consiliul Concurenţei. Aici nu mai este de glumă".

Gheorghe Piperea a adăugat: "Important pentru toţi cei afectaţi de preţurile regizate la produsele financiare şi de împărţirea cartelară a pieţei financiar-bancare: puteţi formula acţiune în justiţie, în baza OUG nr.39/2017, pentru toate prejudiciile pe care le puteţi proba ca provenind din aceste fapte anti-concurentiale.

Ca să nu vă pierdeţi în întrebări multiple :

(i) preţuri regizate înseamnă atât dobânzi şi comisioane la creditele în CHF, ridicate imediat după perioada de graţie la niveluri echivalente cu cele practicate la creditele în lei şi euro, şi asta în condiţii coordonate, cartelare, mişcare făcută în sincron de toate băncile creditoare, care v-au minţit că aceste credite în CHF sunt mai ieftine decât cele în lei şi în euro şi de aceea este «bine» să vă împrumutaţi în CHF;

(ii) preţuri regizate înseamnă menţinerea timp de trei ani (2014-2017) la un nivel incredibil de mic a ROBOR, pentru a vinde credite «ieftine» întregului grup al consumatorilor de astfel de credite, persoane vulnerabile, cu venituri mici, la început de carieră, şi pentru că a ridicat în mod coordonat, cartelar, nivelul ROBOR, în toamna lui 2017.

Reamintesc că am spus încă din luna septembrie că ridicarea coordonată a ROBOR este o regie, este o practică de tip cartelar care nu ar trebui trecută cu vederea de autorităţi. Văd că, deocamdată, singura autoritate care a văzut ceva - şi a şi obţinut o mărturisire de la făptaşi (...) - este Consiliul Concurenţei. Instituţiile de forţă, măreţii stâlpi ai statului de drept (i), adică SRI, DNA, DIICOT nu au văzut nimic, cu excepţia pozei selfie a domnului van Groningen (n.r. Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank), făcută la protestele pentru independenţa justiţiei.

BNR, evident, nu spune şi nu face nimic. Mai mult chiar, BNR (...) susţine sus şi tare că creşterea ROBOR din septembrie până acum (ca şi majorarea coordonată a cursului leu/euro şi a inflaţiei) sunt «naturale», că cică aşa ar spune «legităţile» economiei de piaţă. (...) Să vedem ce părere are Consiliul Concurenţei. Şi, după aceea, ce părere au BCE, Autoritatea Bancară Europeană şi CE, entităţi foarte, foarte favorabile băncilor, indiferent de onestitatea acestora".

Consiliul Patronatelor Bancare din România a colaborat cu inspectorii de la Consiliul Concurenţei, în 27 noiembrie, când aceştia au efectuat controlul la CPBR, ne-a transmis Bogdan Preda, secretarul general al Consiliului, menţionând: "Explicaţia oferită CPBR de către inspectorii Consiliului Concurenţei a constat într-aceea că, fiind vorba despre o inspecţie privind societăţile de leasing şi credit de consum, aceasta a fost extinsă şi la nivelul CPBR, întrucât organizaţia noastră patronală este parteneră cu Patronatul Leasingului şi al Creditului din România (PLCR), formată din unele entităţi membre ALB, în cadrul Federaţiei Patronatelor Serviciilor Financiare din România (Federaţia FinBan).

Reiterăm pe această cale - aşa cum am făcut-o şi cu alte ocazii - faptul că nici CPBR şi nici Federaţia FinBan, ca entităţi de reprezentare patronală înfiinţate potrivit Legii Dialogului Social, nu au printre activităţile acestora politicile comerciale, de risc sau de piaţă specifice fiecăreia dintre entităţile membre şi nici nu solicită, nu centralizează, nu distribuie şi nu primesc asemenea informaţii, aspecte lămurite de altfel şi inspectorilor Consiliului Concurenţei".

Analiza Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte BT Operational Leasing este în etapa de început şi are legătură cu schimbul de informaţii din cadrul Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), ne-au spus reprezentanţii BT. Aceştia ne-au precizat că BT Operational Leasing va furniza detaliile şi documentele necesare acestei analize pe tot parcursul realizării acesteia. "Managementul BTOL este încrezător că acestea vor confirma lipsa încălcării principiilor de concurenţă pe piaţa de leasing operaţional", au completat sursele citate.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Opinie eliminată conform regulamentului.

    1. Poetul spera, poetul e visator, in realitatea noastra stie cum stau lucrurile, oniricul poetului ii da speranta intro lume altfel. Omul asta stie cum stau lucrurile si ca e groasa dar el spera ca: statul prin institutiile de control sa se lase usor pe spate si sa astepte porunci de undeva de sus.

      Poetul nu stie ca asoçiatia poetilor trebuie sa verifuce si sa reglementeze.  

      Oameni buni ... orice institutie de credit este vizitata de bnr. Nu exista un derapaj care sa nu poata fi stiut.

      Caderea leului este data de Manole care a redus rezervele minime ale bancilor cu 600 mil eur. Banii astia au fost transferati in euro, fapt ce a pus presiune pe cursul de schimb 

    Penibil! Matusalem si Manole stiu foarte bine cat sunt de curate bancile.Le-au pus ei pamparsi ,sa para curate si uscate.Problema e ca trebuie sa le schime in public nu pe furis.Sa vedem cine rezista.

    Da ce repede l-a asmutit in apararea lor ! 

    1. Ce doreste Consiliul sa descopere?

      Omul asta e de pe alta planeta. Consiliul vrea sa descopere cum a fost inselat consumatorul roman, cel care plateste pentru prostiile facute de Manole si Manolachescu(vasilescu ) Bnr nu are legatura cu aceste investigatii -pentru ca ei sunt independenti, de toti si de toate.  

      Rar ti-e dat sa vezi o institutie care, dincolo de pozitia oficiala, se ascunde in spatele unor comunicate de presa: altii trebuie noi nu, noi nu trebuie sa facem nimic decat sa aparam stabilitatea macro. exemple aveti??? 

      Manole si Manolachescu aveti exemple???? Cand aveti timp sa munciti oameni buni, aveti fiecare cate 3 joburi ??? 

      Cat de competent poti sa fii atunci cand l-ai luat in echipa unul ca Bogdan Olteanu??? 

      Cat de competent poti fi cand il ai pe Vasilescu cu ineptii care zgaraie cerul?

      Bancile au facut escrocherii de miliarde ... si Manole ne spune ca nu e tb lui. Asa e nu e, el are treaba la vie -tulburel de Mugurel sa fie. 

    Curat murdar coane Fanica ! Oare cum se vor ajusta si bonusurile bancherilor dupa amenda care o vor plati bancile ?

    1. cum a spus gheneralul an incredible country, dupa experimental Chisinau cu sediul , experimentul Oltchim cu vanzarea creditului catre Erste Group Bank a cimentat perceptual de banca sincera. Partea glumeatza a contextului este ca la vremea cesionarii creditului Erste nu era proprietarul BCR ci cele 2 sereleuri avand capital social de 139.800 EUR prin care administrau pester 11 miliarde euro.Cat poti sa fii de intelept tu Erste sa cumperi un credit neperformant in timp ce BCR le vindem accelerat....Sa aiba legatura cu brutalitatea unui Bankier sau e doar o alta dobanda a unui concept strategic greu de inteles

      Pe bunee? E greu sa demonstrezi existenta cartelului? E greu poate si sa supraveghezi bancile? E greu sa exerciti controlul asupra pietei?

      Domnule Manolachescu aveti demnitatea sa parasiti acest post, mai aveti o farama de logica folositi-o. 

      Sunteti acolo sa aparati statul sau sa ne spuneti visele si sperantele?  

      E greu? Stim asta, cand ati fist ultima data in piata sa cumparati ceva, sa vorbiti cu oamenii. Coborati intre oameni si vedeti ce se intampla in jur: au crescut dobanzile si cursul de schimb. Credeti ca ar putea fi un subiect pt bnr? 

      Apropo bnr este un post de radio bulgaresc, asemanarea e ca nu inteleg nici ce spun ei nici ce spuneti dvs cu manole.

    Eu nu am incredere in CONSILIUL CONCURENTEI!!!

    1. doar in Consiliul Concurentei am incredere ca o sa isi faca treaba. domnul Chiritoiu este un om cu coloana vertebrala, sa nu uitam ca CC a deraulat o ancheta asupra companiilor petroliere si nu le-a menajat.

    Exact pe același subiect, privind schimbul de informații sensibile dar și înțelegerile între diferite firme sau case de brokeraj(de regulă ale băncilor) care activează pe Piața de Capital, Consiliul Concurenței va afla lucruri foarte interesante despre ce se petrece la BVB, chiar la Depozitarul Central.....SSIF-uri.....să mai spun unde?....chiar ASF.

    1. si a facut poc la Baumgarten, din pacate cu victime printre localnici

      Poți să-i treci la victime colaterale.

    Opinie eliminată conform regulamentului.

    1. Pai ce sa-i spuna? Ca, daca in procesele sale invoca faptul ca Riscul valutar este treaba exclusiva a sistemului bancar, il da afara de pe planeta. Asa ca, i-a recomandat sa o apuce pe cai ocolite, sa nu-i puna in pericol consilierea...

      Surprinzator, un caz asemanator avem si la ANPC, soata isi controleaza sotul... 

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro