Editorial

Ştiu, aşa ceva nu există, cel puţin nu în geometria euclidiană. De îndată ce unul dintre unghiurile drepte, dintre două laturi, este modificat, plus sau minus, pătratul nu se mai închide.

Auzim de atâtea ori: "Democraţie!", "Dictatură!" sau "Jos domnul X!" (adăugaţi aici ce nume doriţi).

La lecţia despre crize, partidele româneşti au chiulit. Erau plecate în campanie electorală, aşa că, despre crize nu ştiu decât cum să le producă, mai ales dacă e vorba de politică, dar habar n-au cum să le rezolve, fie că e vorba de crize în...

În materie de criterii ale performanţei economice, Comisia Uniunii Europene funcţionează ca un impiegat de mişcare.

Descentralizare să fie, primesc, dar atunci să nu se schimbe nimic, ori centralizare să fie, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo şi anume prin părţile esenţiale.

S-a discutat mult despre tipul de guvernare: parlamentară, semi-prezidenţială sau prezidenţială.

A început ultima linie dreaptă înaintea alegerilor europene din 7 iunie şi partidele se comportă de parcă ar fi o competiţie sportivă.

Uniunea Europeană a urcat din nou în ştiri, la acest sfîrşit de săptămînă, reu­şind să mai împrăştie perdeaua groa­să de date şi comentarii privind criza economică glo­bală.

Odată cu trecerea anilor şi schimbarea guvernelor, Traian Băsescu s-a transformat dintr-un preşedinte jucător în­tr-unul ocrotitor.

Acum, că s-a terminat cu minivacanţa şi sărbătorile tradiţionale de la începutul lunii mai, ia să-mi spuneţi voi mie: ce-am învăţat noi în aceste zile?

Stalin a dorit să demonstreze ştiinţific faptul că sistemul capitalist este sortit pieirii.

În societăţile primitive din pădurile din Papua Noua-Guinee există un obicei.

De Ziua Muncii tocmai clasa muncitoare a lipsit din Parcul Izvor. Anuala sărbătoare de 1 Mai, cu mici şi bere, organizată de Marian Vanghelie, a semănat în acest an cu parastasul socialismului românesc.

Primele 100 de zile ale mandatului prezidenţial Obama au fost marcate, nu la Casa Albă şi nici la un megashow televizat, ci tocmai în Ar­nold, Missouri, într-o şcoală!

Când vorbeşte de datoria publică, interlocutorul - fie că ne referim la politicieni, la oamenii de afaceri, la formatorii de expertiză ori la formatorii de opinie - subînţelege, şi în parte este de înţeles, datoria publică măsurabilă în unităţi...

Vremea inocenţei sondajelor de opinie, în domeniul politic, a trecut şi la noi, de mult.

În editorialul de săptămâna trecută am tratat chestiunea naturii regimului semi- prezidenţial, un regim frec­vent întâlnit, atât în democraţiile consolidate, cât şi în regimurile de tranziţie.

Confruntarea politică românească a devenit, în această primăvară, o cursă cu obstacole. Pe de o parte pentru că opinia publică a devenit nu doar reactivă, ci şi preocupată de viitor, pe de altă parte pentru că militanţii dezertează de la...

În noianul de pseudo-probleme fabricate din nevoia politicienilor de-a se afla zilnic pe toate buletinele de ştiri ale televiziunilor şi respectiv din goana după audienţă a aceloraşi televiziuni, politica a descoperit că are, totuşi, şi lucruri...

Deşi ştiinţa economică a fost incapabilă să prevadă criza, ba de multe ori a justificat, fără nicio prevedere academică, instrumentele financiare care au condus la dezastru, unii încă încearcă să iasă din acest impas nu doar practic, ci şi...

Un damf acru, de mahmureală, pluteşte peste ţară. Chiolhanurile, chiar dacă din bucate diferite, după lărgimea băierilor pungii fiecăruia, au definit condiţia de existenţă a aces­tor zile. Stropite, din belşug, cu tărie, vin şi bere, pînă la comă.

Mai întâi, să stabilim despre ce vorbim. Regimul semi-prezidenţial e acela în care co-există un preşedinte direct ales cu un Prim-ministru responsabil în faţa Legislativului.

Vladimir Voronin este un om vrednic de milă. Rău trebuie să-i fi fost schilodite sufletul şi mintea ca să poată revărsa atîta ură, atîta dorinţă neagră de a-şi vedea semenii bătuţi, schingiuiţi şi mutilaţi, pînă la moarte, vreme în care gura...

Paradoxul politicii româneşti: pe măsură ce ne afundăm în mlaştina creată de consecinţele crizei economice, politica românească devine tot mai discretă.

Spre sfârşitul războiului, în Germania nazistă nu se mai găseau lămâi.

În şedinţa de guvern de sâmbăta trecută au fost făcute câteva "cadouri" de sărbători atât sectorului bugetar, cât şi celui privat.

Orbiţi de şabloanele care au luat, de mult, locul gîndirii, care ţin loc de politică, de presă şi chiar de realitate, privim evenimentele de peste Prut cu o doză de speranţă şi dezamăgire.

Deschizând un post TV de ştiri, am citit pe ştraif că persoana publică Mircea Geoană, Preşedintele PSD, Preşedinte al Senatului României, Copreşedinte al alianţei de guvernare PDL - PSD, Vicepreşedinte CSAT şi senator de Dăbuleni, a declarat în...

Problema noastră, a celor care încercăm cu încăpăţînare să înţelegem pe ce lume trăim, în ce ţară trăim, în ce timpuri şi mai ales cu ce oameni ne împărţim fărîma de contemporaneitate ce ne-a fost repartizată de soartă, este că nu prea mai ştim...

În ziua de astăzi, spui ceva şi analiştii de meserie înţeleg exact altceva, aşa că încep printr-o clarificare.

Urmuz, inventatorul absurdului ca fenomen literar, îşi termina celebra fabulă Cronicari cu morala din titlu: pelicanul sau babiţa?

Puternica metaforă a lui Fukuyama, împrumutată din arsenalul hegelian al Prelegerilor de filosofie a istoriei, a fost utilizată pînă la tocire de jurnalişti.

Dacă nu ar fi existat, criza economică globală trebuia, neapărat, inventată. De dragul politicienilor! O generaţie confruntată de realităţi cu propria lipsă de viziune, cu o gravă incapacitate de management al schimbării, tarată de incompetenţă,...

Noile impozite forfetare propuse de Ministrul de Finanţe, Gheroghe Pogea, sunt o admitere a incapacităţii fiscului de a colecta impozite.

Faptele, cifrele sunt clare. Să le recapitulăm, totuşi: în ultimul trimestru al anului trecut, economia Letoniei s-a afundat cu peste 10 la sută.

Mai este nevoie de cultură în secolul al XXI-lea? Într-o epocă în care vulgaritatea este privită de mulţi ca o formă de expresie democratică - ca o de­pă­şi­re a limitelor impuse, ca acces al popo­rului la spectacolul cetăţii - ce loc mai poate...

Chiar dacă vreodată domnii Dinel Staicu şi Cătălin Chelu s-au avut bine, acum, sunt la cuţite. S-a văzut asta la ultimele adunări generale de la SIF5 Oltenia şi, mai ales, după.

Este deja binecunoscut faptul că SIF "Oltenia" este singurul care nu vrea să distribuie dividende în acest an.

Ce mai ploaie, ce mai vînt!

Aşezaţi în fruntea ierarhiei sociale a capitalismului triumfător, apăraţi de paraşutele lor de aur, dispunând după bunul plac de stock-option, bancherii nu suferă alături de ceilalţi muritori.

Un amic, investitor la SIF5 "Oltenia", cu peste două milioane acţiuni, şi care, evident, se consideră fraudat de decizia consiliului de administraţie de a nu da dividende, mi-a adus la cunoştinţă un fapt care pune sub semnul întrebării...