Editorial

În 1951, sociologul american David Riesman publica o scurtă povestire intitulată "Războiul nylon-ului".

Cunoaşterea realităţii pune serioase probleme de percepţie. Când vorbim despre o realitate economică, socială sau politică, despre ce vorbim? Lucrurile au devenit cu atât mai complicate cu cât atât noţiunea "realitate", cât şi cuvântul...

Speriat de lanţul fără de sfîrşit al denunţătorilor şi de consecinţele incalculabile ale dezvăluirilor care se revarsă ca un potop peste lumea corupt-păcătoasă a României, Dumnezeu şi-a sunat şi el avocatul... aşa... preventiv!

Cînd nu visează la "guvernul său", Preşedintele Iohannis caută, şi chiar găseşte, cîte un prilej să iasă în public şi să dea cu bîta în prima baltă care-i iese în cale.

Recent, am văzut o statistică care arată că, luând în calcul licenţiaţii facultăţilor de medicină, pensionările şi plecările în străinătate, România pierde anual în jur de 500 de medici.

Conducătorul local era o marionetă a Moscovei, pe al cărei sprijin se bazase pentru a reprima o rebeliune.

Între acţiuni militare tot mai violente şi reuniuni politice la vîrf, încheiate cu semnături puse pe diferite înţelegeri, Ucraina se destramă de la o zi la alta.

Încotro împinge Rusia căruţa destinului? Spre ruperea, supunerea sau distrugerea Ucrainei? Spre un conflict, globalizat, cu Occidentul? Spre propria ei distrugere?

Când o bătălie este câştigată? Când un stat este victorios asupra altuia? Întrebările acestea par elementare.

S-a întâmplat încă odată!

Oricum şi de oriunde ai privi, de aproape sau de departe, de pe baricadă, ori din turnul de fildeş, este imposibil să nu fi exclamat zilele acestea: Ceva se întîmplă în România!

Preşedintele Johannis a avut o revelaţie: este război în Europa şi n-ar fi deloc exclus să fim şi noi atraşi în vîltoare.

Criza creditelor în franci elveţieni este reluarea unei "piese" care s-a mai jucat în România, cu câţiva ani în urmă.

Săptămâna trecută am semnalat o dificultate în calea alocării mandatelor din cele două Camere.

Din ce în ce mai des se vorbeşte despre un nou "război rece", iar situaţia tensionată din estul Ucrainei, provocată de intervenţia indirectă, dar efectivă, a Rusiei, întăreşte această percepţie.

"Emanuel părea un om, ca toţi oamenii. Puţin deosebit de ceilalţi, poate, doar prin micile sale ciudăţenii.

Cine a făcut lumea aceasta, în care trăim, aici, în România, aşa cum trăim?, se întreabă tot românul privind cu uluială şi nesaţ la căderea popicelor unei puteri care, pînă mai ieri, părea şi chiar s-a crezut indestructibilă?!

Gâtul ţeapăn, privirea fixă. Interlocutorul vorbeşte fără să se oprească.

Se spune că, la începutul anului 2004, Adrian Năstase ar fi primit un mesaj: nu candida, căci, dacă vei candida, vei pierde alegerile, iar dacă le vei pierde, vei fi marginalizat din punct de vedere politic şi vei avea probleme cu justiţia.

Efectele colaterale ale alternanţei prezidenţiale din România au provocat un şir de evenimente judiciaro-politice foarte mediatizate.

Jocuri de lumini şi umbre între perdele de fum şi pereţi nesfîrşiţi de oglinzi paralele.

Locul acţiunii: Grecia zilelor noastre.

Toată lumea îl invidia. Era fratele mai mare al unuia dintre colegii mei de şcoală primară.

Zilele trecute, toate mediile anunţau că "Băsescu a scăpat de dosarul Flota".

Pentru o bună parte a opiniei publice româneşti, acest început de săptămână stă sub dublul semn al (anti)austerităţii şi antiterorismului: astfel am putea defini impactul politic, social şi economic al alegerilor din Grecia asupra...

Pasagerii sunt rugaţi să rămînă, liniştiţi, la locurile lor!

Cu siguranţă, hoinărelile lui Goethe l-au inspirat şi pe Ulrich Beck. Primul credea, cu tărie, că "doar acolo unde ai călcat cu piciorul, ai fost cu adevărat".

M-am uitat şi eu la un film, zilele trecute. The Imitation Game, un film britanic din 2014, cu Benedict Cumberbatch şi Keira Knighley.

Declaraţia Preşedintelui Iohannis, la plecarea spre Bruxelles, nu este o stîngăcie oarecare, nici o inadvertenţă de limbaj, ci un indicator clar al unei posibile alegeri strategice greşite.

În faţa şi pe urma evenimentelor tragice din Paris, politica şi politicarii au tras cortine groase de fum.

Astăzi, insula Chios este un loc paşnic. Situată undeva lângă coasta Asiei Mici, pe insulă sunt livezile din care se obţine faimoasa răşină de mastic. Tot acolo se face şi vinul de Chios, cunoscut încă din Antichitate.

După atentatul terorist de miercuri 7 ianuarie de la redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, statutul dreptului la insolenţă ca unul dintre drepturile omului a devenit, mai mult ca oricând, un subiect de dezbatere publică.

De după zidurile decrepite şi printre ruinele societăţii post-moderne se văd tot mai bine cărările bătătorite, drumurile deja trasate şi şantierele de "autostrăzi", la capătul cărora vom fi întîmpinaţi de "splendorile"...

Cele douăsprezece nopţi ale bucuriei şi sărbătorilor au trecut. Epifania, iluminarea înţelesurilor îngemănării sensurilor vieţii spirituale şi ale celei lumeşti, într-un nou ciclu, abia dacă mai reverberează în viaţa căreia îi aparţinem.

Cât de frig poate să fie? Nu sunt sigur că acum este mai frig sau mai cald decât "înainte", dar eu am prins nişte geruri epocale.

Politica şi economia nu pot fi separate. Iluzia economicistă, a independenţei economiei în raport cu politica şi societatea, este cel puţin la fel de riscantă ca şi politicianismul.

În loc de "Sorcova vesela", "Pluguşor" şi alte momente vesele de Anul Nou, vă propun o privire, pe furiş, asupra lui 2015.

Cu un parpalac ponosit, încălţat cu pantofi ieftini, cu frizura în dezordine, omul nostru a coborât dintr-o maşină hodorogită şi admiră o vilă extraordinară.

La acest sfârşit de an, mai mult decât în alte ocazii asemănătoare, românii par să-l aştepte pe Moş Crăciun. Dar poate Moş Crăciun da viaţă viselor pentru un nou an, poate un deceniu şi de ce nu, pentru o viaţă mai bună?

În ordinea astrală, spirituală şi istorică a destinului colectiv, numit România, există o Cruciadă a copiilor. A durat nouă zile, din 16, pînă în 25.