ZIARUL BURSA

23 decembrie 2014
Perceperea lui Dumnezeu (1)

REUNIFICAREA CATOLICISMULUI CU ORTODOXIA - EPISODUL AL III-LEAPerceperea lui Dumnezeu (1)

MAKEPolitică / 23 decembrie 2014

Articolul acesta, ajuns la Episodul al III-lea, s-a structurat singur, în pofida neatenţiei mele:

- Episodul I ("Criza religioasă, sub presiunea crizei financiare"/BURSA/09.12.2014) a fost declanşat de indubitabila intenţie practică a Papei Francisc să reunifice catolicismul cu ortodoxia, adusă la cunoştinţă atât explicit, cât şi prin gesturi grăitoare, în ocazia vizitei sale la Istanbul, la sfârşitul lunii trecute, unde s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului; am arătat că determinarea acestei intenţii este reclamată de necesitatea alternativei morale la stupefacţia enoriaşilor în faţa crizei sistemului de organizare (civilizaţia creditului) - socială, economică şi financiară -, ruinând axiologia generată de sistem, ceea ce încarcă de responsabilitate Bisericile, ele însele aflându-se într-o frământare cu precedent doar în primele secole creştine.

Papalekas se delimitează de Bîlteanu

Papalekas se delimitează de Bîlteanu

A.A.Piaţa de Capital / 23 decembrie 2014

Omul de afaceri Ioannis Papalekas se delimitează de fostul său partener de afaceri Dragoş Bîlteanu, arestat preventiv în dosarul delapidării SIF-urilor, printr-o scrisoare deschisă, transmisă ieri, în care arată că, în ultima vreme, afacerile făcute cu fostul preşedinte al SIF Banat-Crişana se diminuaseră considerabil.

Moş Crăciun există! Şi are şi agenţie!

ADVERTORIALMoş Crăciun există! Şi are şi agenţie!

Companii / 23 decembrie 2014

Crăciunul este, probabil, cea mai aşteptată sărbătoare şi perioadă a anului. Deşi se celebrează doar 3 zile, toată luna decembrie stă sub semnul Crăciunului. Cadouri, întâlniri cu cei dragi, familie, prieteni, bună dispoziţie, poate şi împăcare sau momente de meditaţie. Dar ce ar fi Crăciunul fără cel care-l simbolizează? Adică fără Moş Crăciun?

Societatea civilă este revoltată!

LEGEA SECURITĂŢII CIBERNETICESocietatea civilă este revoltată!

OCTAVIAN DANCompanii / 23 decembrie 2014

Actualizare 16:52 Orban: "PNL contestă la CCR legea privind securitatea cibernetică a României"

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a afirmat într-o conferinţă de presă că deputaţi ai PNL au contestat la CCR legea cu privire la securitatea cibernetică a României.

AGA CONVOCATĂ PENTRU FINELE LUNII IANUARIESurse: "Romgaz vrea să angajeze avocaţi pentru recuperarea datoriei de la Interagro"

ALINA TOMA VEREHACompanii / 23 decembrie 2014

Acţionarii Romgaz sunt convocaţi, pe 23 ianuarie, într-o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru a aproba, printre altele, achiziţia de servicii de consultanţă juridică şi asistenţă de specialitate pentru diferendele de natură comercială/civilă şi potenţial penală rezultate în urma derulării relaţiilor comerciale cu Interagro SA, potrivit convocatorului.

Ediţia din 23.12.2014
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Un erou al clasei muncitoare

Cătălin AvramescuEditorial / 23 decembrie 2014

Cătălin Avramescu

Cu un parpalac ponosit, încălţat cu pantofi ieftini, cu frizura în dezordine, omul nostru a coborât dintr-o maşină hodorogită şi admiră o vilă extraordinară.

REVISTA PRESEI 23.12.2014

Willy HomnerRevista Presei / 23 decembrie 2014

ADEVARUL 

Ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis în primele 24 de ore de mandat. Lumini şi umbre

Proaspăt instalat la Cotroceni, Klaus Iohannis a confirmat imaginea neamţului serios şi harnic, bifând deja pe agendă câteva acţiuni.

Ziarul BURSA

19 ianuarie
BTPay

Curs valutar BNR

18 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0405
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5329
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2202

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo