Elevii şi studenţii protestează astăzi, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse

M.P.
Miscellanea / 29 iunie, 12:38

Elevii şi studenţii protestează astăzi, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse

Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului, potrivit news.ro, de la care precizăm următoarele. ”Nu din burse strângi averi”, este mesajul lor pentru clasa politică.

”Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR), continuă protestele împotriva scăderii fondului de burse pentru elevi şi studenţi!”, anunţă ANOSR.

Reprezentanţii ANOSR anunţă că studenţi, elevi, tineri şi alţi susţinători, vor porni în marş din Piaţa Universităţii până în faţa Palatului Victoria, pentru a reaminti Guvernului faptul că ”limitarea mecanismelor de sprijin pentru studenţi şi elevi nu face decât să perpetueze obstacolele pe care le întâmpină persoanele din grupuri socio-economice defavorizate în accesul la studii, în contextul unei rate crescute a abandonului universitar şi a părăsirii timpurii a şcolii”.

Ei precizează că educaţia este o investiţie, nu o cheltuială şi ar trebui tratată ca atare de către decidenţi, pentru a asigura şanse egale tuturor în societate.

”Liderii de mâine sunt printre generaţiile de elevi şi studenţi al căror viitor este pus sub semnul întrebării de măsurile de austeritate nedrepte. „Nu din burse strângi averi, stimaţi politicieni!” Pornim din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie!”, afirmă reprezentanţii studenţilor.

Studenţii au protestat şi joi în Piaţa Victoriei, din Capitală, dar şi în mai multe centre universitare dn ţară, faţă de intenţia Executivului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi implicit numărul beneficiarilor. Ei au cerut guvernanţilor să renunţe la intenţia de a schimba modalitatea de calcul a fondului de burse astfel încât acesta să fie raportat în continuare la valoarea brută a salariului minim pe economie, aşa cum prevede legislaţia actuală, şi nu la valoarea netă. „Nu din burse faceţi averi!”, „Nu suntem cheltuieli, suntem investiţii” şi „Mă mai întrebi de ce vreau să plec din ţară?” erau mesajele de pe câteva dintre pancartele studenţilor din faţa Guvernului.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi, despre protestele studenţilor privind modificarea sistemului de burse, că le transmite faptul că, dacă ar fi în locul lor, şi el ar protesta, după cum este convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi în locul lui, ar face ce face el.

”Şi studenţilor şi elevilor le transmit următorul mesaj: Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu. Altfel spus, şi mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de cursuri, numai că un ministru nu face ce îi place, face ce trebuie să facă. Iar colegilor profesori şi sindicatelor le transmit exact acelaşi lucru. Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă. După ce m-am obişnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la şcoală, în viaţă, nu-i confortabil să vii şi să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi locul meu, şi responsabil pentru sistem, trebuie să facă la fel. Asta este situaţia. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem”, a completat el.

De asemenea, ministrul a afirmat că sistemul nostru de bursă nu trebuie să fie o finanţare paralelă a învăţământului gratuit, iar copiii trebuie să meargă la şcoală într-o logică a învăţământului obligatoriu şi gratuit. El a precizat că peste câteva săptămâni, dacă nu facem nimic şi nu înţelegem prin ce trecem, se teme că nu va mai putea fi dată nicio bursă.

Daniel David a precizat că bursele sunt situaţii de excepţie pentru a încuraja procesul educaţional.

”Ţin la cele sociale, fiindcă avem abandonul şcolar atât de mare, iar cele de merit, hai să le ducem la merit. Eu cred că 15% dintr-o clasă, cu nota nouă, nota cea mai mică, eu cred că pentru merit este un lucru decent”, a menţionat ministrul.

El a mai arătat că au început în 2023, 2024, 2025 să dea burse, de merit, rezilienţă.

”Spuneţi-mi, prezenţa la Bacalaureat, prin raportare la câţi au terminat liceul, vi se pare o modificare spectaculoasă, importantă? Rezultatul la bacalaureat? Procentul de succes vi se pare o modificare importantă? Deci, sigur că sunt criterii şi criterii. Ai prins doi ani cu bursă, în care, efectiv, repet, fondul de bursă a explodat. Doi ani în care ai fost bine susţinut şi ai avut vreme să te pregăteşti şi pentru bacalaureat”, a subliniat David.

El a menţionat că este vorba de o situaţie de criză.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că decizia de a tăia unele burse şi de a reduce nivelul altora aparţine ministerului de resort şi Guvernului. Şeful statului precizează că i s-a explicat că sistemul de burse existent în învăţământul preuniversitar românesc este unic în Europa. ”E anormal să numeşti ”de merit” ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”, adaugă el.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. pai de aia le taie la elevi si studenti bursele, ca sa i dea asasinului nazist drogat din kiev?

    unde esti tu Țepeș Doamne? 

    1. Se pare ca da.

      Toata Rumania in strada !!! 

      Esti un prost, aia sunt alti bani nu sunt contabilizati in dficitul bugetar

      NU VREM mujicul rus sa ne calce cu bocancii tara! Ii uram pe rusi din tot sufletul pentru ce ne au furat de sute de ani! 

      Burse de merit inseamna peste nota 9

      Decat davai ceas davai palton mai bine platesc CASS!

      Tinerii din romania care studiaza, in cardasie cu profesorii ,conform lui ilie BOLOVAN sunt niste HOTI ORDINARI. Dupa hapciupalitic,profesorii dau note mari tinerilor pentru a primi burse si astfel se fura de la buget,iar GOLANII care conduc tara au mai putini bani pentru partidele lor.Eu,inteleg ca doamna TOIU si domnu MOSTEANU,au invatat fara sa primeasca BURSE si iata ce stiu sa faca,NIMIC si sunt in functii dupa modelul,HAI la NOI,sa MANCAM NIMIC. Bravo ba ANSTAINILOR.!

      Fugi ca Romania nu da de fapt nimic asasinului drogat de la kiev :-), ei au invatat sa minta de la multi alti membri UE :-) care si ei si au schimbat ajutorul efectiv in ajutor "verbal" "atata cat va fi necesar" :-)

      Le taie bursele ca sa nu mai stea tinerele genii din Carpati prin baruri, cu tigara si drogurile in gura.

      Bursa a devenit o a doua alocatie, se da la toata lumea.  

      Daca tot alocam 2 alocatii la copii, sa le dam si parintilor 2 sporuri pentru antena, 2 indemnizatii de sedinta, 2 sporuri de pericol, alte 2 pentru muraturi, 2 pentru porc, 2 pentru miel, sa le dam si tichete de vacanta in Grecia, Turcia, Bulgaria, Egipt sau Tunisia, sa le dam si cate un BMW pe an si vreo 2 apartamente cu credit Casa Mea zero dobanda. Sa dam in continuare, ca nu numai elevii merita, dar si parinti lor care ii educa bine si ii invata sa aiba mult bun simt (toti dau pe-afara de atat de mult bun simt). 

      Vai de noi! Suntem o natiune de pomanagii. Stam cu mana intinsa din mertan sa ne dea statul tot ce vrem, sa ne creasca copiii, sa ne ingrijeasca parintii, sa ne dea bani de botox, de beri si de mici!

      Da noi ce dam in schimb, ca produsele si serviciile noastre nici noi nu le vrem? 

      Chiar asa este! Se dau note mari foarte usor, mai ales la materiile care nu sunt de examen.

      Este o furaciune generalizata (conform gandirii idioate ca nu dam de la noi!!!) la absolut orice. 

      Hai, mai lasă-ne cu mujicul rus, cu sperietorile astea în numele cărora ați votat un incapabil și un afon.

      Drogangiul de la Kiev primește nu doar bani ci i-am pus țara la dispoziție, să facă ce vrea el, ca să primească Mr. Bean o strângere de mână și un zâmbet galben (ca și al lui, de altfel), de la Ursula. Drogangiul miliardar, dacă s-a văzut stăpân, a dragat brațul Sulina, a organizat convoaie nesfârșite de tiruri care tranzitează România fără niciun control, vinde clandestin cereale și alte produse neverificate, cu complicitatea autorităților române cu atribuții de control. Încă puțin și mujicul ucrainean ne va pune genunchiul pe grumaz, nu cel rus. De bandele de hoți și de raketi ucrainieni care fac legea în România ați uitat? Asta merge numai cu un popor las, fără demnitate, fără curaj și cu conducători de doi lei, ca cei pe care îi avem și i-am avut în ultimii ani.

      Dar de mujicul ucrainian ce zici?

      Orice argument este valabil dacă vrei să îl validezi pe Bolovan și pe Nicu Naparstocul. Într-o țară adusă la analfabetism printr-o politică tenace, de către toate guvernele de după 1989, mai rămăseseră ceva elevi care învățau bine și erau și recompensați pentru asta. Li s-a luat acest stimulent și, până la urmă, această mândrie. Îl rog pe habarnistul, pe rătăcitul de Nicusoros să nu se atingă cumva de pensiile speciale și de salariile nesimțite din sistemul bugetar. Băi, ce țară, ce oameni…. Te apucă disperarea.

    Dacà acordarea acestor burse se reflectă ín rezultate atunci sunt binevenite....

    Realitatea ne arată că sistemul premiat cu burse produce analfabetism funcțional în masă..... Atunci de ce să acordăm burse???? 

    Acordarea surselor trebuie să fie legată de performanta reflectată din testele PISA sau concursuri/olimpiade internaționale.... 

    Ai performanțe, ești premiat nu ai dai teste de evaluare dacă vrei să mai ocupi acel post 

    1. Păi dacă nu sunt în stare să facă un învățământ performant, atunci să îl distrugă de tot, are sens ...deloc! Cam asta spui! Învățământul nu mai e deloc gratuit sau mai bine spus cel gratuit nu e performant. Învățământul se susține cu multe pregătiri în privat și atunci, dacă tai bursele, cu ce vii în schimb? Cu NIMIC!

      Elevii și studenții chiar au nevoie de acești bani!  

      Noi n-am luat burse decat la facultate, si alea peste media 8,5.

      Sau 9,5 cea de "super merit". 

      N-am iesit in strada, am invatat daca am vrut bursa de merit.

      Invatamantul gratuit deja e un maaare avantaj. 

      Si eu chiar am nevoie de o vila. Vreau si eu ceva de la stat! Daca nu o vila, macar o bursa de elev intarziat ca sa ma pregatesc la 50 de ani sa dau bacul. Sunt si eu un elev al acestei tari.

      Mai minte ingusta, un stat normal nu ii da cetateanului ce vrea pipota lui, ca statul nu este Lampa lui Aladin sau sac fara fund, un stat normal trebuie sa ii creeze cetateanului o piata a muncii corecta si echitabila (nu axata pe pile, cumetrii si sinecuri), astfel incat acesta sa poata fi retribuit pe masura muncii prestate. Pe scurt, fiecare trebuie sa primesca contravaloarea corecta pentru ceea ce ofera, nu pentru ceea ce ii este lui necesar.  

      Ne-a invatat PSDul ca trebuie sa tot primim, indiferent de ceea ce facem, asa ca am ajuns toti sa nu mai facem nimic si sa asteptam sa primim in continuare. Nu mai producem nici macar mere, struguri, cirese, rosii (desi sunt scumpe si aduc castiguri mari). Toate ne vin de la turci, polonezi, olandezi si altii, ca aia muncesc. Noi nu muncim, ca ne da PSDul. 

      Asa crestem si generatiile tinere - cu mentalitatea ca le dam de toate: note mari, burse, malluri, terase, bani, tigari, droguri, bauturi alcoolice, concerte, destrabalare, insarcinari la varste de gimnaziu, drepturi stupide si daunatoare (sa nu ii atentionam cand gresesc ca se emotioneaza, sa nu le spunem notele ca se rusineaza, sa le toleram nesimtirea etc etc).

      Componenta materiala ne-a inrobit atat de mult incat a distrus componenta morala si ne indreapta spre autodistrugere pe marea autostrada a prostiei. 

    Eu sa fiu in locul lui Daniel David mi-as da 2 palme si m-as duce la cei care mi-au dat tampenia asta de solutie si le-as zice sa taie pensiile speciale si salariile directorilor din companiile de stat care taie frunse la caini.Acolo sunt banii dumneavoastra.Romania nu are bani pentru ca unii huzuresc pe ce a construit acest popor si considera ca e compania lor.

    Chiar merita tăiate

    1. Economia pe baza de pomeni a lui Ciolacu. Acum toti tipa ce "ne taie drepturile". Fii fericit ca dreptul ala nici nu trebuia sa existe, totul a fost pe indatorarea tarii. Si nu vorbim doar de bursele la liceu sa fie clar.

    Olimpicul, geniul Carpaților, taie bursele elevilor merituoși? Nu e tare asta? Nu doar ca le taie, cu ele începe. Tare de tot!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb