Energie

3 octombrie 2017
Niculae Havrileţ

ANRE amână scumpirea gazelor pentru 1 noiembrie

ANDREI STANCompanii / 3 octombrie 2017

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea preţului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Directoratul Hidroelectrica se măreşte cu doi membri

O NOUĂ ORGANIGRAMĂ A FOST APROBATĂDirectoratul Hidroelectrica se măreşte cu doi membri

A.I.Ziarul BURSA #Companii / 2 octombrie 2017

Actualizare 14:55 "Hidroelectrica": Rolul noii structuri organizatorice este acela de accelerare a listării

"Hidroelectrica" are avizată, începând cu această săptămână, o nouă structură organizatorică al cărei rol este acela de accelerare a procesului de listare şi orientarea companiei către dezvoltare şi investiţii, potrivit unui comunicat al societăţii, trimis Redacţiei.

-----------

Conducerea Hidroelectrica a aprobat, vineri seară, noua organigramă a companiei, fiind vizată de Consiliul de Supraveghere, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

CONSILIUL CONCURENŢEI NU ARE DOVEZI PRIVIND ÎNŢELEGERI ILEGALE ÎNTRE PARTICIPANŢII LA PIAŢA ENERGIEIBogdan Chiriţoiu: "Furnizorii de energie au ţipat să intervină statul să îi apere de prostia lor"

ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Companii / 2 octombrie 2017

Consiliul Concurenţei nu a avut indicii ca să declanşeze o investigaţie pe piaţa energiei, în urma salturilor de preţ înregistrate în această vară, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, sâmbătă, în cadrul unui seminar la Sinaia.

ANRE a aprobat funcţionarea pieţei spot de gaze pe OPCOM

ANRE a aprobat funcţionarea pieţei spot de gaze pe OPCOM

A.C.Companii / 20 septembrie 2017

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat funcţionarea pieţei spot de gaze de pe bursa OPCOM (operatorul pieţei de energie electrică şi de gaze naturale din România), în urma şedinţei Comitetului de reglementare,...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0945
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5565
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur678.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo