eToro: O singură acţiune din grupul celor "7 Magnifici" a crescut de la începutul anului

M.P.
Miscellanea / 2 mai

eToro: O singură acţiune din grupul celor "7 Magnifici" a crescut de la începutul anului

A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din grupul celor " 7 Magnifici" - giganţii tehnologici americani, care şi-au publicat rapoartele financiare pentru primul trimestru al anului: Meta, Microsoft, Amazon şi Apple, conform unui comunicat transmis redacţiei. Deşi toate au raportat creşteri ale veniturilor, doar în cazul uneia din ele, Microsoft, rezultatele au reuşit să împingă performanţa acţiunii în teritoriu pozitiv de la începutul anului. Înainte de publicarea acestor rezultate, investitorii aveau semne de întrebare cu privire la cererea de legată de AI, dar şi la impactul tarifelor vamale.

Microsoft a risipit rapid aceste îngrijorări, înregistrând o creştere masivă de 35% a vânzărilor cloud-ului Azure, cu mult peste aşteptările analiştilor de 30%, şi demonstrând cât de bine monetizează inteligenţa artificială. Veniturile totale au crescut cu 13%, până la 70,1 miliarde de dolari, în timp ce profitul ajustat a fost de 3,46 dolari pe acţiune. Cheltuielile de capital în primul trimestru din 2025 au crescut la 21,4 miliarde de dolari, mai puţin decât în trimestrul anterior - prima scădere trimestrială în doi ani - dar cheltuielile de capital prevăzute pentru întregul an rămân neschimbate. Este important de menţionat că Microsoft se aşteaptă la o uşoară creştere a marjelor operaţionale de la an la an, în ciuda cheltuielilor masive, ceea ce întăreşte teza că Microsoft este o maşină de făcut bani.

Meta Platforms, proprietara Facebook, WhatsApp şi Instagram a raportat, de asemenea, rezultate solide pentru primul trimestru al anului 2025, cu venituri în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 42,3 miliarde de dolari, depăşind cu 4% aşteptările analiştilor. Profitul net a crescut cu 35%, până la 16,6 miliarde de dolari (6,43 dolari pe acţiune), impulsionat de veniturile solide din publicitate, de 41,4 miliarde de dolari, din segmentul familiei sale de aplicaţii. Meta a descoperit însă că metaversul este costisitor, divizia respectivă raportând o pierdere operaţională de 4,2 miliarde de dolari. Compania şi-a majorat însă previziunile privind cheltuielile de capital pentru 2025 la 64-72 miliarde de dolari (de la 60-65 miliarde de dolari) pentru a accelera infrastructura de AI, inclusiv centrele de date şi hardware-ul de ultimă generaţie. CEO-ul Mark Zuckerberg a subliniat progresele înregistrate de Meta AI, care se apropie acum de 1 miliard de utilizatori lunari. Meta a estimat venituri pentru trimestrul al doilea de 42,5-45,5 miliarde de dolari, dar analiştii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul tarifelor vamale dintre SUA şi China asupra cheltuielilor de publicitate, în special din partea firmelor chineze de comerţ electronic, precum Temu, potrivit comunicatului.

Amazon a raportat, de asemenea, rezultate solide, cu vânzări nete în creştere cu 9% faţă de anul precedent, până la 155,7 miliarde de dolari, şi un profit net care a sărit la 17.1 miliarde de dolari. Veniturile sale din serviciile cloud Amazon Web Services au crescut cu 17%, până la 29,3 miliarde de dolari (aproape egalând consensul de 29,4 miliarde de dolari), în timp ce veniturile din publicitate au crescut cu 19%, până la 13,92 miliarde de dolari. Cu toate acestea, acţiunile au scăzut cu aproape 4% după închiderea pieţei, investitorii reacţionând la previziunile prudente pentru trimestrul al doilea, care nu au îndeplinit estimările Wall Street, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la profitabilitate în contextul noilor tarife impuse de SUA asupra produselor chinezeşti. De fapt, Amazon a menţionat că estimările sale fac obiectul unei "incertitudini substanţiale".

Acţiunile Apple au scăzut, de asemenea, cu peste 2% după închiderea pieţei, în ciuda rezultatelor financiare peste aşteptări pentru trimestrul al doilea al anului 2025, cu venituri în creştere cu 5,1%, până la 95,36 miliarde de dolari, şi un profit pe acţiune de 1,65 dolari. Vânzările de iPhone au depăşit aşteptările, atingând 46,84 miliarde de dolari, în timp ce veniturile din servicii (26,65 miliarde de dolari) au ratat la limită estimările. Vânzările din China au scăzut la 16 miliarde de dolari, cu 2,3% mai puţin decât estimările, pe fondul concurenţei din partea Huawei, Xiaomi şi Oppo, în timp ce guvernul chinez a interzis utilizarea tehnologiei străine în anumite locuri de muncă. Investitorii rămân prudenţi din cauza riscurilor legate de tarifele impuse de SUA asupra Chinei. Apple se aşteaptă la o creştere a costurilor cu 900 de milioane de dolari din cauza tarifelor vamale în perioada actuală, dacă acestea rămân neschimbate, a declarat compania. Veniturile vor creşte cu un procent cuprins între 1% şi 5% în acest trimestru. Analiştii au estimat o creştere medie de 5%.

Dintre cei "7 Magnifici", de la începutul anului, doar Microsoft înregistrează o performanţă pozitivă a acţiunilor, de +0,93%. Cea mai mare scădere a preţului acţiunilor de la începutul anului se înregistrează la Tesla (-31%), urmată de Apple şi Nvidia, ambele cu aproape -16%, Alphabet (Google) şi Amazon, cu aproximativ -15%. Meta se apropie de zona pozitivă, cu -2,27%. Toate acţiunile companiilor din grupul celor "7 Magnifici" sunt printre cele preferate de investitorii individuali români pe platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro, Nvidia fiind cea mai deţinută acţiune, urmată de Tesla, Apple pe locul 4, Microsoft pe 5, Amazon pe 7, Alphabet pe 8 şi Meta pe locul 10 la sfârşitul trimestrului 1 al anului 2025, se mai precizează în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8378
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.2343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb