Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea a prelungit termenul pentru depunerea ofertelor formulate în cadrul Fazei I a procedurii de selecţie, până la 22 ianuarie 2009, a anunţat azi Fondul.
"Decizia are la bază solicitarea expresă a consultantului financiar Schroders, având în vedere programul de lucru în ţările europene şi SUA, la final de an 2008", se arată în comunicatul Fondului.
Fondul Proprietatea a publicat în presa internă şi internaţională pe 11 decembrie cererea de oferte pentru selectarea administratorului, data limită pentru depunerea acestora fiind atunci pe 15 ianuarie 2009, iar potenţialii administratori puteau lansa întrebări sau solicitări de clarificare până în 24 decembrie.
"Dacă cei de la Comisia de selecţie vor rămâne pe calendarul stabilit în prezent, cel mai târziu la sfârşitul lunii martie administratorul desemnat ar putea primi avizul CNVM, iar la finalul lui aprilie sau începutul lunii mai îşi va intra efectiv în funcţie", declara luni preşedintele directoratului FP, Daniela Lulache.