Fonduri Europene

30 ianuarie 2016

AFIR a demarat analiza propunerilor pentru simplificarea accesării PNDR

Andrei StanFonduri Europene / 21 ianuarie 2016

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a organizat, în perioada 12 - 14 ianuarie 2016, dezbateri publice la nivel judeţean pentru a identifica soluţii de adaptare şi simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat al AFIR remis redacţiei.

CORINA CREŢU:"România a reuşit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Politica de Coeziune"

S.A.Fonduri Europene / 13 ianuarie 2016

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a primit astăzi, la Bruxelles, o delegaţie a Ministerului Fondurilor Europene din România, condusă de ministrul Aura Carmen Răducu, ocazie cu care s-a discutat despre situaţia implementării proiectelor din perioada de programare 2007-2013, finanţate prin Politica de Coeziune, priorităţile României pentru 2016 privind implementarea cu succes a programelor din perioada 2014-2020 şi includerea României într-un proiect pilot privind dezvoltarea regiunilor, arată un comunicat al Reprezentanţei CE la Bucureşti.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0263
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3478
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3505
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8911
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.9534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo