Geithner sprijină planul de criză al UE

F. A.
Internaţional / 7 decembrie 2011

Secretarul Trezorerie americane, Timothy Geithner, a anunţat aseară că sprijină în totalitate planul franco-german de abordare al crizei datoriilor suverane ale zonei euro, menţionând, de asemenea, că Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să joace un rol major în orice soluţie, informează Reuters.

Geithner şi-a oferit sprijinul după ce agenţia de rating Standard & Poor's a lansat un al doilea avertisment asupra blocului eu, ameninţând cu retrogradarea ratingului fondului său de salvare.

Geithner a mai adăugat că se simte încurajat de mişcările către o "uniune fiscală", sub care statele membre ale zonei euro, ar urma nişte reguli comune de strâmtorare bugetară, şi a subliniat rolul central pe care îl are BCE în rezolvarea crizei, instituţie care a fost şovăielnică în a lua măsuri decisive până când guvernele îşi vor stăpâni problemele bugetare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb