În negocierile pentru formarea Guvernului Luca Niculescu, stabilitatea ţării are mulţi susţinători, dar asumarea ei vine cu precizări. Întâlnirile pe care liderii PSD şi PNL le-au avut ieri cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au conturat o situaţie în care fiecare partid acceptă necesitatea unui executiv funcţional, păstrând însă o grijă deosebită pentru propria expunere politică. Sorin Grindeanu cere schimbarea politicii economice şi participarea liberalilor la guvernare. Ilie Bolojan lasă deschisă posibilitatea învestirii, dar refuză revenirea într-un cabinet alături de PSD. Luca Niculescu trebuie să transforme aceste poziţii într-un acord care să reziste şi după votul Parlamentului.
Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, a precizat din start, după întâlnirea cu premierul desemnat, că social-democraţii nu susţin varianta unui guvern tehnocrat, dar în acelaşi timp, a ţinut să precizeze: „Nu ne interesează funcţiile”. Cu toate acestea, liderul PSD a spus că cele zece priorităţi ale partidului pentru viitorul guvern, aprobate în august la Sinaia, trebuie să se regăsească în programul de guvernare. Sunt afirmaţii care, aşezate una lângă alta, cer ceva mai multă atenţie decât ar sugera solemnitatea lor. Cu alte cuvinte, PSD nu este interesat de funcţii, dar este interesat de program, de componenţa politică a guvernului şi de identitatea partenerilor, pentru că Sorin Grindeanu a solicitat explicit implicarea PNL şi UDMR în construcţia politică pe care ar urma să se sprijine Cabinetul Niculescu. Această condiţie are mai degrabă o explicaţie electorală decât una instituţională şi anume că deciziile dificile sunt mai uşor de apărat când răspunderea pentru ele are mai mulţi titulari, la fel cum mai uşoară devine împărţirea costurilor guvernării.
La PNL, după întâlnirea cu Luca Niculescu, preşedintele Ilie Bolojan a spus că liberalii au decis că nu mai guvernează cu PSD şi a adăugat: „PNL e deschis să acorde un vot de instalare acestui guvern”.
Cele două afirmaţii definesc o ofertă politică precisă: liberalii pot lua în calcul învestirea cabinetului, păstrându-se în afara Executivului. Practic, Ilie Bolojan oferă o posibilitate reală de deblocare a actualei situaţii, dar poziţia sa are un avantaj electoral evident: PNL va revendica o contribuţie la instalarea guvernului Niculescu, dar îşi păstrează libertatea de a critica ulterior deciziile acestuia.
În aceste condiţii, pentru Luca Niculescu diferenţa dintre majoritatea de învestire şi majoritatea de guvernare este decisivă. Premierul desemnat a insistat după întâlnirea cu PNL asupra nevoii unei susţineri care să asigure şi funcţionarea ulterioară a Executivului. El a recunoscut că solicitarea PSD privind intrarea PNL la guvernare nu a obţinut acordul liberalilor.
Există şi un spaţiu de compromis economic. Ilie Bolojan a precizat că obiectivele de deficit trebuie respectate, lăsând loc discuţiei despre mijloacele de atingere a lor. Corectarea unor măsuri sociale poate fi compatibilă cu disciplina bugetară dacă sunt prezentate costurile şi sursele de finanţare. PSD trebuie să explice cum plăteşte schimbarea cerută, iar PNL trebuie să examineze alternativele prin efectele lor economice şi sociale.
Cert este că rectificarea bugetară şi pregătirea bugetului pentru 2027, indicate de Luca Niculescu drept urgenţe pentru Cabinetul său, vor obliga rapid partidele să-şi precizeze poziţiile. Atunci se va vedea câtă asumare există în majoritatea cerută de Grindeanu şi cât sprijin efectiv există în deschiderea anunţată de Bolojan. Bugetul are avantajul de a reduce ambiguitatea: fiecare promisiune trebuie să primească o sumă, fiecare sumă trebuie să aibă o sursă, iar fiecare proiect trebuie să obţină voturi.
Luca Niculescu nu ar trebui să devină ţinta comodă a contradicţiilor pe care partidele încă nu le-au rezolvat. El are obligaţia de a negocia un program viabil şi o echipă competentă. PSD şi PNL au obligaţia de a spune cât din această construcţie acceptă să susţină atunci când apar deciziile dificile. Altfel, viitorul premier riscă să conducă un guvern cu numeroşi participanţi la stabilirea politicilor şi cu un singur destinatar al nemulţumirii publice, deoarece puterea va fi negociată în sediile de partid, în timp ce răspunderea va fi livrată integral la Palatul Victoria.

























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 09.10.2026, 00:41)
dacă PeSeDeu și PeNeLeu moșesc la greu, la domn diplomat galactic Luca Știrbulescu, nu cumva oare doctor Rafila, doctor Bușoi și doctor Rogobete, pun ei de-o chetă de-l trimit pe Știrbulescu la dentist să se facă frumos înainte de-a deschide gura în față la duamna Ursula ?! că dehh, totuși, eticheta de pro-ioropean !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2026, 09:48)
Din al tau put al gandirii emani numai postari de mare si valoroasa incarcatura intelectuala, cu o profunzime si complexitate a analizei demne de Obrejia. Scoala ruseasca de trolli s-a blocat in dantura lui Niculescu. Operatiunea speciala a esuat si aici!
Putlerul a pus gand rau Bursei si lanseaza zilnic asupra ei bomba cu 3 prosti - Vijeu el Idiotus, Oarecare prostovan si Vali bancher 2 neuroni de 2 bani.
In rest, despre Grindeanu, nimic bun. Numai smecherie, falsitate si minciuni. O hiena marca PSD!
De ce nu vrea Sorin Grindeanu guvernarea? Sorin Grindeanu vrea guvernarea, el nu vrea să fie premier.
Are un dans foarte special. Este prins între dorința partidului de a rămâne la butoane și funcția de prim-ministru, care nu este cea mai dorită funcție din lume în momentul ăsta.
Și nu pentru Sorin Grindeanu, pentru că este o poziție din care încasezi, nu livrezi. Sau livrezi mult mai puțin decât livrai pe vremuri, dar încasezi cu siguranță. Uită-te la Ilie Bolojan. A venit cu un capital uriaș de imagine și pleacă înjurat de toată lumea. În primul rând, înjurat de domnul Sorin Grindeanu. Iar Sorin Grindeanu nu vrea să fie în poziția asta. Și atunci cred că, la toate întâlnirile cu Nicușor Dan, cred, n-am informații, dar cred, domnul Grindeanu a încercat din răsputeri să-și saboteze nominalizarea. Iată, este a patra numire de premier și niciunul n-a fost Sorin Grindeanu până în momentul ăsta. Totuși, este partidul cel mai mare din Parlament. Partidul a pus numele lui Grindeanu pe masa președintelui și, cu toate astea, președintele cumva îl uită pe Grindeanu. Eu mi-am dat seama că Sorin Grindeanu știe că nu va fi nominalizat în momentul în care a ieșit să spună că-și asumă guvernarea și funcția de premier. Era foarte relaxat, era foarte dornic să se "sacrifice" pentru țară. Și, în momentul ăla, entuziasmul lui Sorin Grindeanu mi-a dat de înțeles că domnul Grindeanu știe ceva ce noi nu știam. Ei, iată, s-a dovedit, după câteva zile, că nu era soluția nici de data asta și că soluția a fost un tehnocrat căruia îi va fi foarte greu să strângă cele 233 de voturi.
Domnul Sorin Grindeanu cu siguranță nu vrea să fie premierul care va trebui să țină cheltuielile sub control, că asta critică de ceva ani încoace. Sau să taie cheltuieli, pentru că de asta va avea nevoie România, că altfel n-o să poată să meargă mai departe. Sau să fie premier al unui guvern în plină criză și să lase Partidul Național Liberal, spre exemplu, să intre în opoziție alături de USR, de unde nu au decât, cum altfel, să crească. Și domnul Sorin Grindeanu, la finalul zilei, nici nu cred că vrea să își asume vreo secundă altceva decât să dea, nu să taie.
Singura problemă majoră pe care o are însă domnul Sorin Grindeanu este că, în interiorul Partidului Social Democrat, din ce în ce mai mulți îl împing să fie totuși acolo, alături de PSD, la vedere. Pentru că altfel nu văd garanțiile că toate conductele pe care le au legate unii dintre membrii acestei formațiuni la bugetul de stat mai rămân deschise.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2026, 12:57)
ai si tu o problema, poate omul este in curs de a si pune niste implanturi dentare care nu se pot pune decat dupa cateva luni
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2026, 13:16)
Adevarul este ca am avut din totdeauna niste prim ministri model: Victor Ciorbea, Radu Vasile, Viorica Dancila, Liviu Dragnea (avea si el niste dinti...), Dacian Ciolos, Mihai Tudose, samd! Ce sa mai zic de presedinti!
2. Opinie
(mesaj trimis de Anonim în data de 09.10.2026, 08:59)
Cum sa mai intri la guvernare cu un partid care a dat guvernul jos,din care făcea și el parte!
PSD este cel mai corupt și nociv partid,în frunte cu Grindeanu!
Ilie Bolojan este cel mai corect și onest prim ministru!
Ce încredere sa mai ai în PSD,când Ciolaciu a făcut cele mai mari datorii,iar Bolojan este criticat ca el a adus tara în situația dezastruoasă!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2026, 09:12)
GUVERN DE UNIUNE NATIONALA. PENTRU TARA,CA IN SPANIA DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. FARA NICIUN MOFT.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Nobody 2 în data de 09.10.2026, 11:43)
Guvernul va fi votat cu un scor puternic. Bolojan vrea sa fuga de la palatul Victoria, Grindeanu nu vrea sa fie premier, UDMR pentru ca altfel s-ar putea sa se mearga la anticipate si AUR ar mai creste, desi sunt in scadere cu noile aventuri ale lui Simion the Golan!
El Condor, zeul tau Simion s-a facut de ras la TVR!