Hidrocentralele Nefinalizate: Costul Secetei, Inundaţiilor şi Insecurităţii Energetice

Ţara noastră se află astăzi într-un moment de răscruce când vine vorba de gestionarea resurselor de apă, a producţiei interne de energie şi a protecţiei populaţiei împotriva fenomenelor extreme, iar în timp ce unele proiecte hidroenergetice au fost stopate sau amânate, realitatea ultimilor ani arată clar că nevoia de a finaliza aceste lucrări nu a fost niciodată mai urgentă, conform unui comunicat de presă transmis de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), de la care relatăm cele ce urmează.

Hidrocentrale începute şi nefinalizate nu sunt doar şantiere abandonate, ci investiţii publice valoroase, resurse energetice neexploatate şi instrumente esenţiale în lupta împotriva secetei şi inundaţiilor.

Construcţia hidrocentralelor nefinalizate a fost realizată din preţul cu energia electrică platită de consumatorii români. Astfel, în cei 38 de ani în medie de construcţie a acestor hidrocentrale, considerând ponderea consumului de energie electrică medie a populaţiei de 20%, estimăm că fiecare consumator casnic a achitat în medie cca 120 lei pentru a susţine aceste lucrări.

Conform sursei menţionate, costurile pentru demolarea a 7 hidrocentrale sunt depedente de mulţi factori, dimensiune, vechime, amplasare, mediul înconjurător, necesitatea remedierii mediului, sedimente, infrastructura etc. Plecând de la costurile demolărilor de astfel de amenajări hidrotehnice în SUA, pot sări la sute de milioane USD / hidrocentrală. Considerând costurile de demolare a hidrocentralelor şi readucerea terenurilor la forma iniţială, de cca 200 - 300 milioane USD/hidrocentrală, rezultă că pentru 7 hidrocentrale ar fi necesari cca 1.6 mld USD.

Astfel, în situaţia în care se va lua această hotărâre românii vor achita aceste sume, respectiv estimăm că fiecare consumator casnic ar achita în medie cca 160 lei pentru a demola aceste hidrocentrale. În acelaşi timp continuarea şi finalizarea lucrărilor estimăm că ar determina achitarea în medie de 3,2 de lei de fiecare consumator în următorii 10 ani.

Regiunea Moldovei traversează cea mai gravă perioadă de secetă din ultimele decenii, cu efecte resimţite de sute de mii de persoane. În 2024, 306 localităţi au fost afectate de lipsa apei, iar 251 de localităţi au raportat fântâni secate, impactând direct aproximativ 400.000 de locuitori. Aceste situaţii nu mai reprezintă excepţii, ci manifestări ale schimbărilor climatice accelerate. În acest context, hidrocentralele şi lacurile de acumulare devin esenţiale pentru atenuarea efectelor secetei, reducând de două până la trei ori perioadele în care debitele râurilor scad la nivel critic, asigurând alimentarea cu apă a localităţilor în perioadele secetoase, menţinând debitele minime ecologice şi sprijinind irigaţiile pe timpul verii. Finalizarea amenajărilor hidrotehnice din Moldova ar putea creşte volumul de apă stocabil cu peste un miliard de metri cubi, reducând efectele secetei hidrologice cu mai mult de 60%.

Moldova nu se confruntă doar cu lipsa apei, ci şi cu efectele excesului acesteia. În ultimele trei decenii, inundaţiile au provocat moartea a 25 de persoane, au afectat aproape 9.000 de locuinţe, dintre care 168 au fost complet distruse. Lacurile de acumulare asociate hidrocentralelor nefinalizate ar putea reduce vârful viiturilor cu 30-70% şi frecvenţa inundaţiilor majore de două până la trei ori, valori care fac diferenţa între o gospodărie măturată de ape şi una protejată.

România a triplat în ultimii 50 de ani numărul persoanelor raccordate la reţeaua publică de apă, însă această extindere masivă nu a fost însoţită de dezvoltarea unor surse noi de alimentare. Nu s-au construit acumulări sau baraje noi, iar în multe localităţi fântânile gospodăriilor răcordate au fost închise, reducând alternativele oamenilor. În aceste condiţii, presiunea asupra surselor de apă existente creşte semnificativ, iar sustenabilitatea sistemului devine tot mai incertă în lipsa realizării acumulărilor de apă.

La aceasta se adaugă faptul că populaţia urbană foloseşte din ce în ce mai multă apă potabilă, din cauza creşterii nivelului de trai şi a conectării reţelelor moderne. În 1990, consumul mediu era de cca 120 l/persoană/zi; în 2024, se apropie de 160 l/persoană/zi în marile oraşe.

România a înregistrat în 2024 un import net de aproximativ 3 TWh, un nivel îngrijorător pentru o ţară cu un potenţial hidroelectric semnificativ. Cele şapte hidrocentrale nefinalizate dispun de o putere instalată totală de 214 MW şi ar putea produce între 0,7 şi 1 TWh pe an, acoperind 15-18% din vârfurile de consum şi reducând importurile nete cu circa 25% faţă de nivelul înregistrat în 2024.

Asta se traduce în preţuri mai mici la energie cu 3-5%, mai puţină dependenţă de pieţele externe şi o mai mare stabilitate a sistemului energetic naţional.

Cele 7 hidrocentrale ar putea acoperi 15-18% din vârfurile de consum ale României, când preţurile sunt foarte mari.

De asemenea, resursa de apă a României s-a redus de la 2.200 m³/locuitor/an la aproximativ 1.800 m³/locuitor/an în ultimele decenii. În ritmul actual, ţara riscă să ajungă sub pragul de stres hidric până în 2050.

Finalizarea hidrocentralelor reprezintă una dintre măsurile esenţiale care combină adaptarea la variabilitatea climatică, producerea de energie regenerabilă şi managementul integrat al resurselor de apă. România nu mai poate permite ca aceste proiecte, tot mai necesare, să rămână neterminate.

Decizia privind viitorul acestor proiecte trebuie să fie luată de români, în mod informat:

În primul rănd, finalizarea hidrocentralelor ar aduce energie mai ieftină, mai puţine inundaţii, reducerea lipsei apei pentru populaţie şi agricultură, diminuarea efectului perioadelor de secetă, precum şi valorificarea investiţiilor deja făcute,

În al doilea rând, oprirea lor ar implica costuri mari de demolare care ar trebui achitate de fiecare român, pierderea producţiei energetice şi menţinerea vulnerabilităţii hidrologice.

Hidrocentralele începute sunt investiţii importante, cu beneficii potenţiale pentru energie, gestionarea apei şi siguranţa comunităţilor, dar şi cu responsabilităţile majore privind protecţia mediului şi respectarea legislaţiei. De aceea, România are nevoie de o hotărâre matură, transparentă şi bazată pe date, care să pună în balanţă atât interesul public şi securitatea energetică, cât şi protejarea mediului, astfel încât soluţia aleasă să fie cu adevărat în beneficiul cetăţenilor şi al naturii.