IAR disponibilizează 303 angajaţi, iar Construcţii Aeronautice, 89

OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOV
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 26 iunie 2009

Ieri, au fost aprobate planurile de restructurare ale societăţilor IAR şi Construcţii Aeronautice Ghimbav în cadrul Adunărilor Generale a Acţionarilor celor două companii. Astfel, societatea IAR Ghimbav urmează să disponibilizeze, până la finele lunii iulie, 303 persoane, 16 dintre acestea urmând să nu beneficieze de prevederile Ordonanţei 95/2002, cea care priveşte acordarea a 36 de salarii compensatorii. Potrivit liderului sindicaliştilor de pe platforma IAR, Şuba Arpad, cei 16 nu vor mai beneficia de prevederile ordonanţei deoarece au fost angajaţi după 2004 sau provin din rândul muncitorilor care au mai fost odată "recompensaţi" cu salarii compensatorii la o restructurare trecută, după care au fost angajaţi. Dis­ponibilizaţii urmează să primească preavizele în această dimineaţă.

Cea de-a doua etapă a disponibilizărilor va cuprinde 350 de persoane şi va avea loc în primăvara anului viitor în caz că societatea nu va înregistra printr-o minune un reviriment economic.

În ceea ce priveşte compania Construcţii Aeronautice Ghimbav, acţionarii au decis ca în prima etapă a procesului de restructurare să părăsească societatea 89 de salariaţi, toţi urmând să beneficieze de salariile compensatorii oferite prin Ordonanţa 95/2002. În cea de-a doua etapă, care va avea loc tot în primăvara anului viitor, ca şi în cazul IAR, urmează să părăsească societatea şi restul de 45 de angajaţi, ceea ce va conduce la închiderea companiei. Desigur, acest lucru se va întâmpla în caz că Guvernul nu va realiza în ultimul ceas că există posibilitatea salvării companiei prin atribuirea de lucrări de reparaţii pentru avioanele Aeroclubului României.

"În urmă cu cinci ani, când s-a făcut divizarea societăţii IAR Ghimbav, Hotărârea de Guvern care stipula acest lucru prevedea că datoriile preluate de ICA şi Toptherm vor fi transformate în acţiuni. Din păcate, acel act normativ nu a fost respectat, iar rezultatul este falimentul celor două societăţi, diferenţa fiind doar că una dintre ele a rezistat mai mult", a explicat Şuba Arpad.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro