Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Digi24, că a fost surprins să afle, în perioada în care a fost preşedinte interimar, că vârsta medie de pensionare a judecătorilor din România este de doar 48 de ani, iar pensia medie ajunge la aproximativ 5.000 de euro. Oficialul a calificat aceste situaţii drept „anormale” şi a afirmat că ele vor fi corectate.
„Am văzut asta în cele trei luni de zile cât am fost preşedinte interimar, când am semnat pensionările. Am rămas surprins, pentru că nu ştiam că vârsta medie de pensionare este de 48 de ani şi am devenit un om cât se poate de convins că aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta. Iar corecţia pe pensii speciale este unul din jaloanele pe care România trebuie să le îndeplinească”, a declarat Bolojan.
Premierul a recunoscut că sunt numeroase excepţii în sistemul public în privinţa pensionării înainte de vârsta de 50 de ani, explicând că această situaţie a scăpat de sub control în ultimii ani. În opinia sa, România are nevoie de forţă de muncă activă şi de contribuabili, iar menţinerea unor privilegii în sistemul public generează inechităţi şi dezechilibre economice.
„Din păcate, sunt multe excepţii. Nu sunt foarte mulţi la 45 de ani, dar, cu siguranţă, de la aproape 50 încep să fie mulţi. Această situaţie o avem datorită, din nou, scăpării de sub control a modului în care categorii de oameni care lucrează în sectorul public au ajuns să se pensioneze mult mai repede decât este normal în orice ţară din Europa. Acest lucru trebuie corectat pentru că este o chestiune de inechitate faţă de ceilalţi oameni, dar mai grav faţă de situaţia economică a ţării noastre, în care ai nevoie de oameni în piaţa muncii, ai nevoie de plătitori”, a mai spus premierul.
În privinţa unei eventuale reforme legislative, Ilie Bolojan a subliniat că orice măsură trebuie construită solid şi cu atenţie la deciziile Curţii Constituţionale, pentru a evita invalidarea ei.
„Avem nevoie de legi speciale, de nişte calcule care să stea în picioare, pentru că s-au mai făcut astfel de corecţii care au fost anulate de Curtea Constituţională. Şi atunci vrem spectacol să anunţăm nişte măsuri care ştim că nu au finalitate sau mai bine le explicăm la oameni? Vom corecta aceste lucruri, dar lăsaţi-ne o lună, două, să putem lucra temeinic şi dacă venim cu o măsură, ea într-adevăr să aibă finalitate”, a conchis şeful Guvernului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2025, 23:00)
romania a ajuns un eldorado al coruptiei, hotiei, santajului, sinecurilor, evaziunii, interlopilor, bancilor ce fac profit in un an cat altii in 7 ani in vest, un eldorado al judecatorilor, magistratilor, procurorilor, securistilor, sristilor, parlamentarilor, ministrilor, medicilor, avocatilor, lista e lunga, toti pe spinarea a vreo 6, 7 milioane de prosti care muncesc si pe spinarea jupuielii pensionarilor.
niciodata nu veti vota ce vreti voi si cand vreti voi, ci doar ce vor ei si cand vor ei, au dovedit asta in 24-25.
va credeti liberi? nu sunteti.
sunteti liberi sa plecati dar au leac si pentru asta, ii veti plati in continuare de oriunde ati fi.
nimic din ce zice escrocul asta nu se va realiza, dar ei vor propasi si se vor imbuiba in continuare.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2025, 23:37)
Pai da mai loaza ca de fiecare data in loc sa votezi candidat independent care are domiciliul si familia in circumscriptia in care candideaza, cand erati tineri, erati dinastia “da dreapta”, votati liste de securisti sa dati “UE” la “ciuma rosie” iar acum la “expirare” toti sunteti la pomeni sa va dea statul casa, masa si pensie indexata. Sunteti 4 milioane jumatate de pensionari si nu gasiti niste pensionari cinstiti sa-i alegeti in parlament care sa aibe grija pensionarilor, dar hei, sistemul e de vina ca voi sunteti loaze
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 08:16)
foarte corect, imbuibatii vor chefui si prostimea va plati. Colonie falimentara, desertul saraciei precum Ungaria, Bultaria, Serbia, Bosnia, Grecia......
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 09:56)
Adica nu e bine ca taie?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 05:43)
Curatenia trebuie inceputa cu Kovesi, cea care a distrus efectiv Romania cu panarama aia de lupta anti-coruptie. Kovesi arestata si condamnata ar fi pasii obligatorii, apoi mai vedem.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 09:57)
Pe ce acuzatie?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de wes în data de 09.07.2025, 11:13)
abuz in serviciu, extorcare, tradare... jumate din codul penal
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 08:14)
5000 euro /luna net. Asta i pensia minima a imbuibatilor.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 09:57)
Pensia medie. Dar oricum e mult. Lasa-l sa le-o taie, sau e bine asa?
4. fără titlu
(mesaj trimis de No name în data de 09.07.2025, 08:45)
Nu se poate face nimic,magistratura este putere în stat,nici un guvern nu va ataca magistratura.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 10:48)
Magistratura este mafie in stat. Sa nu sara magistratii sa spuna ca cei corupti sau sub comanda sunt exceptii pentru ca nu ii cred atata timp CSM, ales liber de catre ei, nu face nimic in favoarea justitiei, ci are singurul scop sa conserve starea actuala. Politrucii nu vor lua nici o masura impotriva magistratilor pentru ca le e frica de dosarele din sertare, iar daca vor avea curajul sa o faca, guvernul va fi dat jos prin dezvaluiri scandaloase si demonstratii la comanda securicilor, asa cum au fost toate marile demonstratii. "Poporul" nu a iesit in strada cand a fost taxat de guvernanti, dar sigur va iesi cand vor fi taxati magistratii (bineinteles ca sub alte motive).
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 10:52)
Sau vor promova o lege care sa corecteze aberatia cu pensiile speciale care va fi declarata neconstitutionala de CCR (fiind facuta in colaborare cu politrucii si securicii de acolo)
5. fără titlu
(mesaj trimis de No name în data de 09.07.2025, 08:46)
Aceste pensii vor fi acoperite din impozitul majorat pe proprietăți imobiliare etc
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 09:28)
altul care ne povesteste si nimic ...
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 09:58)
Adica nu trebuia sa-ti spuna varsta si pensia medie nesimtite?