ÎN ACEST AN, Rompetrol şi-a majorat reţeaua cu 13 benzinării în Moldova

F.A.
Companii / 20 noiembrie 2013

Grupul Rompetrol şi-a majorat reţeaua de distribuţie, în acest an, cu 13 benzinării în Moldova, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Rompetrol Moldova, parte a Grupului Rompetrol, a deschis recent două noi staţii de distribuţie a carburanţilor în Chişinău şi în apropierea punctului de trecere a frontierei cu ţara noastră, arată documentul citat.

Vladislav Rusnac, director general al Rompetrol Moldova, previzionează, pentru acest an, o creştere a vânzărilor retail de 25%. Domnia sa declară: "Prin staţiile deschise până acum, ne-am propus o extindere a prezenţei Rompetrol în toate zonele Republicii Moldova, acest obiectiv fiind în acord cu strategia regională a Grupului Rompetrol. Pentru acest an estimăm o creştere a vânzărilor retail de 25%, implicit o majorare a cotei de piaţă la 15% retail şi de peste 20% wholesale".

În ţara noastră, compania operează peste 750 puncte de distribuţie carburanţi, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi trei staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb