ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Volumul creditelor acordate companiilor de EximBank a urcat cu 40%

F.A.
Bănci-Asigurări / 4 noiembrie 2013

Volumul total al creditelor acordate companiilor de către EximBank, a urcat, în primele nouă luni, cu 40% faţă de finalul anului trecut, depăşind 1,5 miliarde de lei, se arată într-un comunicat de presă.

"Ne-am stabilit ca obiectiv principal dinamizarea activităţii în direcţia finanţării companiiilor româneşti şi, iată, rezultatele o arată, suntem pe drumul cel bun: volumul creditelor acordate a urcat în primele nouă luni cu 40% faţă de decembrie 2012, depăşind 1,5 miliarde de lei", a mai spus Traian Halalai, preşedintele EximBank.

El a adăugat că, după primele nouă luni ale anului, expunerea totală a băncii a urcat la 4,4 miliarde de lei, valoare de peste trei ori mai mare faţă de 2009.

"Accelerarea activităţii comerciale şi gestionarea atentă a resurselor au creat premisele pentru un rezultat financiar pozitiv, EximBank încheind perioada ianuarie - septembrie cu un profit brut mai mare cu 28% faţă de acelaşi interval din 2012. Pentru noi, conjunctura actuală este propice dezvoltării business-ului şi avem acum o echipă care nu face rabat de la profesionalism", a mai spus Traian Halalai.

EximBank a înregistrat în primele şase luni ale acestui an un profit brut de aproape 30 de milioane de lei, dublu faţă de nivelul corespunzător întregului an 2012, potrivit datelor financiare preliminare.

Banca deţine o reţea de 15 unităţi - Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Sibiu.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0799
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.6838

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb