Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reia joi procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor pentru neplata unor drepturi salariale restante ale magistraţilor, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti, conform informaţiilor publicate de Agerpres. Procesul se află în faza de recurs, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis pe 5 mai acţiunea introdusă de Înalta Curte şi a obligat Guvernul şi Ministerul Finanţelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraţilor, potrivit sursei.
Cererea de chemare în judecată este semnată de preşedinta Înaltei Curţi, Lia Savonea, iar acţiunea a fost soluţionată pe fond de judecătoarea Ramona Buşu, de la Curtea de Apel Bucureşti, chiar de la primul termen al procesului, conform Agerpres. CAB a stabilit că Guvernul şi Ministerul de Finanţe trebuie să pună în executare decizia în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar şi amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, potrivit sursei.
Pe 2 iulie, premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat că a decis sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, argumentând că instanţa de judecată s-a substituit puterii executive şi legislative în materie bugetară şi că, potrivit Legii 500/2002, elaborarea bugetului şi rectificările bugetare reprezintă atribute exclusive ale puterii executive şi legislative, conform Agerpres. Sumele cerute de Instanţa Supremă se cifrează la 4,8 miliarde de lei, potrivit sursei.
Proiectul de buget transmis Parlamentului de Ministerul Finanţelor prevedea aproape 5 miliarde de lei pentru Înalta Curte în 2026, o creştere de aproximativ 50% faţă de anul precedent, sume destinate achitării drepturilor salariale restante, însă Guvernul a decis amânarea unei părţi din aceste plăţi, redirecţionând fondurile către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei, promovat de PSD, conform Agerpres. Restanţele au apărut după ce, în 2023, Înalta Curte şi Parchetul General au decis majorarea salariilor judecătorilor şi procurorilor cu 25%, pentru a se alinia unor decizii ale instanţelor, majorarea aplicându-se retroactiv începând cu 2018, potrivit sursei. În cererea de chemare în judecată, Înalta Curte susţine că neplata sumelor restante afectează dreptul de proprietate al judecătorilor care deţin titluri executorii neexecutate de peste zece ani şi acuză Guvernul că încalcă principiul separării puterilor în stat, conform Agerpres






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 08:32)
Nu-i conflict de interese? Judecatorii decid "daca"(ca) guvernul va plati judecatorilor 1 mld de dolari.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 08:35)
N-are a face....
Unde-i lege nu-i tocmeala. !!
1.2. Sunt interese dar fara conflict ! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 08:51)
Unii judecatori deschid actiunea in instanta , instante succesive hotarasc plati , ?oinzi si penalitati si toti judecatorii sunt de acord ( daca ei nu vad conflict ...cine sa vada ?). Bolojan a facut intimpinare la CCR ca sa si salveze fata dar acolo sunt 4 judecatori care s au si pronuntat public ( opinii personale) plud cel care va drege Busuiocul ...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:12)
Merita ca "muncesc" mult sa ii scoata pe PSDisti basma curata si sa serveasca sistemul. Noi ii platim din greu si ei ne executa. Ar trebui sa ii plateasca baronii si mafiotii PSD.
Multi, multi ani au primit mai multi bani decat era cazul, asa ca noua lege a salarizarii trebuie sa le acorde mai putini bani decat merita, ca sa existe compensare si echilibru.
Justitia este stat in stat, ba chiar este mai puternica decat statul pentru ca face ce vrea (spre deosebire de stat care face ce vrea justitia).
Trebuie reformata urgent, dar nu se poate ca se opune principalul beneficiar al sistemului actualul de justitie, PSDul.
Nu este posibil sa avem in acelasi timp PSD si reforma a sistemului. Trebuie sa alegem, ori PSD, ori reforma.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:13)
Nu tot ce e legal e si moral. S-a dat o lege apoi s-a dat alta lege. A doua nu-i buna doar prima, ca asa decid beneficiarii.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:20)
nu e stat in stat ti se pare. uite la actiunea Pasca, crezi ca a fost "independenta" taman acum dupa ce 20 de ani au inchis ochii, sa vezi ce proces "corect " va avea, singura vina serioasa este ca nu a avut avize legale dar in rest n-a sechestrat cum acuza ei , si acum compara cu procesul musamalizat de la azilele goazei sponsorizate cu milioane de la buget de madam Firea.
Compara cu procesul din afacerea Nordis unde oamenii au fost pagubiti de miliarde si nimic s-a mai auzit ceva , musamalizare.
Justitia este PSD si nu stat in stat, o folosesc sa musamalizeze coruptia si sa dea cu bata in opozitia politica.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:51)
gradinita, cine ar trebui sa verifice legalitatea? grupul de whatsap? puterile în stat, chestii de bază ale democrației, se învață la școală...
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 10:04)
Intr-o democratie poporul decide, sau majoritatea. Pai ti se pare ca ar decide sa platim in situatia in care este tara 1 mld de dolari unor judecatori care au rezultatele pe care le vedem cu totii?
Nu avem democratie avem o caracatita ce isi acorda sinecuri si pensii speciale si sporuri si ce-si ma acorda, din muls contribuabilii si indatorat tara.
Sigur ca chichite nu stiu nu ma bag dar se vede rezultatul, s-au dat niste privilegii in asa fel facute incat nu le mai poti elimina legal indiferent ce decide majoritatea.
1.8. Doamne fereste! (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 11:25)
Tu poti decide sa nu le platesti salariile unor angajati pentru ca ti se pare tie mare suma? Si te crezi intreg la cap, nu?
1.9. AMICE, (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 11:34)
Esti IDIOT, vorba lui nenea Iancu Caragiale !!!
Daca nu postai, filozof te numeai si nu stia nimeni ca esti prost...!!!
1.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 11:36)
Desigur, in firma mea eu decid, daca mi se pare prea mare suma platita fata de rezultate pot face micsorare de salariu. Taieri de bonusuri etc, daca se justifica, da este legal.
Sau daca firma nu isi mai permite unele bonusuri intr-o perioada, de ex am taiat odata masa calda asigurata angajatilor, ca n-am mai putut plati. Am regretat? Da, dar n-am avut ce face.
1.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 11:42)
ma refer la bonusuri de performanta ca pot fi scazute justificat.
1.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.11)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 11:44)
voua ce v-au taiat prima de antena sau?
1.13. vorbesc cu niste zombi (răspuns la opinia nr. 1.10)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 12:00)
Magistratii sunt angajatii lenesi de la firma ta? Voi chiar sunteti intregi la cap?
1.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.13)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 12:22)
bai zombi ce tot imi vii cu argumente nu-ti dai seama ca esti dovada impartilitatii?
Un proces impartial inseamna sa nu pleci cu idei preconcepute , inainte de a auzi si argumentele probele, etc ale ambelor parti(din care o parte esti chiar tu, cel ce deja ai decis ca meriti ce stiu eu ce prime bonusuri sau etc nu s-au platit)
1.15. vai de cpaul vostru (răspuns la opinia nr. 1.14)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 12:31)
Tie iti cam lipseste creierul.. la ce ti-ar folosi probele? Papagalule, nici macar nu stii despre ce vorbesti. Este vorba despre salarii restante. Procurorii si-au primit salariile marite, judecatorii nu prea. Si atunci oamenii au cerut si ei ceea ce li se cuvenea. Intelege, fiul ploii, ca unii si-au primit deja baniia aia. Nu ai cum sa nu le dai...
1.16. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 12:40)
Mai guru Bivolaru, am dreptul, ca angajator, inclusiv ca stat roman, sa majorez sau sa diminuez salariile angajatilor? Am dreptul, ca stat roman, sa observ ca pensionarile in sistem (si mai ales in justitie) se fac la varste mult prea fragede si sa actionez in consecinta majorand varsta de pensionare?
Alta intrebare, geniule XXX (probabil ca ai fost conceput la xxx):
Angajatii pot fi dat afara sau macar sanctionati daca se eschiveaza de la obligatiile de munca (cum au facut CCRistii care au lipsit de la cvorumul pe tema pensionarilor in justitie)?
Justitia noastra este partinitoare, este protectoare, este hulpava, este dirijata, este cocolosita si gratulata cu extrem de multe avantaje (bani, pensionari, toleranta excesiva la 'greselile" din justitie etc) si cu toate astea este nemultumita. Primeste totul si ofera necazuri si nedreptate.
1.17. ai creierul prajit (răspuns la opinia nr. 1.16)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 12:45)
Cum sa le micsorezi retroactiv salariile, esti tampit? Idiotule, salariile astea sunt datorate pentru munca depusa din 2018. Au trecut 8 ani de atunci, fraiere. Multi au hotarrari judecatoresti definitive amanate la plata de Bolojan, papagalule! Tu racoreste-te cu berea la pet ca sigur nu stii despre ce discuti.
1.18. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.17)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 13:01)
puteai sa ne explici asta civilizat politrucule, ca m-am prins acum ca nu esti judecator.
Bolojan a facut ce a facut Ciolacu a amanat plati pe alte semestre sa para ca are deficit cat de cat rezonabil.
1.19. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.18)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2026, 13:03)
...
1.20. rectificare (răspuns la opinia nr. 1.19)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 13:05)
Inlocuieste judecator cu politician... restul sa ramana exact la fel, nu?
1.21. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.17)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 14:26)
Nu retroactiv!
Postarea era despre tot ce se intampla in si cu justitia noastra (nu ti-ai dat seama?), despre echitate si morala, despre justitie si injustitie si despre toate piedicile puse de justitie legiuitorului (o putere in stat impiedica prin diverse tertituri ca o alta putere in stat sa isi exercite prerogativele). Este vorba despre mizeria din justitie si despre ce trebuie facut ca sa o eliminam si sa redam justitia, Justitiei. A fost documentarul record (plus multe alte spete aratate de mass media) si nu am vazut reactii demne (masuri) in justitie.
Singurele reactii vehemente ale justitiei sunt la reducerile de salarii si ale varstei de pensionare in Justitie. Atat!
Nu asta este Justitia pe care o vrem!
Despre asta era vorba.
Lumea vrea o justitie corecta, platita corect (in raport cu celelalte categorii sociale si cu veniturile tarii), nu fente, driblinguri, smenuri, tergiversari, strambe si muulte telefoane de la Lia.
Simplu si just!
1.22. sicutam aiurea (răspuns la opinia nr. 1.21)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 17:09)
Procesul asta e despre salarile neplatite incepand cu 2018, nu e despre ce viseaza oricine.
1.23. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.22)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 21:07)
De ce nu le-a platit Ciolacu atunci?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 08:35)
Ok. Poate trimiteți amicus curiæ în care solicitați trimitere lui Dan Nicușor spre mediere atât între puterile statului, cât și între stat și societate. Situl oficial ÎCCJ informează că-n acest monent nu sunt transmisiuni în direct. Ar fi de urmărit ce declară unii-alții
3. fără titlu
(mesaj trimis de Pensionar în data de 09.07.2026, 08:59)
Va rog sa puiblicati detalierea acestei cereri de 4.8 Mld.lei pe perioade in care s-a produs
Va multumesc
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:27)
Intrebare :
In perioada grevei majoritatii instantelor ,care a durat cred 4-5 luni din acest an au primit salariul ??
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 09:49)
Curtea constituțională, acest accesoriu nuclear al partidelor. În curind o sa avem sesizare la CCR și pentru congresul PNL. au ce munci instanțele, doar nu au fost puși judecători degeaba de partide în poziții importante.
5. mai baieti
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 10:18)
Gigeilor, vreti sa nu-i mai invidiati pe nagistrati? Incercati sa castigati de 10 ori mai mult ca ei. Platiti un salariu de magistrat impozit, dar va raman 9. Stiti ce bine va poate face un astfel de exercitiu? Mult mai bine decat sa sugeti o bere ieftina si sa inclestati falcile sutinand aberatii de genul "sa-i judecam noi". Care voi? incrancenatii aia care sug continuu din petul de bere ieftina si de aia nu le ajung banii?
5.1. AI (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 10:55)
Dacă judecătorii soluționează litigii privind drepturi salariale din care ei înșiși beneficiază, situația poate ridica o problemă serioasă de imparțialitate și poate fi percepută ca un conflict de interese în sens larg. Din punct de vedere tehnic-juridic, însă, se discută mai frecvent despre incompatibilitate, obligația de abținere/recuzare și aparența de imparțialitate, deoarece acestea sunt conceptele specifice aplicabile judecătorilor.
Din acest motiv, astfel de cauze au fost și sunt frecvent controversate, tocmai pentru că trebuie găsit un echilibru între dreptul judecătorilor de a-și valorifica drepturile salariale și necesitatea ca justiția să fie nu doar imparțială, ci și percepută ca imparțială.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 10:56)
Sa judece un AI zic daca vrem impartialitate.
5.3. sa fim seriosi (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 11:14)
Si care e solutia? Sa nu le mai platim salariile bazand-te pe faptul ca nu are cine sa le restabileasca drepturile? Asta da dreptate. Ii trimitem la furat, nu? Cum facea Iliescu cu medicii... nu le dam salarii ca iau spaga.
5.4. sorry (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 11:15)
bazandu-ne... scuze!
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 12:42)
Nu ii invidiem. Ii detestam pentru ca ii platim regeste si ei isi bat joc de noi si de tara.
Asta este marea problema, de fapt.
5.6. problema ta esti tu (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 12:49)
Cat castigi? E asa ca te doare intrebarea? Numai prostii mor de grija altora. Nu poza in inteligent ca ma pricep bine la oameni.
5.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 12:55)
Solutia este sa ii platim corect raportat la celeallte categorii sociale si la veniturile tarii (nu ca acum, cu discrepante majore in favoarea lor) pe cei care isi fac corect datoria, sa ii scoatem la pensie asa cum procedam si cu ceilalti romani (fara derogari sau favoritisme), iar pe cei care nu isi fac datoria in mod corect (si sunt multe cazuri cand justitia a favorizat infractorul prin NUP, sau tergiversari pana la prescriere, sau sentinte strambe, sau diverse tertipuri), sa ii dam afara din Justitie.
Totul se reduce la a fi corecti unii cu altii si unii fata de altii.
Magistratii vor dreptul la a primi mult (mult mai mult decat oricare alti bugetari din sistem) si mai vor dreptul la a oferi putin si a gresi mult fara urmari.
Nu se poate asa ceva! Nu este just.
5.8. e tare dificil, nu? (răspuns la opinia nr. 5.7)
(mesaj trimis de XXX în data de 09.07.2026, 13:09)
Salariul magistratilor e stabilit de lege, nu si l-au fixat singuri.
5.9. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 5.6)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2026, 14:32)
...
5.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 14:50)
Nu si l-au fixat singuri, dar si l-au fixat prin PSD (maini care se spala si se servesc intre ele).
Salariul stabilit prin lege, tot prin lege poate fi modificat, dar ce sa vezi, se opune (In)justita. Legile care au majorat salariile au fost bune si "legale" pentru Justitie, pe cand cele care reduc salariile (nesimtite) si cresc varsta de pensionare (nesimtit de mica) sunt "ilegale" si blocate prin diverse cai de (In)justita romana.
Voi credeti ca sunteti desteptii natiunii si ceilalti sunt prosti si nu vad ce se intampla in Sistem?
Tot o dai ocolita si te faci ca nu intelegi problema, cand ea este clara pentru toata lumea.
PSDul v-a dat salarii de destepti pe seama prostilor de la care a luat voturile si asa ati ramas cu impresia gresita ca s-a intalnit Hotul cu Prostul. Oti fi voi hoti, dar poporul nu mai este prost si nici PSDul nu mai aleaga singur la guvernare ca pana acum.
5.11. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2026, 14:59)
...
5.12. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2026, 15:22)
...
5.13. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2026, 15:48)
...
5.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2026, 17:46)
Si daca castigam de 10 ori mai mult decat ei, muncind, nu tepuind, de ce trebuie sa alocam 10% pentru un magistrat daca ceea ce ne ofera el la schimb nu valoreaza nici jumatate din suma care ni se pretinde? In plus mentalitatea asta a ta de a ne trimite la munca excesiva ca sa castigam mult pentru a putea intretine magistratii este groteasca.
Este gresita impresia ca magistratii sunt invidiati. Nu este asa, magistratii nu sunt invidiati, ei sunt desconsiderati pentru ca in multe cazuri nu isi fac treaba bine si pentru ca au pretentia total deplasata ca ei sa fie platiti mult mai bine decat celalalte categorii de bugetari si au si tupeul ca dupa toatea astea sa pretinda sa iasa la pensie la varste mult prea fragede. Magistratul se vrea a fi smecherul sistemului bugetar, dar din fericire romanii s-au cam saturat de smecherii din sistem.
Problema nu este cat castiga altii, ci faptul ca ceea ce castiga magistratii nu are justificare in prestatia lor, in raportarile la alte categorii de bugetari, in posibilitatile tarii si in echitate.
De ce sa platim noi un salariu (din 10) la magistrati asa cum pretinzi tu, cand l-am putea plati altor romani care au mai mare nevoie de banii aceia si mai justificat prin calitatea si complexitatea prestatiei lor? Voi (sau ei), magistratii, de ce nu renuntati la o zecime din salariu in favoarea altor romani care muncesc cel putin la fel de mult ca voi (si poate mai onest in multe cazuri), dar sunt mult mai prost platiti decat ar fi cazul (si sa le ramana magistratilor celelalte 9 parti (din zece), asa cum recomanzi tu altora (parti care oricum sunt grase si indestulatoare)?
Referitor la bere, nu stiu cum ai fost tu crescut de parintii tai, de faci trimitere la suptul ei din PETuri, dar la mine in familie berea se bea din pahar.